dcsimg

Mărăcinar ( Romanian; Moldavian; Moldovan )

provided by wikipedia RO

Mărăcinarul (Saxicola rubetra) este o pasăre cântătoare care face parte din familia Muscicapidae, este o specie pe cale dispariție[necesită citare].

Caractere morfologice

Mărăcinarul este o pasăre de talie mică (13 – 14 cm) având o greutate între 15 - 20 grame. Partea superioară a corpului este de culoare brună cu linii striate de culoare neagră, iar partea ventrală este de culoare albicioasă. Gușa și pieptul sunt de culoare galben-portocalie. Pasărea poate atinge vârsta de 8 ani. Masculul are o dungă albă intercalată cu negru deasupra ochilor și sub cioc. Masculul cântă de pe un țăruș sau o creangă mai înaltă pentru marcarea teritoriului și pentru a atrage femela.

Areal de răspândire

Din aprilie până în septembrie trăiește peste tot în Europa, fiind o pasăre migratoare care iernează în Africa, la sud de Sahara. Locurile preferate de pasăre sunt pășunile umede, regiunile de câmpie, smârcurile și regiunile pustii. Deoarece face cuibul pe sol este o specie periclitată de agricultura extensivă. În Germania, în anul 1987, numărul lor a fost apreciat la ca. 37.000 – 90.000 de perechi.

Hrana

Hrana mărăcinarului constă din insecte, larve, viermi, melci, păianjeni, și fructe de pe tufișuri.

Legături externe

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Mărăcinar

Vezi și

Listă de păsări din România

license
cc-by-sa-3.0
copyright
Wikipedia autori și editori
original
visit source
partner site
wikipedia RO

Mărăcinar: Brief Summary ( Romanian; Moldavian; Moldovan )

provided by wikipedia RO

Mărăcinarul (Saxicola rubetra) este o pasăre cântătoare care face parte din familia Muscicapidae, este o specie pe cale dispariție[necesită citare].

license
cc-by-sa-3.0
copyright
Wikipedia autori și editori
original
visit source
partner site
wikipedia RO