Mandrilul este unul dintre cei mai mari paviani și trăiește pe solul pădurilor tropicale ale Africii Centrale și de Vest. Numai masculii adulți au colorația specifică roșu aprins și albastru-lila, femelele au fața de culoare negru-brun.
Asemeni celorlaltor paviani și mandrilul este un animal sociabil, trăind în grupuri a câte 15-200 de exemplare. Cele mai numeroase grupuri se formează în timpul sezonului secetos,când se contopesc mai multe grupuri mici. În fiecare grup se află cel puțin un mascul complet dezvoltat și aproximativ cinci femele împreună cu puii lor. Restul masculilor trăiesc singuratici. Din acest fapt deducem că masculii adulți se luptă pentru rang în cadrul grupului. Mandrilii își petrec mare parte a zilei căutând hrană în pădure. În timpul căutărilor, mandrilii comunică unii cu alții prin țipete și diferite sunete mormăite. În caz de pericol aceste sunete au rol de avertizare (de exemplu în cazul apropierii unui leopard). În timpul zilei, la anumite intervale, grupul se odihnește. În acest timp adulții se ocupă de îngrijirea reciprocă a blănii, iar puii se joacă. Îngrijirea reciprocă a blănii are un important rol social în cadrul grupului, ajutând de asemenea la eliminarea ectoparaziților.
Mandrilii consumă fructe, frunze, rădăcini, semințe, insecte, ouă și mamifere mai mici. La puțin timp după răsărit, pornesc în căutarea hranei. Procesul este condus de masculul adult ce alege și locul de colindat. Majoritatea hranei o găsesc pe sol. Asemeni celorlaltor maimuțe, precum și omului,degetele mâinii mandrilului se mișcă coordonat, atunci când animalul sapă, pigulește și când își pregătește hrana sau și-o introduce în gură. Atunci când se coc fructele, vine și vremea culesului. În acest sezon mandrilii și celelalte specii de maimuțe se strâng în grupuri în copaci. Mandrilii știu exact, în funcție de sezon,ce tip de hrană se găsește pe teritoriul lor.
Urmașii fiecărui grup sunt produși de regulă de masculul dominant cu femelele haremului, cu care se împerechează fără selecție, dacă acestea sunt pregătite. Dispoziția pentru împerechere se poate recunoaște după mărirea în volum a regiunii din jurul cozii femelelor. După o gestație de șapte luni și jumătate, se naște un singur pui. Mama iși duce peste tot puiul, în timp ce acesta stă agățat de corpul ei. Încet-încet puii de madril încep să-și descopere mediul și să se joace cu ceilalți membri ai grupului. La început masculii au culoarea închisă, căpătând culoarea caracteristică abia după atingerea maturității sexuale. Femelele rămân de obicei în grupul în care s-au născut,masculii însă sunt alungați de către masculul dominant, îndată ce ating maturitatea.
Există șapte specii de paviani, încadrate în două genuri. Rudă apropiată a mandrilului este maimuța dril (Papio leucophaeus).
Masculul adult prezintă colorația specifică mandrililor. Îngroșările cutanate de pe fața și șezutul mandrilului au nuanțe albastre, roșcate și lila. În timpul colindării prin pădure, au rol de semnal pentru ceilalți membri ai grupului. Masculul are canini lungi și puternici. Aspectul femelelor și al puilor nu este atât de colorat, ca al mandrilului mascul adult. Puii, indiferent de sex, au aceeași culoare ca femelele. Coloritul viu al masculului apare la vârsta de cinci-șase ani, odată cu atingerea maturității sexuale.
Regiunile silvatice din vestul Africii Centrale, în sudul Camerunului, Gabon și Congo.
Datorită vânatului excesiv și reducerii teritoriului de viață, mandrilul este astăzi pe lista speciilor amenințate cu dispariția. În scopul protejării speciei, ar trebui înființate urgent rezervații naturale.
.jpg)
Mandrilul este unul dintre cei mai mari paviani și trăiește pe solul pădurilor tropicale ale Africii Centrale și de Vest. Numai masculii adulți au colorația specifică roșu aprins și albastru-lila, femelele au fața de culoare negru-brun.
