Verpa digitaliformis Christian Hendrik Persoon, 1822), [1] din încrengătura Ascomycota în familia Morchellaceae și de genul Verpa, este o ciupercă comestibilă saprofită. Această specie nu prea rară este denumită în popor verpă pitică,[2] fiind în mod predominant locuitoare de soluri argiloase. Buretele se dezvoltă în România, Basarabia și Bucovina de Nord deja de la începutul lui aprilie până în mai (iunie), crescând solitar sau în grupuri în poieni de foioase, zăvoaie, la margini de pădure, pe maluri de gârle prin parcuri și grădini, pe lângă frasini, mesteceni și plopi tremurători, dar de asemenea pe mulci.[3][4]
Istoric
![src=]()
Bres.: Verpa digitaliformis
Specia a fost descrisă pentru prima dată sub denumirea Verpa digitaliformis de marele savant suedez Christian Hendrik Persoon în volumul 1 al lucrării sale Mycologia Europaea din 1822. Numele generic și epitetul au rămas valabili până astăzi (2018).[5]
Singurul alt taxon a fost propus de micologul german Otto Kuntze în volumul 3 al operei sale Revisio generum plantarum:vascularium omnium atque cellularium multarum secundum leges nomenclaturae internationales cum enumeratione plantarum exoticarum in itinere mundi collectarum din 1898,[6] fiind acceptat sinonim dar nu uzat în prezent și poate fi astfel, ca și diferite variații create, neglijat.
Această specie nu prezintă diferențe mari față de Verpa conica. Prin urmare, ciuperca a fost privită de mulți autori ca fiind con-specifică.[7] Dar s-a dovedit, cä este un soi de sine stätätor.[8][9]
Descriere
-
Corpul fructifer: El are o înălțime de 3-12 cm și un diametru de 1-1,5 cm, în formă de degetar. El are o suprafață adesea neregulată, ușor zbârcită longitudinal, la maturitate adesea cu cute, întortocheturi care îl fac să semene cu un creier. Coloritul este tânăr maroniu deschis, apoi repede brun-roșcat, asemănător unei curmale. Pălăria este fuzionată cu piciorul numai în vârf.
-
Sporii: Ei sunt așezați în ascii mereu 8, sunt elipsoidali-fusiformi, netezi, hialini (translucizi) cu o mărime de 25-33 x 15-19 microni. Pulberea lor est albicioasă.
-
Piciorul: El este lung cu o înălțime de 6-12 și o grosime de 1-2 cm, este cilindric îngustându-se înspre partea superioară, destul de rezistent, adesea ceva îndoit, brumat fin cleios, gol în interior cu o singură cavitate, fiind de culoare albicioasă până crem-gălbuie. Nu prezintă un inel.
-
Carnea: Ea este albicioasă, ceroasă și fragilă, având un miros ca de ciuperci până ușor spermatic și volatil precum un gust dulcișor, foarte plăcut.[3][4]
Confuzii
Verpa digitaliformis poate fi confundată în primul rând cu alte specii ale acestui gen de ciuperci comestibile, cum sunt Verpa agaricoides,[10] Verpa atro-alba,[11] Verpa bohemica,[12] Verpa conica[13] Verpa fulvo-cincta,[14] Verpa grisea[15] sau Verpa krombholzii[16] sau Verpa bohemica.[17] Acest soi este de confundat pentru începători și de exemplu cu exemplare tinere sau mai mici ale savuroaselor Morchella conica,[18] Morchella elata[19] ori Morchella semilibera,[20] dar de asemenea cu cel al letalei Gyromitra esculenta.[21]
Specii asemănătoare
Valorificare
Mai întâi trebuie menționat, că verpa pitică nu poate fi mâncată crud, pentru că este ușor otrăvitoare în această stare, conținând puțină hidrazină (care se dizolvă în timpul fierberii).[22][23]
Valoarea culinară nu atinge calitatea bureților de genul Morchella. Sigur că ciupercile pot fi preparate ca zbârciogii, mai bine însă este adăugarea lor, tăiate mărunt, la ei, de exemplu într-un sos, dar de asemenea la tocane sau fripturi de carne alba (curcan, porc, pui, vițel).[24]
Ciuperca se poate usca, dar rezultatul nu este foarte impunător.
Note
-
^ Index Fungorum
-
^ Denumire RO
- ^ a b Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XXIV, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1932, p. și tab. 1181
- ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 658-659, ISBN 3-405-12081-0
-
^ Christian Hendrik Persoon: „Mycologia Europaea”, vol. 1, Editura Ioanni Iacobi Palmii, Erlangen 1822, p. 202 și tab. 7
-
^ Dr. Otto Kuntze: „ Editura Arthur Felix, Leipzig 1898, p. 498
-
^ Jurnalul micologic „Der Tintling”
-
^ Heinrich Dörfelt,Erika Ruske: „Morphologie der Großpilze, mit 112 Farbbildtafeln, Glossar und Namensregister”, Editura Springer-Verlag, Berlin 2014, p. 21, ISBN 9783642417818
-
^ Mycobank
-
^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XXIV, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1933, p. și tab. 1183
-
^ Jacob Sturm, A. J. Corda: „Deutschlands Flora in Abbildungen nach der Natur mit Beschreibung”, partea III, vol. 2, Editura Jacob Sturm, Nürnberg 1829, p. 13-14, tab. 5
-
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 656-657, ISBN 3-405-12081-0
-
^ J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, p. 40-41, ISBN 3-405-11568-2
-
^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XXIV, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1933, p. și tab. 1182
-
^ Jacob Sturm, A. J. Corda: „Deutschlands Flora in Abbildungen nach der Natur mit Beschreibung”, partea III, vol. 2, Editura Jacob Sturm, Nürnberg 1829, p. 15, tab. 6
-
^ Jacob Sturm, A. J. Corda: „Deutschlands Flora in Abbildungen nach der Natur mit Beschreibung”, partea III, vol. 2, Editura Jacob Sturm, Nürnberg 1829, p. 5-6, tab. 1
-
^ Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, p. 228, ISBN 978-1-4454-8404-4
-
^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 641, ISBN 3-85502-0450
-
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 586-587, ISBN 3-405-11774-7
-
^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 660-661, ISBN 978-3-440-14530-2
-
^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, pp. 33, 231, 233-234, ISBN 3-426-00312-0
-
^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 224-225, ISBN 978-3-8427-0483-1
-
^ 123 pilze.de
-
^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 43 pp., ISBN 3-453-40334-7
Bibiliografie
-
Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
-
Bruno Cetto, volumele 1-3 (vezi la note)
- Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
- Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
- J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
- Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
-
Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora der Pilze - Partea a.: „Höhere Phycomyceten und Ascomyceten”, Editura G. Fischer, Jena 1950
- Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, ISBN 3-426-00312-0
Legături externe
Materiale media legate de Verpă pitică la Wikimedia Commons
.JPG)
_Sw_135306.jpg)
