الأسماء في صفحات التنقل
Die Breitblättrige Glucke (Sparassis brevipes, Syn.: S. laminosa, S. nemecii), auch Eichen-Glucke, Tannen-Glucke oder Bärenschädel[1] genannt, ist eine Pilzart aus der Familie der Gluckenverwandten (Sparassidaceae).
Der Fruchtkörper erreicht einen Durchmesser von 20–40 cm und eine Höhe von 25 cm. Er besitzt eine abgeflacht kugelige Form und zahlreiche Verzweigungen. Die Zweige sind weißlich-strohgelb, fächerförmig angeordnet und sehr breit abgeflacht oder wellig, aufgerichtet und kaum gekröseartig gewunden. Der Stiel ist kompakt, fleischig sowie "verwurzelt" nahe der Stammbasis des Wirtsbaums. Das Fleisch ist zählich und weiß. Die breit elliptischen Sporen messen 4–5 × 3 Mikrometer.[2]
Die Breitblättrige Glucke ist der klassische Doppelgänger der bekannteren Krausen Glucke (Sparassis crispa). Diese hat jedoch stärker kraus gewundene, ungezonte Verzweigungen, die ihr ein Badeschwamm-ähnliches Aussehen verleihen.
Das Myzel der Breitblättrigen Glucke lebt als Wurzelparasit vor allem in Buchen-Tannen-Wäldern oder Eichen-Hainbuchen-Wäldern zu finden. Die Eichen-Glucke ist vor allem am Fuß von Weiß-Tannen sowie manchmal von Eichen und Fichten zu finden. Die Fruchtkörper erscheinen von September bis November,[2] im Süden Deutschlands bereits ab Ende Juli und etwas reichlicher im August.[3]
Die Breitblättrige Glucke ist nur in Europa verbreitet und findet sich in Frankreich, Großbritannien, Deutschland, Österreich, Tschechien und Schweden. Der Pilz wird als "stark gefährdet" angesehen und zählt zur Kategorie G2. In Deutschland liegt das Hauptverbreitungsgebiet in Baden-Württemberg und Bayern. Ansonsten sind die Vorkommen verstreut bis selten; in Norddeutschland gibt es kaum Vorkommen. Sie sind bis in eine Höhe von 1000 m über dem Meeresspiegel anzutreffen.
Die Breitblättrige Glucke (Sparassis brevipes, Syn.: S. laminosa, S. nemecii), auch Eichen-Glucke, Tannen-Glucke oder Bärenschädel genannt, ist eine Pilzart aus der Familie der Gluckenverwandten (Sparassidaceae).
Siedzuń dębowy (Sparassis brevipes Krombh.) – gatunek jadalnego grzyba z rodziny siedzuniowatych (Sparassidaceae)[1].
Pozycja w klasyfikacji według Index Fungorum: Sparassis, Sparassidaceae, Polyporales, Incertae sedis, Agaricomycetes, Agaricomycotina, Basidiomycota, Fungi[1].
Nazwę polską podał Władysław Wojewoda w 2000 r. W polskim piśmiennictwie mykologicznym gatunek ten opisywany był też jako szmaciak dębowy lub szmaciak krótkotrzonowy[2].
Do niedawna występujący pod jodłami siedzuń jodłowy Sparassis niemeci, uważany był za oddzielny gatunek. Według najnowszej wiedzy jest on obecnie synonimem siedzunia dębowego Sparassis brevipes i traktowane są jako jeden gatunek[2][3], stąd nie ma już podziału pod względem drzewa na korzeniach którego pasożytują.
Średnicy 10-50 cm, za młodu jest biały, później słomiastożółty, z dość wzniesionymi elementami zewnętrznymi, grubo listkowato-falistymi do wachlarzowatych, na powierzchniach często barwnie strefowanymi[4].
Biały; bez zapachu, o smaku łagodnym[4].
Zarodniki o średnicy 4,5-6 × 3,5-4,5 µm[4].
W Polsce gatunek rzadki. Od 2014 r. jest objęty ochroną częściową grzybów[5], dawniej podlegał ochronie ścisłej. Znajduje się na Czerwonej liście roślin i grzybów Polski. Ma status V – zagrożony wyginięciem[6]. Znajduje się na listach gatunków zagrożonych także w Niemczech, Anglii, Norwegii[2].
Rośnie od sierpnia do października, na korzeniach buków, dębów, jodeł, modrzewi i świerków. Owocniki wyrastają z twardo zbitej grzybni[4].
Siedzuń dębowy przypomina barwą i wielkością siedzunia sosnowego (Sparassis crispa), ale jest jaśniejszy i ma szerzej powyginane, bardziej rozpostarte listkowate zakończenia odgałęzień[7].
Siedzuń dębowy (Sparassis brevipes Krombh.) – gatunek jadalnego grzyba z rodziny siedzuniowatych (Sparassidaceae).
Sparassis brevipes (Julius Vincenz von Krombholz, 1834), sin. Sparassis laminosa (Elias Magnus Fries, 1836), din încrengătura Basidiomycota în familia Sparassidaceae și de genul Sparassis,[1] denumită în popor (tot așa ca „gemenul” ei Sparassis crispa) creasta cocoșului, crețușcă sau crețișoare,[2] este un fitoparazit, o ciupercă parazitară care atacă rădăcinile arborilor comestibilă. În România, Basarabia și Bucovina de Nord se dezvoltă în păduri de conifere, mixte sau foioase, preferat sub brazi argintii (rar sub molizi) respectiv pe lângă stejari, dar și carpeni, chiar și prin tufișuri. Timpul apariției este din august până în octombrie (noiembrie). Provoacă putregaiul roșu al lemnului. Aceste ciuperci nu se găsesc foarte des, dar apar mereu în același loc.[3][4] Specia crește pe toate continentele (în afară de Antarctică).
Buretele a fost descris mai întâi de medicul și micologul austriac Julius Vincenz von Krombholz sub denumirea Sparassis brevipes, de verificat în lucrarea sa Naturgetreue Abbildungen und Beschreibungen der essbaren, schädlichen und verdächtigen Schwämme din 1834.[5]
Doi ani mai târziu, în 1836, faimosul savant suedez Elias Magnus Fries a denumit o specie Sparassis laminosa în cartea sa Anteckningar öfver de i Sverige växande ätliga Svampar.[6]
De atunci micologii s-au certat și se mai ceartă până în prezent (2018): Au fost micologi care au văzut două specii independente. Ceilalți, de exemplu [Lucien Quélet|Quél.]] (1888) și Otto Kuntze (1891) s-au ținut la încercările lor de redenumire de Fries, pentru că a fost probabil mai renumit în ochii lor. Cel puțin această problemă a fost rezolvată, deci, conform regulilor internaționale, numele binomial corect se trage mereu din cea mai veche publicație, adică aici de cea a lui Krombholz.
Dar Index Fungorum, pentru lung timp apărător al teoriei unei specii, a deschis din nou discuția, declarând deodată independența celor două specii.[7][8] V-om vedea.
Există o variabilitate cu bordură mai închisă la care și piciorul este de galben deschis, din loc în loc pătat cu roșcat sau brun.
Cu toate că Sparassis laminosa este de mare asemănare cu Sparassis crispa, ea reprezintă o specie proprie.[3][9]
Dacă s-ar lua seama de lățimea fâșiilor precum mărimea speciei, o confundare ar fi destul de grea cu excepția suratei tare asemănătoare și de asemenea bine gustoase Sparassis crispa.[10] Totuși se întâmplă, anume cu ciuperci de genul Ramaria, aici cu otrăvitoarele Ramaria formosa[11] sau Ramaria mairei sin. Ramaria pallida (ambele cauzând simptome de natură gastrointestinală care includ greață și vărsături),[11] cu câteva necomestibilele ca de exemplu Ramaria stricta[12] sau Ramaria flavoides[13] precum cu soiuri comestibile ca Ramaria aurea,[14] Ramaria botrytis, (cea mai gustoasă),[15], Ramaria flava[16] și Ramaria rufescens sin. Ramaria holorubescens (toate de consumat numai în stadiu tânăr).[17]
Sparassis crispa
!! Ramaria formosa !!
!! Ramaria pallida !!
! Ramaria flavoides !
! Ramaria stricta !
Ramaria aurea
Ramaria botrytis
Ramaria flava
Ramaria rufescens
Din Sparassis laminosa se pot pregătii multe feluri de mâncare, ca Șnițel vienez, Șnițel à la parisienne, ciulama, piftie, învelită în slănină la cuptor precum adăugată la creier de porc sau vițel, tăiței precum macaroane.[18][19] De asemenea, creasta cocoșului poate fi uscată.
Pentru a savura ciupercile fără complicații, trebuie dat neapărat atenție:[20]
Materiale media legate de Crețușcă la Wikimedia Commons
Sparassis brevipes (Julius Vincenz von Krombholz, 1834), sin. Sparassis laminosa (Elias Magnus Fries, 1836), din încrengătura Basidiomycota în familia Sparassidaceae și de genul Sparassis, denumită în popor (tot așa ca „gemenul” ei Sparassis crispa) creasta cocoșului, crețușcă sau crețișoare, este un fitoparazit, o ciupercă parazitară care atacă rădăcinile arborilor comestibilă. În România, Basarabia și Bucovina de Nord se dezvoltă în păduri de conifere, mixte sau foioase, preferat sub brazi argintii (rar sub molizi) respectiv pe lângă stejari, dar și carpeni, chiar și prin tufișuri. Timpul apariției este din august până în octombrie (noiembrie). Provoacă putregaiul roșu al lemnului. Aceste ciuperci nu se găsesc foarte des, dar apar mereu în același loc. Specia crește pe toate continentele (în afară de Antarctică).
Sparassis brevipes je grzib[1], co go ôpisoł Julius Vincenz von Krombholz 1834. Sparassis brevipes nŏleży do zorty Sparassis i familije Sparassidaceae.[2][3] Żŏdne podgatōnki niy sōm wymianowane we Catalogue of Life.[2]
Sparassis brevipes je grzib, co go ôpisoł Julius Vincenz von Krombholz 1834. Sparassis brevipes nŏleży do zorty Sparassis i familije Sparassidaceae. Żŏdne podgatōnki niy sōm wymianowane we Catalogue of Life.
_white_spores_and_causes_white_rot,_at_the_foot_of_a_firtree_at_Warnsborn_forest_-_panoramio.jpg)
.JPG)
