Clitocybe dealbata

Myrkkymalikka (Clitocybe dealbata) on vaarallinen myrkkysieni, joka viihtyy nurmikoilla ja puistoissa. Se on väriltään valkoinen, muoto on hiukan nuijamainen. Malikoissa on muitakin myrkkysieniä, esimerkiksi hentomalikka (Clitocybe candicans). ^[2] Myrkkymalikka sisältää muskariinia, joka on hermoston toimintaa väliaikaisesti häiritsevä, voimakas hermomyrkky.^[3]

Lähteet

Lejkówka jadowita (Clitocybe rivulosa (Pers.) P. Kumm.) – gatunek grzybów z rodziny gąskowatych^[1].

Systematyka i nazewnictwo

Pozycja w klasyfikacji według Index Fungorum: Tricholomataceae, Agaricales, Agaricomycetidae, Agaricomycetes, Agaricomycotina, Basidiomycota, Fungi^[1].

Po raz pierwszy takson ten zdiagnozował w 1801 r. Persoon nadając mu nazwę Agaricus rivulosus. Obecną, uznaną przez Index Fungorum nazwę nadał mu w 1871 r. P. Kumm., przenosząc go do rodzaju Clitocybe^[1]. Synonimy naukowe^[2]:

• Agaricus rivulosus Pers. 1801
• Agaricus rivulosus var. neptuneus Berk. & Broome 1883
• Agaricus rivulosus Pers. 1801, var. rivulosus
• Clitocybe dealbata var. minor Cooke 1883
• Clitocybe dealbata var. rivulosa (Pers.) P. Kumm. 1871
• Clitocybe rivulosa var. gracilis Métrod 1939
• Clitocybe rivulosa var. neptunea (Berk. & Broome) Massee 1893
• Clitocybe rivulosa (Pers.) P. Kumm.2 1871 var. rivulosa
• Omphalia rivulosa (Pers.) Quél. 1886

Nazwę polską zaproponował Władysław Wojewoda w 2003 r. Synonimy polskie: lejkówka odbielona, lejkówka strumykowa^[3].

Morfologia

Kapelusz

Średnicy 2-5 cm. Początkowo wypukły z podwiniętymi brzegami, później płaski, często z wgłębieniem pośrodku, a na dnie wgłębienia niekiedy mały garbek. Za młodu czysto biały, pokostowato oszroniony, później z koncentrycznymi strefami cielistymi, pod warstwą oszronienia na ogół bladocielisty; gładki, nagi^[4]. Bardzo charakterystyczne dla tego gatunku są mięsiste plamy na kapeluszu^[5].

Blaszki

Najpierw białe, potem szarawobiaławe, gęste, ścieśnione, prosto przyrośnięte^[4]. Dość głęboko zbiegają na trzon^[5].

Trzon

Wysokość 2-4 cm, grubość 4-6 mm, walcowaty, pełny, nieco włóknisty (podłużnie). Kolor biały do cielistego^[5].

Miąższ

Biały, cienki, elastyczny, nie zmienia zabarwienia po przekrojeniu. Smak nieznaczny, zapach przypomina świeżo zmieloną mąkę lub świeżo piłowane drzewo^[4].

Wysyp zarodników

Biały. Zarodniki elipsoidalne, gładkie, bezbarwne, o średnicy 4-5,5 × 2,5-3,5 µm^[4].

Występowanie i siedlisko

Najliczniej opisano występowanie tego gatunku w Europie, ale znany jest także w Ameryce Północnej i Afryce^[6].

Owocniki pojawiają się od sierpnia do listopada, w miejscach trawiastych, na łąkach uprawnych, pastwiskach, polach, obrzeżach dróg lub na skraju lasów liściastych, także pod zaroślami w parkach. Występuje pojedynczo lub w małych grupach, dość pospolicie^[4].

Znaczenie

Grzyb silnie trujący (zatrucia muskarynowe). Zawiera dość dużo muskaryny, trucizny działającej na nerwy. Objawy występują po upływie 1/4-4 godzin od zjedzenia. Objawy: silne pocenie, łzawienie, zaburzenia widzenia, wymioty, kolki żołądkowo-jelitowe. Silne zatrucie może spowodować śmierć^[4]. Zdarza się to jednak rzadko, głównie u ludzi z niewydolnością oddechową lub niedoczynnością serca. Pierwsze objawy zatrucia pojawiają się już po 15-30 minutach od spożycia grzybów i często mijają po 2 godzinach. Antidotum stanowi atropina^[7] .

Gatunki podobne

• lejkówka biaława (Clitocybe candicans), która jednak na kapeluszu nie ma charakterystycznych przebarwień, a podstawa jej trzonu pokryta jest białymi strzępkami grzybni^[5].
• lejkówka liściowa (Clitocybe phyllophila). Jest większa, jej blaszki słabo zbiegają i nie ma przebarwień na kapeluszu^[5].

Przypisy

Clitocybe dealbata (James Sowerby, 1799 ex Paul Kummer, 1871), sin. Omphalia dealbata (James Sowerby, 1799 ex Lucien Quélet, 1886), din încrengătura Basidiomycota în familia Tricholomataceae și de genul Clitocybe^[1] este, împreună cu specia foarte asemănătoare cu același habitat Clitocybe rivulosa,^[2] o ciupercă extrem de otrăvitoare și nu rar mortală. Ea este numită în popor între altele pâlnioară de fildeș sau ciuperca nădușelii. Acest burete este o specie saprofită care crește în grupuri cu multe exemplare precum în cercuri de vrăjitoare și se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord prin luminișuri ierboase, pe pajiști și pășuni, pe lângă drumuri și margini de ogoare, de la câmpie până la munte, din (mai) iunie până în octombrie (noiembrie).^[2][3][4]

Istoric

Primul savant care a descris specia, în anul 1799, a fost micologul englez James Sowerby (1757-1822), denumind soiul, în volumul 2 al lucrării sale Coloured Figures of English Fungi or Mushrooms, ca Agaricus dealbatus,^[5] redenumit sub numele actual Clitocybe dealbata (2016) de micologul german Paul Kummer în cartea sa din 1871 Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen.^[6]

Numele binomial Omphalia dealbata, dat de micologul francez Lucien Quélet în cartea sa din 1886 Enchiridion Fungorum in Europa Media et Praesertim in Gallia Vigentium^[7] aproape numai este folosit. De asemenea mai multe alte denumiri încercate, în primul rând văzute ca varietăți ale buretelui, pot fi astăzi neglijate.^[8]

Diverse surse actuale pretind, că Clitocybe dealbata ar fi numai o variație a speciei Clitocybe rivulosa, ce se pare elementar incorect, pentru că prima diferă nu numai în forma ei exterioară, ci și în caracteristicile reacției chimice. Cei mai mulți micologi precum și Index Fungorum sau Mycobank descriu două specii, vezi acolo:^{[1][8][9][10][11]}

Descriere

• Pălăria: Ea are o mărime de 2,5-5,5 cm, este fibros-dură, inițial convexă, apoi plată și la sfârșitul perioadei de maturizare adâncită deseori în formă de pâlnie, fiind pentru mărimea ei destul de groasă. Marginea este foarte subțire, răsfrântă în jos și numai rareori ondulată. Cuticula este netedă acoperită de o brumă albă, care cade curând. La maturitate sau pe timp uscat este deseori crăpată. Coloritul este alb ca zăpadă sau fildeș, devenind doar la bătrânețe și gălbui sau ocru deschis.
• Lamelele: Ele sunt aglomerate, subțiri, decurente la picior și de aceiași culoare cu pălăria.
• Sporii: Ei sunt elipsoidali, netezi, neamiloizi (nu intră în reacție cu iod), cu o mărime de 4-5,2 x 2-3 microni. Culoarea lor este albă. Pulberea sporilor este uscată, albă, găbuind cu timpul.
• Piciorul: El are o înălțime de 3–5 cm și o lățime de 0,3-0,6 cm, este alb, subțire și cilindric, foarte rezistent, subțiat în partea inferioară și fără manșetă, la început plin, apoi complet gol în interior. Și el se decolorează la bătrânețe ca pălăria.
• Carnea: Ea este albă, higrofilă, destul de consistentă și fibroasă, cu un miros puternic asemănător celui de făina și gust aproape imperceptibil, ceva făinos.^[2][3][4]
• Reacții chimice: Buretele se decolorează, altfel ca Clitocybe rivulosa, cu acid sulfuric brun-roșiatic, cu anilină repede roșu, cu tinctură de Guaiacum repede albăstrui, apoi albastru închis și cu hidroxid de potasiu imediat maro deschis.^[12]

• C. dealbata, lamele și picior

• C. dealbata bătrână

• C. dealbata, extrem albe

Confuzii

Buretele de fildeș fals poate fi confundat cu ciupercile tot atât de otrăvitoare Clitocybe candicans,^[13] Clitocybe odora (comestibil, forma albă, miros puternic de anason),^[14] Clitocybe phyllophila, sin. Clitocybe cerussata,^[15] și Clitocybe rivulosa (fără miros de faină),^[16] dar și cu delicioasele Clitopilus prunulus,^[17] Calocybe gambosa, Marasmius oreades (extrem de periculos, fiindcă se dezvoltă în același locuri)^[18] precum cu Agrocybe dura (comestibilă)^[19] sau ciuperci de genul comestibil Hygrophorus, ca de exemplu Hygrophorus agathosmus,^[20] Hygrophorus chrysodon,^[21] Hygrophorus eburneus sin. Hygrophorus karstenii,^[22] Hygrophorus ligatus,^[23] Hygrophorus nemoreus,^[24] sau Hygrophorus persoonii sin. Hygrophorus olivaceoalbus.^[25]

Specii asemănătoare

• Agrocybe dura

• Calocybe gambosa

• Clitocybe candicans

• Clitocybe odora

• Clitocybe phyllophila sin. cerussata

• !!!Clitocybe rivulosa!!!

• Clitopilus prunulus

• Hygrophorus agathosmus

• Hygrophorus chrysodon

• Hygrophorus karstenii sin. eburneus

• Hygrophorus ligatus

• Hygrophorus nemoreus

• Hygrophorus persoonii

• Marasmius oreades

Toxicitate

Ciuperca este extrem de periculoasă pentru că conține muscarină în mare cantități care pricinuește adesea oară decesul, această formă de intoxicație numindu-se Sindromul colinergic (sudoral). Simptomele, în termen de 30 de minute la două ore de la ingestie, sunt salivație, transpirație și lăcrimații cu hipotensiune și puls lent. La o intoxicare mai slabă, semnele de intoxicație dispar după câteva ore. Cu doze mai mari, aceste prime simptome sunt urmate de dureri abdominale, greață severă, diaree, constricție pupilară cu vedere încețoșată și dificultăți respiratorii similare astmei (care pot fi deja letale) precum unui edem pulmonar din care rezultă deseori o insuficiență cardiacă. Victimele sunt în primul rând bolnavi, bătrâni și copii.^[26][27]

Dacă există suspiciunea, că o persoană ar fi consumat o ciuperca cu muscarină, se indică provocarea vomei, administrarea cu cărbune medical de 0,5-1g / kg care poate să întârzie aportul de otravă și consumul de cât mai multe lichide, cel mai bine ionice (care pot fi vitale în special la copiii mici). Din cauza posibilității de complicații grave care, cum deja scirs, pot implica plămânii și inima, fiecare caz trebuie monitorizat clinic cu control ECG până când toate simptomele au dispărut. Ca antidot este utilizat atropină (adulti: 1–2 mg/kg; copii 0,02 mg/kg).^[28]

Ciupercile mici albe sunt aproape întotdeauna periculoase! Începători ar trebui să evite mereu ciupercile albe de astfel de măsură!

Note

Bibliografie

• Bruno Cetto, vol. 1, 2, 3, 5 (vezi sus)
• (Marcel) Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
• Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
• Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „Pilze”, Editura Silva, Zürich 1986
• Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
• Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
• Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
• * Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe

• Materiale media legate de Pâlnioara de fildeș la Wikimedia Commons
• Pâlnioara de fildeș, film

Den mykologiska karaktären hos giftig trattskivling:

hymenium:
skivor

hatt:
nedsänkt mitt

skivtyp:
vidfästa

ätlighet:
dödlig

fot:
bar

sporavtryck:
vit

ekologi:
saprofyt

Giftig trattskivling (Clitocybe dealbata) är en svampart i familjen Tricholomataceae. Foten blir 3-6 cm hög.

Externa länkar

• Wikimedia Commons har media som rör Giftig trattskivling.
  Bilder & media

• 1 Назва
• 2 Будова
• 3 Поширення та середовище існування
• 4 Практичне використання
• 5 Див. також
• 6 Примітки
• 7 Джерела

1. ↑ E. Lawrence, S. Harniess Mushroom and other fungi. Identification guides British & European. // Flame tree publishing. London, 2007. — 384 p. — P. 250.

白霜杯傘
科學分類 界： 真菌界 Fungi
門： 担子菌门 Basidiomycota
綱： 傘菌綱 Agaricomycetes
亞綱： 層菌目組 Hymenomycetes
目： 伞菌目 Agaricales
科： 口蘑科 Tricholomataceae
屬： 杯傘屬 Clitocybe
種： 白霜杯傘 C. dealbata
二名法 Clitocybe dealbata
(Sowerby) Gillet (1874)

白霜杯傘（學名：Clitocybe dealbata），俗稱象牙漏斗（ivory funnel）和出汗蘑菇（sweating mushroom），屬於口蘑科杯傘屬，是一種於歐洲及北美洲廣泛地生長在草坪和草地的真菌。^[1]白霜杯傘體形細小，顏色為白色，外形呈漏斗狀。^[2]白霜杯傘俗稱「出汗蘑菇」是因為吃下白霜杯傘後中毒的人會有出汗的症狀。因白霜杯傘含有毒性的毒蕈鹼，因此白霜杯傘不可食用。^[3]

分類和命名

白霜杯傘最早是由英國博物学家詹姆斯·索爾比於1799年描述。當時，索爾比把白霜杯傘描述為「Agaricus dealbatus」。^[4]其中的「dealbatus」在拉丁文意為「粉飾」。^[5]於1874年，白霜杯傘才被法國博物學家克勞德·卡西米爾·吉萊賦予現在的學名。^[6]可是，白霜杯傘經常被誤認與環帶杯傘同義。^[7][8]

描述

白霜杯傘顏色為白色或沾有淺黃色的白色。菌蓋多呈扁平狀，部份呈凸圓至漏斗形狀，直徑2至4厘米。菌柄高約2至3.5厘米，闊度為0.5至1厘米，顏色為米色至淺褐色。白霜杯傘的孢子印為白色。沒有獨特的味道或氣味。^[2]

白霜杯傘是具毒性的真菌，與環帶杯傘毒性相近。白霜杯傘與可供食用的硬柄小皮傘^[9]和斜蓋菇外貌相似，因此容易被人混淆。^[10]

分佈及生境

白霜杯傘通常會在夏季和秋季中的多草地帶生長。常群居，且能構成仙女圈。^[1]另外，白霜杯傘經常出現在草地上，使兒童易於發現，因而提高了兒童錯吃白霜杯傘而中毒的機會。^[3]

毒性

白霜杯傘主要的有毒成分為毒蕈鹼，而毒蕈鹼中毒約15至30分鐘後，大量流涎、出汗和流淚等症狀便會出現。嚴重的話，中毒者會腹痛、劇烈恶心、腹瀉、視力模糊和呼吸困難。中毒症狀一般在兩小時內消退。儘管毒蕈鹼中毒導致的死亡案例很罕見，但曾有導致呼吸衰竭或心衰竭的案例。毒蕈鹼的解毒剂為阿托品。^[3]

參考文獻