Cortinarius gentilis is a fungus of the subgenus Telamonia, normally found in North America and Europe.
Reportedly, no evidence has been found that the Finnish C. gentilis is toxic; thereby it differs from specimens from other countries.[2]
The cap is bright tan and umbonate. The flesh is tan, with an odour of raw potatoes.[3] The stem resembles a root and has yellow veil remnants near the bottom.[3] The gills are distant, similarly coloured to the cap but sometimes reddish with age.[3]
The toxicity of the Cortinarius orellanus group of mushrooms became apparent in the 1950s. C. gentilis was considered toxic in Finnish mycological publications.[4] It was reported to belong to subgenus Leprocybe and to contain the toxin orellanine, but these details have since been disputed.[3]
The original opinion was primarily based on the study by Mottonen et al. (1975) and on a case study by Hulmi et al. (1975), papers which were cited in later publications. When the specimens on which the first-named study was based were rechecked, it turned out that the original material used for the rat feeding test by Mottonen with his co-workers as not adequately documented. In order to examine the possible toxicity of Finnish C. gentilis mushrooms, the present authors studied 28 samples of this species. An unspecific cell culture toxicity test and a feeding test on mice revealed no toxicity in C. gentilis.[2]
Cortinarius gentilis is a fungus of the subgenus Telamonia, normally found in North America and Europe.
Reportedly, no evidence has been found that the Finnish C. gentilis is toxic; thereby it differs from specimens from other countries.
Keltavyöseitikki, vanh. kangasmyrkkyseitikki (Cortinarius gentilis) on ruskea sienilaji, joka kasvaa hyvin yleisenä kuusikoissa ja mäntymetsissä varsinkin sammalen seassa. Se on aluksi muodoltaan kellomainen, myöhemmin sienen lakki on muodoltaan laakea. Se on myös helppo tunnistaa jalan keltaisesta vyömuodostelmasta. Lajin lähisukulainen on myös laakamyrkkyseitikki.[2] Keltavyöseitikin on myös arveltu käsittävän kaksi lähilajia[3].
Sienessä on arveltu olevan samoja myrkkyjä kuin suippumyrkkyseitikissä, tosin huomattavasti vähemmän[4]. Nykytiedon mukaan keltavyöseitikki ei ole laakamyrkkyseitikin tapaan orellaniinia sisältävä myrkkysieni, mutta ruokasieneksi sitä ei suositella[5]. Värjäyksessä sitä käytetään erilaisten keltaisen sävyjen luomiseen.[6]
Keltavyöseitikki, vanh. kangasmyrkkyseitikki (Cortinarius gentilis) on ruskea sienilaji, joka kasvaa hyvin yleisenä kuusikoissa ja mäntymetsissä varsinkin sammalen seassa. Se on aluksi muodoltaan kellomainen, myöhemmin sienen lakki on muodoltaan laakea. Se on myös helppo tunnistaa jalan keltaisesta vyömuodostelmasta. Lajin lähisukulainen on myös laakamyrkkyseitikki. Keltavyöseitikin on myös arveltu käsittävän kaksi lähilajia.
Sienessä on arveltu olevan samoja myrkkyjä kuin suippumyrkkyseitikissä, tosin huomattavasti vähemmän. Nykytiedon mukaan keltavyöseitikki ei ole laakamyrkkyseitikin tapaan orellaniinia sisältävä myrkkysieni, mutta ruokasieneksi sitä ei suositella. Värjäyksessä sitä käytetään erilaisten keltaisen sävyjen luomiseen.
Cortinaire gentil
Cortinarius gentilis, de son nom vernaculaire en français le Cortinaire gentil, est une espèce de champignons basidiomycètes non comestible de la famille des Cortinariaceae.
L'hyménophore (chapeau) est de couleur marron jaune vif, convexe puis étalé. Le stipe (pied) est couleur de cannelle.
Cortinarius gentilis est un champignon mortel du genre Cortinarius, normalement trouvé en Amérique du Nord et en Europe. C'est un champignon vénéneux et pouvant causer des intoxications graves, une étude finlandaise[3] a montré que C. gentilis et C. orellanus, séchés et homogénéisés, puis introduits par voie orale chez le rat ont causé des lésions rénales seulement, dont des modifications correspondent à la néphrite tubulo-interstitielle. Il a été montré que C. gentilis est néphrotoxique pour les rats[4].
Cortinaire gentil
Cortinarius gentilis, de son nom vernaculaire en français le Cortinaire gentil, est une espèce de champignons basidiomycètes non comestible de la famille des Cortinariaceae.
Zasłonak żółtobrzegi (Cortinarius gentilis (Fr.) Fr.) – gatunek grzybów należący do rodziny zasłonakowatych (Cortinariaceae)[1].
Pozycja w klasyfikacji według Index Fungorum: Cortinarius, Cortinariaceae, Agaricales, Agaricomycetidae, Agaricomycetes, Agaricomycotina, Basidiomycota, Fungi[1].
Po raz pierwszy zdiagnozował go w 1821 r. Elias Fries nadając mu nazwę Agaricus gentilis. W 1838 r. ten sam autor przeniósł go do rodzaju Cortinarius[1].
Nazwę polską podał Andrzej Nespiak w 1975 r.[3]
Średnica 2,5–5 cm, początkowo stożkowaty, potem dzwonkowaty, w końcu płaskowypukły. Powierzchnia wilgotna, gładka, o barwie od pomarańczowej do żółtobrązowej, początkowo z resztkami żółtej zasnówki[4].
Przyrośnięte, dość odległe, szerokie, początkowo żółtawobrązowe, potem rdzawe[4].
Wysokość 2,5–7,5 cm, grubość 3-5 mm, cylindryczny, gładki, żółto-pomarańczowobrązowy. Początkowo pokryty brązowożółtą osłona, która potem zanika, pozostawiając po sobie tylko słabo widoczną strefę pierścieniową[4].
Owalne, drobno brodawkowane, brązowawe, o rozmiarach 7–9 × 5,5–7 μm. Wysyp zarodników rdzawy[4].
Znany jest w Europie i Ameryce Północnej. W Europie jest szeroko rozprzestrzeniony; występuje od Hiszpanii po około 65° szerokości geograficznej na Półwyspie Skandynawskim[5]. W piśmiennictwie naukowym na terenie Polski do 2003 r. podano 4 stanowiska[3].
Grzyb mikoryzowy. Rośnie na ziemi, w lasach iglastych, głównie pod świerkami[3]. Grzyb trujący[4].
Zasłonak żółtobrzegi (Cortinarius gentilis (Fr.) Fr.) – gatunek grzybów należący do rodziny zasłonakowatych (Cortinariaceae).
Cortinarius gentilis (Elias Magnus Fries, 1838),[1] sin. Hydrocybe helvola (Pierre Bulliard ex Meinhard Michael Moser, 1953),[2] din încrengătura Basidiomycota în familia Cortinariaceae și de genul Cortinarius, denumită în popor Văloasă delicată,[3] este o ciupercă otrăvitoare cu consecință mortală, dar neconținând atât de multă oralină ca de exemplu Cortinarius orellanus. Buretele se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord pe terenuri acre și umede, în păduri de conifere, solitar sau în grupuri mici, mai ales sub pini, și molizi tineri, unde pământul este acoperit cu mușchi, dar de asemenea, el se dezvoltă cu mare drag printre afine și coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). El apare din iunie până în noiembrie.[4][5]
Văloasa delicată conține o doză mai mică a toxinei orelanină care provoacă sindromul orelanian (parafaloidian). Dar orelanina nu este singura toxină activantă, în afară de aceasta sunt dovedite și polipeptide (în total zece) ca de exemplu phallatoxina și amatoxina. Cercetările sublinez aceeași toxicitate pentru animale (șobolani) ca la om. Cazurile de deces au fost relativ puține, aproximativ numai 15 la sută dintre consumatori. Acest fapt este probabil datorit mărimii ciuperci, care astfel a fost adăugată la mâncăruri împreuna cu bureți comestibili. Sindromul orelanian este unul grav, cu debut foarte tardiv (se manifestă după 5-14 zile, chiar trei săptămâni de la consum) și cu efecte distructive asupra rinichilor care pot fi distruși complet.[6][7][8]
Tot ca și rudele ei mai mari, Cortinarius orellanus și Cortinarius rubellus, manifestările încep deseori foarte târziu de la ingerare (vezi mai sus), astfel, identificarea cauzei fiind foarte grea. Ele sunt la început nespecifice, asemănătoare unei intoxicații digestive, incluzând greață, vărsături, crampe, dureri musculare, sete și urinări dese. Abia mai târziu apar semne specifice ale disfuncționalității rinichilor cauzate de aceste toxine, concret printr-o nefropatie tubulointerstizială acompaniată de albuminurie, edeme) și meningiene, imitând o boală infecțioasă, pentru ca în final să se instaleze insuficiența renală. Caracteristică este senzația de arsură epigastrică, ce nu dispare la consumul de lichide precum reducerea masivă a urinării în stadiul avansat.[9] Un antidot efectiv nu există, tratamentul cu Corticosteroizi este îndoielnic.[10]
Acest burete poate fi confundat, pe lângă cu Cortinarius varius și Cortinarius rubellus, în primul rând cu alte specii mici de genul Cortinarius, ca de exemplu: Cortinarius brunneus (otrăvitor),[11] Cortinarius (Dermocybe) cinnamomeobadius (otrăvitor),[12] Cortinarius colus (necomestibil),[13] Cortinarius hinuleus (necomestibil),[14] Cortinarius palustris (suspect) [1],[15] Cortinarius puniceus (suspect) [2],[16] Cortinarius rigens (otrăvitor),[17] Cortinarius saniosus (mortal) [3][18],[5] Cortinarius sertipes (necomestibil),[19] Cortinarius speciosissimus (mortal),[20] Cortinarius tophaceus (otrăvitor),[21] Cortinarius tortuosus (otrăvitor)[22] sau Cortinarius trivialis (necomestibil).[23]
Cortinarius gentilis (Elias Magnus Fries, 1838), sin. Hydrocybe helvola (Pierre Bulliard ex Meinhard Michael Moser, 1953), din încrengătura Basidiomycota în familia Cortinariaceae și de genul Cortinarius, denumită în popor Văloasă delicată, este o ciupercă otrăvitoare cu consecință mortală, dar neconținând atât de multă oralină ca de exemplu Cortinarius orellanus. Buretele se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord pe terenuri acre și umede, în păduri de conifere, solitar sau în grupuri mici, mai ales sub pini, și molizi tineri, unde pământul este acoperit cu mușchi, dar de asemenea, el se dezvoltă cu mare drag printre afine și coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). El apare din iunie până în noiembrie.
Cortinarius gentilis, Cortinariaceae familyasından çok tehlikeli bir zehirli mantar türüdür. Taşıdığı zehirin en önemli özelliği, etkilerinin çok uzun bir süre hissedilmemesidir. 20 güne kadar geciken ve böbreklerde yıkıma yol açan etki nedeniyle tedavisi çok güç olabilir.
Cortinarius gentilis, Cortinariaceae familyasından çok tehlikeli bir zehirli mantar türüdür. Taşıdığı zehirin en önemli özelliği, etkilerinin çok uzun bir süre hissedilmemesidir. 20 güne kadar geciken ve böbreklerde yıkıma yol açan etki nedeniyle tedavisi çok güç olabilir.
Cortinarius gentilis (Fr.) Fr. 1838
Паутинник благородный[1] (лат. Cortinarius gentilis) — вид грибов, включённый в подрод Leprocybe рода Паутинник.
Шляпка 1,5—5 (до 6) см в диаметре, гигрофанная, вначале коническая или колокольчатая, затем выпуклая, с бугорком в центральной части. Поверхность шляпки шелковисто-волокнистая или бархатисто-войлочная, иногда с небольшими прижатыми чешуйками ближе к краю, влажная — желтовато- или рыжевато-бурая, подсохшая — охристо-оранжевая или желто-охристая.
Кортина жёлтого или жёлто-оранжевого цвета. Пластинки приросшие к ножке зубцом, нисходящим на неё, расположены довольно редко, широкие, толстые, у молодых грибов светло-охристые, затем темнеющие до тёмно-бурых.
Ножка 5—15×0,2—0,7 см, не утолщающаяся к основанию, полая, обычно с заметным, покрытым белым мицелиальным налётом корневидным отростком, волокнистая, оранжево-охристая, с несколькими более или менее заметными оранжево-желтыми поясками образованными остатками общего покрывала.
Мякоть жёлтая, иногда с оранжево-бурым оттенком, со слабым, иногда вовсе незаметным, редечным запахом.
Гриб встречается в хвойных и смешанных лесах, образуя микоризу с сосной и елью. Плодоношение наблюдается обычно с июля по октябрь.
Сильно ядовитый гриб, полипептиды которого вызывают нарушение работы почек. Сходное отравление вызывают паутинник горный и паутинник блестящий. Наличие ядовитых веществ в грибе было доказано опытами на крысах.
Паутинник благородный (лат. Cortinarius gentilis) — вид грибов, включённый в подрод Leprocybe рода Паутинник.