Psilocybe cubensis ye'l nome científicu d'una especie de fungos psilocibios llamaos asina por cuenta de les sos propiedaes enteógenas resultáu de les distintes sustances químiques que tienen, principalmente la psilocina y la psilocibina.
Nel vocabulariu popular d'España conocer como gotzi, monguis o cucumiellos; en Méxicu conocer como fungu de San Isidro, según teonanacatl que significa ‘carne de los dioses’; en Guatemala son conocíos en xíriga caleyera como chongos (nome tamién aplicáu a otres especies de fungos psilocibios) o a cencielles san isidros; n'Hondures como santiamén; nos Estaos Xuníos como Golden-Top o Purple Ring; n'Arxentina, Chile, Paraguay y Uruguái como cucumelo y en Brasil como cogumelo (del llatín cucumellum ‘pequeñu calderu’).
Son consideraos cosmopolites y pueden algamar un altor de 8 a 15 cm. El sombrerucu mide ente 2 y 8 cm de diámetru; ye campanulado de primeres y darréu convexu o planu. El so color varia abondo, dende blancu casi puru con un llurdiu doráu nel centru, hasta café claro col mesmu llurdiu anaranxada nel centru. Les espores son café púrpura. El tarmu ye buecu, de color blancu-cremosu o mariellu-amarronao. Cuando se manca, el fungu adopta un color moráu, productu de la esposición de la psilocibina al aire. Cuando tán bien desenvueltos, fórmase un aniellu blancu, membranosu y resistente, que darréu se torna coritu.
El Psilocybe cubensis ye un fungu cucheru, coprófagu, gregariu; y les sos espores granen nel cuchu de rumiantes (vacunos y non vacunos), en llugares soleyeros y, principalmente, mientres la dómina d'agües, n'ochobre n'Europa y mientres la dómina lluviosa (de mayu a ochobre) en Centroamérica.
La combinación de la fermentadura-descomposición del cuchu coles agües y temperatures elevaes fai que les espores granen y creza el miceliu que depués produz cogordes.
El cultivu de Psilocybe cubensis fíxose popular na última metá del sieglu XX col descubrimientu de métodos senciellos pal so cultivu, el más conocíos ye'l PF tek, nesti métodu entemez farina d'arroz integral y vermiculita en tarros sellaos, dempués d'una minuciosa esterilización introdúcense les espores y n'aprosimao 6 selmanes les cogordes completen el so ciclu de vida, dende espora hasta cogorda. N'Europa vienden panes d'arroz y espores pal cultivu caseru.
Esta sustanza, una vegada incorporada al organismu, modifica l'afectividá, la rellación cola redolada y el comportamientu. Dependiendo de la dosis, prodúcense fenómenos psico-sensoriales intermitentes. Apurre un estáu de consciencia oníricu-visionariu con una perceición amontada. Los efeutos primarios d'un gramu d'estos fungos nel so ingesta duren de 4 a 6 hores si son tomaos vía oral. Dalgunos de los efeutos pueden dir dende cierta hilaridad, desinhibición o locuacidad: pasando por allucinaciones visuales y auditives; fondes nueves perspectives de la realidá, el tiempu y l'espaciu. . Los efeutos a nivel físicu pasen por un aumentu de la temperatura corporal, alteraciones gastrointestinales (especialmente nauseas o vultures), trestornos perceptivos y perda del equilibriu.
La dosis esacta pa percibir los efeutos enteógenos que lo faen famosu depende de dellos factores, ente los cualos podemos estremar: El metabolismu de la persona, l'estáu d'ayunu, l'estáu d'ánimu, el contestu y finalmente, poques gracies, inflúi la concentración de psilocibina del fungu. Una dosis pequeña provoca, trescurríos unos 30 minutos dende la ingesta, una sensación de relajamiento físicu y xeneralmente tamién s'acomuñar con estaos de tranquilidá transitoria, fatiga y cambeos na perceición de la redolada [ensin referencies]. Al cabu d'una hora, la mayoría de les persones qu'inxeren el fungu, afirmen tener una claridá interior que-yos dexa ver la naturaleza con mayor nitidez (auras en flores y persones, árboles con un verde más vivu, el cielu y la puesta de sol como nunca lo veríen nel estáu de conciencia ordinaria).
Si la dosis ye grande los efeutos son muncho más marcaos, pudiendo esperimentar hilaridad, cambeos na noción del tiempu, dificultá nel control muscular (incapacidá pa controlar la espresión facial, que puede revelar tensión) y una interpretación anormal de la información de los sentíos. Tamién puede esperimentase un "viaxe astral", o tener la sensación salir del cuerpu material. Xeneralmente la persona sabe lo que tomó, la cantidá y el tiempu que van durar los efeutos [ensin referencies].
Si la dosis ye entemedia, pueden producise una combinación d'efeutos en dambos sentíos yá esplicaos.
Esti tipu de sustances nun trai remortines psicolóxiques probaes, pero puede agravar o acelerar enfermedaes psicolóxiques yá presentes o favorecer qu'éstes se desenvuelvan en suxetos con propensión[ensin referencies]. Aun así esperimentóse el so usu terapéuticu contra la depresión, el dolor crónicu, el estrés, consiguiéndose resultancies positives nel tratamientu de les mesmes, magar resulta contradictoriu'l so efeutu n'enfermedaes mentales como la esquizofrenia. La esperimentación con esta y otres sustances enteógenas ye malo de llevar a cabu por cuenta de gran cantidá de restricciones llegales, favorecíes en gran parte por presiones de la industria farmacéutico[ensin referencies].
N'España, según el boletín oficial del estáu (6 de febreru de 2004)[1] ta prohibida la posesión y vienta del fungu Psilocybe sp. Aun así, esiste una forma de comerciu llegal d'espores. Esti fungu ye illegal na mayoría de países del mundu. [1]
.+ Variedaes de cogordes alucinógenas
Psilocybe cubensis ye'l nome científicu d'una especie de fungos psilocibios llamaos asina por cuenta de les sos propiedaes enteógenas resultáu de les distintes sustances químiques que tienen, principalmente la psilocina y la psilocibina.
Nel vocabulariu popular d'España conocer como gotzi, monguis o cucumiellos; en Méxicu conocer como fungu de San Isidro, según teonanacatl que significa ‘carne de los dioses’; en Guatemala son conocíos en xíriga caleyera como chongos (nome tamién aplicáu a otres especies de fungos psilocibios) o a cencielles san isidros; n'Hondures como santiamén; nos Estaos Xuníos como Golden-Top o Purple Ring; n'Arxentina, Chile, Paraguay y Uruguái como cucumelo y en Brasil como cogumelo (del llatín cucumellum ‘pequeñu calderu’).
Distribució 
Psilocybe cubensis és una espècie de bolet del gènere psilocybe amb propietats al·lucinògenes. Els seus principis actius més importants són la psilocibina i la psilocina. En el passat havia estat conegut com a Stropharia cubensis.
Psilocybe cubensis és una espècie de bolet del gènere psilocybe amb propietats al·lucinògenes. Els seus principis actius més importants són la psilocibina i la psilocina. En el passat havia estat conegut com a Stropharia cubensis.
Lysohlávka kubánská (Psilocybe cubensis) je houba z čeledi límcovkovitých, která je známá především pro své psychoaktivní účinky. Je jednou z největších lysohlávek.
Lysohlávka kubánská je rozšířena ve Střední Americe, severní Jižní Americe, Indii, Indonésii a východní Austrálii. Roste v teplých částech roku na dobře hnojené půdě a na trusu dobytka.
Tato houba se stala velmi oblíbeným druhem psilocybinových hub pro pěstování v uzavřených prostorách. Její kultivace je totiž poměrně nenáročná, snadnější i než pěstování žampionů a je možné ji pěstovat i podomácku.
Jako substrát se nejčastěji používají vařené obilniny (pšenice, žito, proso...), občas také sláma nebo trus či speciální směsi.
V České republice je kultivace hub obsahujících psilocybin nelegální. Do 40 gramů prorostlého média nebo 40 plodnic se jedná o přestupek, výše o trestný čin.
Množství účinných látek může hodně lišit především podle složení substrátu - důležitým faktorem je obsah tryptofanu. U hub pěstovaných v krytých prostorách bývají obsahy vyšší díky možnosti substrát optimilizovat. V roce 1994 Gratz u divokých hub naměřil tyto hodnoty: 0,63% psilocybinu, 0,60% psilocinu a 0,25% baeocystinu (v sušině).[2] Zajímavou vlastností je, že tato houba umí zpracovávat různé tryptaminy, tím, že je 4-hydroxyluje nebo 4-fosforyloxyluje a pokud je to možné tak N-methyluje. To znamená, že obsah účinných látek se zvýší pokud do substrátu přidáme například DMT a je možné tento proces použít i pro výrobu zcela nových látek, například po přidání DET v houbě vznikne 4-HO-DET jako analog psilocinu a 4-PO-DET jako analog psilocybinu.
Navzdory často rozšířenému omylu tato houba sama o sobě neobsahuje žádné hepatoxiny.
Houby působí jako psychedelikum (popis účinků viz článek psilocybin). Minimální dávka je 0.25g sušených plodnic, běžná dávka je okolo 1g. 3g je už obvykle považováno za vysokou dávku, někdy se ovšem užívají i tak velké dávky jako 8 gramů i více. Známý propagátor lysohlávky kubánské Terence McKenna doporučoval dávku alespoň 5 gramů. Čerstvé houby jsou sice potentnější, ale obsahují velké množství vody, proto má úměrná dávka čerstvých hub přibližně desetkrát větší hmotnost. Množství, které by bylo pro tělo škodlivé je prakticky nestravitelné, je zde ovšem riziko v psychologických účincích, které mohou být nezvladatelné nebo vyvolat latentní psychické poruchy.
Nebezpečná může být kombinace s MAOI, které účinky zesílí a prodlouží.
V experimentální psychiatrii se užívají látky izolované z těchto hub, jeví se jako využitelné v boji proti depresi nebo pro zmírnění strachu pacientů trpících nevyléčitelnými smrtelnými chorobami. Houba samotná se pak nelegálně používá jako psychedelická droga. Na rozdíl od některých jiných druhů psilocybinových hub, u tohoto druhu nikdy nebylo zjištěno rozsáhlé rituální užívání.
Díky svému širokému rozšíření po světě a časté kultivaci existuje mnoho variant a kultivarů tohoto druhu.[3]. Mezi známější varianty patří například:
Podle zkušenějších uživatelů je možné rozlišit odrůdy i podle jejich psychotropních účinků, ale to je zatím vědecky spíše neprůkazné.
Lysohlávka kubánská (Psilocybe cubensis) je houba z čeledi límcovkovitých, která je známá především pro své psychoaktivní účinky. Je jednou z největších lysohlávek.
Troldnøgenhat (Psilocybe cubensis) er en svamp i bredblad-familien.[1][2][3] Den er en psykedelisk svamp hvis aktive ingredienser er psilocybin og psilocin. [4]
Troldnøgenhat har en champignonlignende 2½-7 cm bred brun, skællet hat med en lysere rand. Hatten er først halvkugleformet og bliver senere fladere. Lamellerne er tætte og smalle med grå-violette til næsten sorte farver. Stokken er hvidlig med langsgående furer og en lys ring som farves sort på oversiden af nedfaldende sporer. Den er 5-10 cm høj og tykkest forneden. Svampen blåner ved gennemskæring.[5]
Den vokser alene eller i grupper på dyregødning, ofte hvor der græsser kvæg.[4] Troldnøgenhat findes i troperne og subtroperne. Den kendes fra det sydøstlige USA, Mellemamerika, Sydamerika, Indien, Sydøstasien og Australien.[5]
Troldnøgenhat er forholdsvis nem at dyrke på våd halm ved 20-25°C.[6][5]
Psilocybe cubensis står på liste B over narkotika i Danmark[7] og svampen er opført i, men findes for nuværende ikke på en sådan optegnelse i internationale narkotikakonventioner. De to aktive ingredienser psilocybin og psilocin indgår dog i fortegnelse P I i Konventionen om psykotrope stoffer.[8] Narkotikaklassifikationen indebærer at det er ulovligt at plukke, dyrke og besidde den i Danmark.
Troldnøgenhat (Psilocybe cubensis) er en svamp i bredblad-familien. Den er en psykedelisk svamp hvis aktive ingredienser er psilocybin og psilocin.
Troldnøgenhat har en champignonlignende 2½-7 cm bred brun, skællet hat med en lysere rand. Hatten er først halvkugleformet og bliver senere fladere. Lamellerne er tætte og smalle med grå-violette til næsten sorte farver. Stokken er hvidlig med langsgående furer og en lys ring som farves sort på oversiden af nedfaldende sporer. Den er 5-10 cm høj og tykkest forneden. Svampen blåner ved gennemskæring.
Den vokser alene eller i grupper på dyregødning, ofte hvor der græsser kvæg. Troldnøgenhat findes i troperne og subtroperne. Den kendes fra det sydøstlige USA, Mellemamerika, Sydamerika, Indien, Sydøstasien og Australien.
Troldnøgenhat er forholdsvis nem at dyrke på våd halm ved 20-25°C.
Psilocybe cubensis står på liste B over narkotika i Danmark og svampen er opført i, men findes for nuværende ikke på en sådan optegnelse i internationale narkotikakonventioner. De to aktive ingredienser psilocybin og psilocin indgår dog i fortegnelse P I i Konventionen om psykotrope stoffer. Narkotikaklassifikationen indebærer at det er ulovligt at plukke, dyrke og besidde den i Danmark.
Der Kubanische Kahlkopf (Psilocybe cubensis) ist eine Pilzart aus der Familie der Träuschlingsverwandten. Der Pilz wurde 1906 von Franklin Sumner Earle auf Kuba entdeckt und als Stropharia cubensis beschrieben. Im Jahre 1948 hatte Rolf Singer das Taxon in Psilocybe cubensis umkombiniert.
Der Kubanische Kahlkopf ist nicht mit Stropharia earlei identisch. Bei Stropharia earlei Norvell & Redhead, ursprünglich im Jahre 1906 von Franklin Sumner Earle als Pholiota cubensis beschrieben, handelt es sich vielmehr um eine andere Spezies.[1]
Der Fruchtkörper des Kubanischen Kahlkopfs besteht aus dem 5,5–7,5 cm langen Stiel, auf dem ein 4,5–7,5 cm breiter Hut sitzt. Letzterer ist anfangs spitz-glockenförmig und im Alter flach geformt. Der rotbraune, glatt-glänzende Hut blasst zum Rand hin gelb-bräunlich aus. Die Lamellen sind gelblichbraun bis dunkelgelblichbraun gefärbt. Das Sporenpulver hat eine braune bis dunkelbraune Farbe. Der zylindrische und auf ganzer Länge gefurchte Stiel ist blassgelb. Im oberen Drittel trägt der Stiel einen weißlichen Ring.
Die Art wächst auf dem Dung von Großtieren wie Rindern, Wasserbüffeln oder Elefanten oder gut gedüngten Böden und stammt ursprünglich aus dem tropischen Afrika. Als Kulturfolger der Viehzucht hat sich die Art überall dort in den Tropen verbreitet, wo Rinderwirtschaft betrieben wird. Sie wurde daher wahrscheinlich erst mit dem Dung der Nutztiere der spanischen Eroberer nach Südamerika eingeschleppt, was sich auch in der häufigen Ablehnung der Indios hinsichtlich der Verwendung des Pilzes und seinen bevorzugten Wachstumsorten in der Nähe von bestimmten, erst von den Kolonialisten eingeführten Tierarten zeigt.
Der Kubanische Kahlkopf wird wegen des Gehalts an Psilocybin (etwa 0,5 bis 0,9 % der Trockenmasse) und Psilocin als Halluzinogen und Giftpilz[2] eingestuft. Wegen dieser Inhaltsstoffe ist der Handel und Besitz des Pilzes in Deutschland und vielen weiteren Ländern untersagt.
Wegen seiner psychedelischen Wirkung wird der Kubanische Kahlkopf traditionell von Schamanen genutzt und ist, auch gezüchtet, als Droge verbreitet.[3]
Der Kubanische Kahlkopf (Psilocybe cubensis) ist eine Pilzart aus der Familie der Träuschlingsverwandten. Der Pilz wurde 1906 von Franklin Sumner Earle auf Kuba entdeckt und als Stropharia cubensis beschrieben. Im Jahre 1948 hatte Rolf Singer das Taxon in Psilocybe cubensis umkombiniert.
Der Kubanische Kahlkopf ist nicht mit Stropharia earlei identisch. Bei Stropharia earlei Norvell & Redhead, ursprünglich im Jahre 1906 von Franklin Sumner Earle als Pholiota cubensis beschrieben, handelt es sich vielmehr um eine andere Spezies.
Psilocybe cubensis is a species of psilocybin mushroom of moderate potency whose principal active compounds are psilocybin and psilocin. Commonly called shrooms, magic mushrooms, golden halos, cubes, or gold caps, it belongs to the fungus family Hymenogastraceae and was previously known as Stropharia cubensis. It is the best-known psilocybin mushroom due to its wide distribution and ease of cultivation. This mushroom being optimal for home cultivation specifically, as was suggested in the 1970s, is primarily what led to cubensis being the psilocybin mushroom species most common on the black market as a street drug.
The species was first described in 1906 as Stropharia cubensis by American mycologist Franklin Sumner Earle in Cuba.[1] In 1907, it was identified as Naematoloma caerulescens in Tonkin (now northern Vietnam) by French pharmacist and mycologist Narcisse Théophile Patouillard,[2] while in 1941, it was called Stropharia cyanescens by William Alphonso Murrill near Gainesville in Florida.[3] German-born mycologist Rolf Singer moved the species into the genus Psilocybe in 1949, giving it the binomial name Psilocybe cubensis.[4] The synonyms were later also assigned to the species Psilocybe cubensis.[5][6]
The name Psilocybe is derived from the Ancient Greek roots psilos (ψιλος) and kubê (κυβη),[7] and translates as "bare head". Cubensis means "coming from Cuba", and refers to the type locality published by Earle.
Singer divided P. cubensis into three varieties: the nominate, which usually had a brownish cap, Murrill's cyanescens from Florida, which generally had a pale cap, and var caerulascens from Indochina with a more yellowish cap.[8]
Psilocybe cubensis is commonly known as gold top, golden top or gold cap in Australia, sacred mushroom[9] or blue mushroom in Brazil, and San Ysidro or Palenque mushroom in the United States and Mexico, while the term "magic mushroom" has been applied to hallucinogenic mushrooms in general.[10] A common name in Thai is "Hed keequai", which translates as "mushroom which appears after water buffalo defecates".[11]
The cap is 1.6–8 cm (0.6–3.1 in), conic to convex with a central papilla when young, becoming broadly convex to plane with age, retaining a slight umbo sometimes surrounded by a ring-shaped depression. The cap surface is smooth and sticky, sometimes with white universal veil remnants attached. The cap is brown becoming paler to almost white at the margin and fades to more golden-brown or yellowish with age. When bruised, all parts of the mushroom stain blue. The narrow grey gills are adnate to adnexed, sometimes seceding attachment, and darken to purplish-black and somewhat mottled with age. The gill edges remain whitish. The hollow white stipe is 4–15 cm (2–6 in) high by 0.4–1.4 cm (0.2–0.6 in) thick, becoming yellowish in age.[8] The well-developed veil leaves a persistent white membranous ring whose surface usually becomes the same color as the gills because of falling spores.[12] The fruiting bodies are 90% water.[13] The mushroom has no odor and has been described as tasting farinaceous, with an alkaline or metallic aftertaste. The spores are 11.5–17.3 x 8–11.5 µm, sub-ellipsoid, basidia 4-spored but sometimes 2- or 3-, pleurocystidia and cheilocystidia present.[8]
The related species Psilocybe subcubensis—found in tropical regions—is indistinguishable but has smaller spores.[11]
Psilocybe cubensis is a pan-tropical species,[4] occurring in the Gulf Coast states and southeastern United States, Mexico, in the Central American countries of Belize, Costa Rica, and Guatemala, the Caribbean countries Cuba, the Dominican Republic, Guadalupe, Martinique, and Trinidad, in the South American countries of Argentina, Bolivia, Brazil, Colombia, French Guiana, Paraguay, Uruguay and Peru, Southeast Asia,[14] including Thailand,[11] Vietnam, Cambodia and Malaysia, India, Australia (including Tasmania), New Zealand, Fiji, and possibly Nepal and Hawaii.[14]
Psilocybe cubensis is found on cow (and occasionally horse) dung, sugar cane mulch or rich pasture soil, with mushrooms appearing from February to December in the northern hemisphere, and November to April in the southern hemisphere.[8] In Asia, the species grows on water buffalo dung.[11] Along with other fungi that grow on cow dung, P. cubensis is thought to have colonized Australia with the introduction of cattle there, 1800 of which were on the Australian mainland by 1803—having been transported there from the Cape of Good Hope, Kolkata and the American west coast. In Australia, the species grows between northern Queensland to southern New South Wales.[10]
In March 2018, several Psilocybe cubensis specimens were collected in Zimbabwe in the Wedza District of Mashonaland East province, approx. 120 km southeast of Harare. This was the first reported occurrence of a psilocybin mushroom in Zimbabwe. The mushrooms were collected on Imire Rhino & Wildlife Conservation - a nature reserve that is home to both wildlife and cattle, as well as cattle egrets.[15]
Singer noted that Psilocybe cubensis had psychoactive properties in 1949.[4]
In Australia, the use of psychoactive mushrooms grew rapidly between 1969 and 1975.[10]
In a 1992 paper, locals and tourists in Thailand were reported to consume P. cubensis and related species in mushroom omelets—particularly in Ko Samui and Ko Pha-ngan. At times, omelets were adulterated with LSD, resulting in prolonged intoxication. A thriving subculture had developed in the region. Other localities, such as Hat Yai, Ko Samet, and Chiang Mai, also had some reported usage.[11]
In 1996, jars of honey containing Psilocybe cubensis were confiscated at the Dutch-German border. Upon examination, it was revealed that jars of honey containing psychedelic mushrooms were being sold at Dutch coffee shops. [16]
P. cubensis is probably the most widely known of the psilocybin-containing mushrooms used for triggering psychedelic experiences after ingestion. Its major psychoactive compounds are:
The concentrations of psilocin and psilocybin, as determined by high-performance liquid chromatography, are in the range of 0.14–0.42% (wet weight) and 0.37–1.30% (dry weight) in the whole mushroom 0.17–0.78% (wet weight) and 0.44–1.35% (dry weight) in the cap, and 0.09%–0.30% (wet weight) and 0.05–1.27% (dry weight) in the stem, respectively.[17] For quickly and practically measuring the psychoactive contents of most healthy Psilocybe cubensis varieties, it can generally be assumed that there is approximately 15mg (+/- 5mg) of psilocybin per gram of dried mushroom.[18] Furthermore, due to factors such as age and storage method, the psilocybin and psilocin content of a given sample of mushrooms will vary.
Individual brain chemistry and psychological predisposition play a significant role in determining appropriate doses. For a modest psychedelic effect, a minimum of one gram of dried Psilocybe cubensis mushrooms is ingested orally, 0.25–1 gram is usually sufficient to produce a mild effect, 1–2.5 grams usually provides a moderate effect and 2.5 grams and higher usually produces strong effects.[19] For most people, 3.5 dried grams (1/8 oz) would be considered a high dose and may produce an intense experience; this is, however, typically considered a standard dose among recreational users. For many individuals, doses above three grams may be overwhelming. For a few rare people, doses as small as 0.25 gram can produce full-blown effects normally associated with very high doses. For most people, however, that dose level would have virtually no effects.
There are many different ways to ingest Psilocybe cubensis. Users may prefer to take them raw, freshly harvested, or dried and preserved. It is also possible to prepare culinary dishes such as pasta or tea with the mushrooms. However, the psychoactive compounds begin to break down rapidly at temperatures exceeding 100°C (212°F).[20] Another method of ingestion known as "Lemon Tekking" involves combining pulverized Psilocybe cubensis with a concentrated citrus juice with a pH of ~2. Many users believe that a considerable amount of the psilocybin will have been dephosphorylated into psilocin, the psychoactive metabolite, by citric acid. However, this claim is not substantiated by the literature on the metabolism of psilocybin, as dephosphorylation is known to be mediated by the enzyme alkaline phosphatase in humans.[21] It is therefore more likely that citric acid mostly helps in breakdown of mushroom cells, aiding in digestion and psilocybin release. The "Lemon Tekk" method of consumption results in a more rapid onset and can offer easier digestion or reduced "come-up pressure" associated with raw consumption.[22] Psilocybin cubensis can also be taken in conjunction with other botanicals such as turmeric, ginger, and black pepper. A 2019 study observed turmeric to act as a mild MAOI, which, when combined with psilocin, potentiates the biochemical interactions between serotonin receptors and psilocin, creating an entourage effect.[23]
Upon ingestion, effects usually begin after approximately 20–60 minutes (depending on the method of ingestion and stomach contents) and may last from four to ten hours, depending on dosage and individual biochemistry. Visual distortions often occur, including walls that seem to breathe, a vivid enhancement of colors, and the animation of organic shapes.
The effects of high doses can be overwhelming depending on the particular phenotype of cubensis, grow method, and the individual. It is recommended not to eat wild mushrooms without properly identifying them as they may be poisonous.[24] In particular, similar species include mushrooms of the genus Galerina and Pholiotina rugosa—all potentially deadly—and Chlorophyllum molybdites. All of these grow in pastures, a similar habitat to that preferred by P. cubensis.[10]
In 2019, a 15-year-old boy suffered from transient kidney failure after eating P. cubensis from a cultivation kit in Canada. No one else in the group suffered any ill effects.[25]
Within the sub-strains of Psilocybe cubensis, the Penis Envy strain tends to contain much more Psilocybin and Psilocin than others.[26]
Psilocybin and psilocin are listed as Schedule I drugs under the United Nations 1971 Convention on Psychotropic Substances.[27] However, mushrooms containing psilocybin and psilocin are not illegal in some parts of the world. For example, in Brazil they are legal, but extractions from the mushroom containing psilocybin and psilocin remain illegal. In the United States, growing or possessing Psilocybe cubensis mushrooms is illegal in all states, but it is legal to possess and buy the spores for microscopy purposes. However, as of May 8, 2019 Denver, Colorado has decriminalized it for those 21 and up. On June 4, 2019, Oakland, California followed suit, decriminalizing psilocybin-containing mushrooms as well as the Peyote cactus.[28] On January 29, 2020, Santa Cruz, California decriminalized naturally-occurring psychedelics, including psilocybin mushrooms.[29] On November 3, 2020, the state of Oregon decriminalized possession of psilocybin mushrooms for recreational use and granted licensed practitioners permission to administer psilocybin mushrooms to individuals age 21 years and older.[30][31]
In 1978, the Florida Supreme Court ruled in Fiske vs Florida that possession of psilocybin mushrooms is not illegal, in that the mushrooms cannot be considered a "container" for psilocybin based on how the law is written, i.e., it does not specifically state that psilocybin mushrooms themselves are illegal, but that the hallucinogenic constituents in them are. According to this decision, the applicable statute as framed imparts no information as to which plants may contain psilocybin in its natural state and does not advise a person of ordinary intelligence that this substance is contained in a particular variety of mushroom. The statute, therefore, can not constitutionally be applied to the appellant.[32][33]
The production , sale and possesion of magic mushrooms is illegal in Canada[34]
Psilocybe cubensis grows naturally in tropical and subtropical conditions, often near cattle due to the ideal conditions they provide for the growth of the fungus. The cow usually consumes grains or grass covered with the spores of Psilocybe cubensis and the fungus will begin to germinate within the dung.
Mushrooms such as Psilocybe cubensis are relatively easy to cultivate indoors. First, spores are inoculated within sterilized jars or bags, colloquially known as grainspawn, containing a form of carbohydrate nutrient such as rye grains.[35] After approximately one month, the spores fully colonize the grain spawn forming dense mycelium, which is then planted within a substrate such as a coconut husk fiber and vermiculite mixture.[36] Given proper humidity, temperature, and fresh air exchange, the substrate will produce fruiting Psilocybe cubensis bodies within a month of planting. To preserve potency after harvesting, growers often dehydrate the fruit and store them in air-tight containers in cool environments.
A study conducted in 2009 showed that mushrooms grown in the dark had higher levels of psilocybin and psilocin compared to the mushrooms grown in bright, indirect light, which had minimum levels.[37]
Studies were conducted where an environmentally controlled wind tunnel and a computer program were used to determine the influence of humidity on the individual basidiocarps of Psilocybe cubensis which aided in mapping their growth and development. The transpiration and growth of the mushroom were heavily influenced due to the humidity of the air, and the transpiration was accelerated at higher humidities while light did not affect the growth. Faster growth was observed at higher humidities. It was also discovered that misting enhanced both the growth and transpiration rates in the growing process of Psilocybe cubensis.[38]
Personal-scale cultivation of Psilocybe cubensis mushrooms ranges from the relatively simple and small-scale PF Tek and other "cake" methods that produce a limited amount of mushrooms to advanced techniques utilizing methods of professional mushroom cultivators. These advanced methods require a greater investment of time, money, and knowledge but reward the diligent cultivator with far larger and much more consistent harvests.[39]
Terence and Dennis McKenna made Psilocybe cubensis particularly famous when they published Psilocybin: Magic Mushroom Grower's Guide in the 1970s upon their return from the Amazon rainforest, having deduced new methods (based on pre-existing techniques originally described by J.P. San Antonio[40]) for growing psilocybin mushrooms and assuring their audience that Psilocybe cubensis were amongst the easiest psilocybin-containing mushrooms to cultivate.[41]
The potency of cultivated specimens can vary widely per each flush (harvest). In a classic paper published by Jeremy Bigwood and M.W. Beug, it was shown that with each flush, psilocybin levels varied somewhat unpredictably but were much the same on the first flush as they were on the last flush; however, psilocin was typically absent in the first two flushes but peaked by the fourth flush, making it the most potent. Two strains were also analyzed to determine potency in caps and stems: In one strain the caps contained generally twice as much psilocybin as the stems, but the small amount of psilocin present was entirely in the stems. In the other strain, a trace of psilocin was present in the cap but not in the stem; the cap and stem contained equal amounts of psilocybin. The study concluded that the levels of psilocybin and psilocin vary by over a factor of four in cultures of Psilocybe cubensis grown under controlled conditions.[42]
Because Psilocybe cubensis is intimately associated with cattle ranching,[43] the fungus has found unique dispersal niches not available to most other members of the family Hymenogastraceae. Of particular interest is the cattle egret (Bubulcus ibis), a colonizer of Old World origin (via S. America), whose range of distribution overlaps much of that of Psilocybe cubensis. Cattle egrets typically walk alongside cattle, preying on insects; they track through spore-laden vegetation and cow dung and transfer the spores to suitable habitats, often thousands of miles away during migration activities. This type of spore dispersal is known as zoochory, and it enables a parent species to propagate over a much greater range than it could achieve alone. The relationship between cattle, cattle egrets, and Psilocybe cubensis is an example of symbiosis—a situation in which dissimilar organisms live together in close association.[44]
Psilocybe cubensis is a species of psilocybin mushroom of moderate potency whose principal active compounds are psilocybin and psilocin. Commonly called shrooms, magic mushrooms, golden halos, cubes, or gold caps, it belongs to the fungus family Hymenogastraceae and was previously known as Stropharia cubensis. It is the best-known psilocybin mushroom due to its wide distribution and ease of cultivation. This mushroom being optimal for home cultivation specifically, as was suggested in the 1970s, is primarily what led to cubensis being the psilocybin mushroom species most common on the black market as a street drug.
Psilocybe cubensis estas psikodela fungo en genro Psilocybe kiu enhavas la du psikodelajn substancojn psilocibinon kaj psilocinon. Ĝi estas la plej konata el la psilocibinaj fungoj pro sia ampleksa distribuado kaj facila kultivado. Ĝi estis unuafoje priskribita en 1906 kiel Stropharia cubensis fare de Franklin Sumner Earle en Kubo.[1]
Psilocybe cubensis estas psikodela fungo en genro Psilocybe kiu enhavas la du psikodelajn substancojn psilocibinon kaj psilocinon. Ĝi estas la plej konata el la psilocibinaj fungoj pro sia ampleksa distribuado kaj facila kultivado. Ĝi estis unuafoje priskribita en 1906 kiel Stropharia cubensis fare de Franklin Sumner Earle en Kubo.
Psilocybe cubensis es el nombre científico de una especie de hongos psilocibios llamados así debido a sus propiedades enteógenas resultado de las diferentes sustancias químicas que poseen, principalmente la psilocina y la psilocibina.[cita requerida]
En el vocabulario popular de España se les conoce como gotzi, monguis o cucumiellos, en México como hongos de San Isidro, así como teonanacatl que significa ‘carne de los dioses’, en Guatemala como chongos, término también aplicado a otras especies de psilocibios, o simplemente san isidros, en Honduras como santiamenes, en los Estados Unidos como golden-tops y purple rings, en Argentina, Paraguay y Uruguay como cucumelos y en Brasil se les llama cogumelos. Etimológicamente el vocablo tiene su origen en el latín «cucumellum», que significa «pequeño caldero».[cita requerida]
Son considerados cosmopolitas y pueden alcanzar una altura de ocho a quince centímetros. Los sombrerillos pueden medir entre dos y ocho centímetros de diámetro; son campanulado al principio y posteriormente convexos o planos. Sus colores varían bastante, desde blanco casi puro con una mancha dorada en el centro, hasta café claro con la misma mancha anaranjada en el centro. Las esporas son café purpúreo. Los tallos son huecos, de colores blancos cremosos o amarillos amarronados. Cuando se lesionan, los hongos adoptan un color azul verdoso producto de la exposición de la psilocibina al aire. Cuando están bien desarrollados, se les forma un anillo blanco, membranoso y resistente, que posteriormente se torna negruzco.[cita requerida]
Psilocybe cubensis es un hongo estercolero, coprófago y gregario, y sus esporas germinan en el estiércol de rumiantes —vacunos y no vacunos— en lugares soleados, y principalmente durante la época de lluvias, en octubre en Europa y de mayo a octubre en Centroamérica durante la época lluviosa.[cita requerida]
La combinación de la fermentación y la descomposición del estiércol con las lluvias y temperaturas elevadas hace que las esporas germinen y crezca el micelio, que luego produce setas.[cita requerida]
Psilocybe cubensis fue descrito en 1948 por (Earle) Singer en Sydowia 2: 37.[1]
El cultivo de Psilocybe cubensis se hizo popular en la última mitad del siglo XX con el descubrimiento de métodos sencillos para su cultivo. El más conocidos es el llamado PF Tek, en el que se mezcla harina de arroz integral y vermiculita en tarros sellados y después de una minuciosa esterilización se introducen las esporas. En aproximadamente seis semanas las setas completan su ciclo de vida, desde espora hasta seta. En Europa se venden panes de arroz y esporas para el cultivo casero. Esta practica se ha extendido a diversos lugares del mundo siendo muy popular hoy en día en países como Brasil, Colombia, y México donde se pueden conseguir los insumos para el cultivo de hongos de psilocibina en tiendas especializadas además de los ya mencionados kits de cosecha fácil. [cita requerida]
Esta sustancia, incorporada al organismo, modifica la afectividad, la relación con el entorno y el comportamiento. Dependiendo de la dosis, se pueden producir fenómenos psico-sensoriales intermitentes. Proporciona un estado de consciencia onírico visionario y un incremento de la percepción. Los efectos primarios de la ingesta por vía oral de un gramo de estos hongos dura en promedio cuatro a seis horas. Algunos de los efectos pueden ir desde cierta hilaridad, desinhibición o locuacidad, pasando por alucinaciones visuales y auditivas hasta profundas y nuevas perspectivas de la realidad, el tiempo y el espacio. Los efectos a nivel físico pasan por un aumento de la temperatura corporal, alteraciones gastrointestinales, especialmente náuseas y/o vómitos, trastornos perceptivos y pérdida del equilibrio.[cita requerida]
La dosis exacta para percibir los efectos enteógenos que le hacen famoso depende de varios factores, como el metabolismo de la persona, su estado de ayuno, su estado de ánimo, su contexto y, por supuesto, la concentración de psilocibina del hongo. Una dosis pequeña puede provocar, transcurridos unos treinta minutos desde la ingesta, una sensación de relajación física generalmente asociados con estados de tranquilidad transitoria, fatiga y cambios en la percepción del entorno. Al cabo de una hora, la mayoría de las personas que ingieren el hongo afirman tener una claridad interior que les permite ver la naturaleza con mayor nitidez: auras en flores y personas, árboles con un verde más vivo, el cielo y puestas de sol como nunca lo verían en un estado de consciencia ordinaria.[cita requerida]
Si la dosis es grande los efectos suelen ser son mucho más marcados: experimentar hilaridad, cambios en la noción del tiempo, dificultad en el control muscular y/o una interpretación anormal de la información de los sentidos.[cita requerida]
Si la dosis es intermedia, se pueden producir una combinación de estos efectos .
Este tipo de sustancias no conlleva secuelas psicológicas probadas. Aun así se ha experimentado en su uso terapéutico contra la depresión, el dolor crónico y el estrés con resultados positivos.«Johns Hopkins Medicine».
En psicopatologías como la esquizofrenia sus efectos puede resultar peligrosos por lo que está contraindicado para personas con una historia familiar de esquizofrenia o psicosis. En la mayor parte de los ensayos clínicos personas con estos antecedentes están descartados.[2][3][4]
La experimentación con esta y otras sustancias enteógenas es difícil de llevar a cabo debido a gran cantidad de restricciones legales.[cita requerida]
En España, según el boletín oficial del estado del 6 de febrero de 2004 está prohibida la posesión y venta del hongo, mencionado como «Conocybe sp.». Aun así, existe una forma de comercio legal de esporas.[5]
Este hongo es ilegal en la mayoría de países del mundo.[6]
Psilocybe cubensis es el nombre científico de una especie de hongos psilocibios llamados así debido a sus propiedades enteógenas resultado de las diferentes sustancias químicas que poseen, principalmente la psilocina y la psilocibina.[cita requerida]
En el vocabulario popular de España se les conoce como gotzi, monguis o cucumiellos, en México como hongos de San Isidro, así como teonanacatl que significa ‘carne de los dioses’, en Guatemala como chongos, término también aplicado a otras especies de psilocibios, o simplemente san isidros, en Honduras como santiamenes, en los Estados Unidos como golden-tops y purple rings, en Argentina, Paraguay y Uruguay como cucumelos y en Brasil se les llama cogumelos. Etimológicamente el vocablo tiene su origen en el latín «cucumellum», que significa «pequeño caldero».[cita requerida]
Huurumadonlakki (Psilocybe cubensis) on trooppisten ja subtrooppisten alueiden ravinteikkailla ruohomailla ja lannalla tavattu madonlakkisuvun psilosybiinisieni. Laji on yleisimpiä päihteeksi kasvatettuja ja käytettyjä sieniä.[2] Suomen lainsäädäntö määrittelee kaikki psilocybe-suvun sienet huumausaineiksi.[3]
Huurumadonlakin lakki on 2–8 cm leveä, kartiomainen ja iän myötä kupera leviten itiöemän myöhemmässä vaiheessa vaakatasoon asti säilyttäen usein pienen kohouman keskellä lakin yläosaa. Lakki on kosteusmuuntuva ja kosteana lievästi tahmea. Aikaisessa vaiheessa lakki on väriltään punertava vaalentuen kultaisen ruskeaksi tai lähes valkoiseksi.
Heltat ovat liittyneet jalan yläosaan ja sijaitsevat lähekkäin toisiinsa nähden, laajeten hieman lakin reunoja kohti. Väriltään heltat ovat aluksi vaaleita ja harmahtavia, minkä jälkeen ne värjäytyvät tummanpurppurasävyisiksi ja lähes mustiksi itiöiden vaikutuksesta jääden kirjaviksi ja vaaleammiksi lakin reunoilta.
Huurumadonlakin jalka on 4–15 cm pitkä, 0,5–1,5 cm leveä, valkoinen tai hieman kellertävä sekä ainakin osittain ontto. Lakista irtoutunut suojus jää usein itiöiden tummentamana kiinni jalkaan.
Sieni värjäytyy rihmastoa myöten sinertäväksi pienemmänkin käsittelyn tai vaurion vaikutuksesta vaurioituneella alueella.
Ensimmäinen kirjattu kuvaus sienestä tunnetaan vuodelta 1904 Kuubasta- Sen lajitteli F.S. Earlen kaulussieniin (Stropharia), siinä yhteydessä sieni sai tieteellisen lajinimensä cubensis, joka tarkoittaa Kuubasta tulevaa.
Vuonna 1907 N. Patouillard löysi sienen Vietnamin Tonkinista ja lajitteli sen lahokkasukuun Naematoloma caerulescensiksi.
Vuonna 1941 W. A. Murrill nimesi sienen Floridassa uudelleen nimelle Stropharia cyanescensis.
Myöhemmin laji on vakiintunut luokiteltavaksi madonlakkeihin (Psilocybe).
Huurumadonlakki kasvaa kosteilla, ravinteikkailla ruohomailla usein suurten laiduntavien kasvinsyöjien, kuten lehmien ja hevosten lannalla useimmiten muiden sienilajien rinnalla.
Sientä esiintyy laajalti trooppisilla ja subtrooppisilla alueilla Meksikossa, Belizessä, Costa Ricassa, Guatemalassa, Hondurasissa, Kuubassa, Dominikaanisessa tasavallassa, Ecuadorissa, Guadalupessa, Martiniquessa, Puerto Ricossa, Trinidadissa, Argentiinassa, Boliviassa, Brasiliassa, Kolumbiassa, Ranskan Guayanassa, Perussa, Kambodžassa, Intiassa, Malesiassa, Filippiineillä, Thaimaassa, Vietnamissa, Australiassa, Tasmaniassa, Uusi-Seelannissa sekä Yhdysvaltojen eteläisemmissä osissa.
Sienen levittyä erilaisiin paikkoihin siitä on kehittynyt useita eri nimien alle eriteltyjä kantoja, jotka eroavat toisistaan lähinnä ulkomuodollisten seikkojen perusteella.
Sienen hallussapito, käyttö, kasvattaminen ja myynti on kielletty Suomen huumausainelainsäädännössä.[2] Itiöt eivät sisällä psykoaktiivisia aineita, ja niiden hallussapito on sallittua, mikäli niitä ei aiota käyttää kasvatustarkoituksiin.Lähteet
Huurumadonlakki (Psilocybe cubensis) on trooppisten ja subtrooppisten alueiden ravinteikkailla ruohomailla ja lannalla tavattu madonlakkisuvun psilosybiinisieni. Laji on yleisimpiä päihteeksi kasvatettuja ja käytettyjä sieniä. Suomen lainsäädäntö määrittelee kaikki psilocybe-suvun sienet huumausaineiksi.
Psilocybe cubensis, (synonyme Stropharia cubensis) est une espèce de champignons hallucinogènes largement consommés dans le monde. Ses principaux composants actifs sont la psilocybine et la psilocine.
Considéré comme un champignon coprophile, il pousse dans les prairies humides des zones intertropicales.
Il semble que cette espèce soit originaire d'Asie, bien qu'il ait été décrit pour la première fois d'après un spécimen collecté à Cuba[1].
Psilocybe cubensis contient environ 0,63 % de psilocybine et 0,10 % de psilocine à l'état naturel. Les teneurs en psilocine / psilocybine dans Psilocybe cubensis sont de l'ordre de 0,14-0,42% / 0,37-1,30% dans le champignon entier (0,17-0,78% / 0,44-1,35% dans la tige), respectivement. Les champignons cultivés en intérieur ont tendance à présenter des concentrations supérieures[2]. Quoi qu'il en soit, la psilocybine est dégradée par les enzymes de l'estomac (le groupement phosphate de la psilocybine disparait) et se transforme rapidement en psilocine, le métabolite actif.
Psilocybe cubensis est considéré comme un enthéogène et de nombreuses cultures traditionnelles l'emploient dans une optique thérapeutique, spirituelle et mystique. À Oaxaca, au Mexique, bien qu'il ne soit pas utilisé par tous les chamans, on le nomme champignon de Saint-Isidore et les chamans mazatèques le nomment di-shi-tjo-le-rra-ja, ce qui signifie littéralement « divin champignon du fumier »[1].
Les recherches actuelles en neuropsychiatrie se penchent sur l'activité sérotoninergique de la psilocybine qu'on trouve dans la majorité des champignons hallucinogènes. Compte tenu de la forte variation du taux des molécules actives dans les champignons à psilocybine, les utilisations thérapeutiques, en Occident, se sont généralement faites avec la molécule de psilocybine isolée contrairement aux utilisations traditionnelles qui emploient le champignon en entier. Ceci permet d'avoir un dosage plus précis et de ne pas être soumis aux aléas de la nature. Les études concernant le potentiel thérapeutique de la psilocybine entrent en jeu dans les traitements suivants :
La psilocybine contenue dans ce champignon ne cause pas de dépendance psychologique ni physique[8]. Aucun cas de dommage physique et/ou de mort à la suite d'une ingestion de champignons hallucinogènes, même en grande quantité, n'a été rapporté dans la littérature. Étant donné qu'il est complexe de déterminer si le sujet possédait des troubles psychologiques latents avant la consommation, il est difficile de savoir si la psilocybine a déclenché le trouble ou si elle a simplement révélé un trouble déjà existant chez le sujet. Les utilisations récréatives ne sont pas sans risques : la conduite d'un véhicule, un environnement qui n'est pas sécurisé avec notamment l'accès à des objets présentant des risques peuvent se révéler dangereux pour un individu sous l'emprise de champignons hallucinogènes. De plus, les sujets n'étant pas préparés ni encadrés peuvent éventuellement subir un choc émotionnel (bad trip) relatif à l'expérience hallucinogène.
Afin de réduire les risques associés à la prise de substances hallucinogènes dans un contexte expérimental, des chercheurs en psychopharmacologie de l'université Johns-Hopkins ont établi un protocole qui déconseille l'usage de la psilocybine chez les personnes souffrant de schizophrénie ou dont les deux premiers degrés de parentés présentent des cas de psychoses. Le protocole exclut aussi les personnes atteintes de troubles bipolaires ou les individus présentant des traits d'humeur trop labiles ou au contraire trop rigides[9].
Psilocybe cubensis est l'espèce la plus proposée dans les smart-shop néerlandais, en partie à cause de sa facilité de culture. Elle reste néanmoins interdite et soumise aux législations sur les stupéfiants.
Au même titre que les autres espèces du genre Psilocybe, P. cubensis est considéré comme une substance illicite en France. Il est inscrit sur la liste des stupéfiants depuis le 1er juin 1966.
Psilocybe cubensis, (synonyme Stropharia cubensis) est une espèce de champignons hallucinogènes largement consommés dans le monde. Ses principaux composants actifs sont la psilocybine et la psilocine.
Considéré comme un champignon coprophile, il pousse dans les prairies humides des zones intertropicales.
Psilocybe cubensis é o nome científico dunha especie de cogomelo alucinóxeno chamados así debido ás súas propiedades enteóxenas resultado das diferentes substancias químicas que posúen, principalmente a psilocina e a psilocibina.
Psilocybe cubensis é o nome científico dunha especie de cogomelo alucinóxeno chamados así debido ás súas propiedades enteóxenas resultado das diferentes substancias químicas que posúen, principalmente a psilocina e a psilocibina.
La Psilocybe cubensis (Earle) Singer, 1948 è un fungo basidiomicete della famiglia delle Strophariaceae. È un fungo psichedelico che contiene psilocibina. Questo fungo, noto anche con il sinonimo scientifico di Stropharia cubensis, era conosciuto dalle popolazioni native americane del Messico come San Isidro.
È composto per il 92% di acqua e per l'8% di materia asciutta. Il contenuto degli alcaloidi è tra lo 0,5 e l'1,3% del peso a secco. Il micelio contiene meno psilocibina dei frutti. Il cappello ne contiene più del gambo. La concentrazione maggiore si trova nei funghetti immaturi (primordia). Il micelio ha un aspetto rizomorfo ed è di colore biancastro.
La carne ha consistenza simile al raso ed è spesso striata.
Psichedelico.
Possiede spiccate proprietà psichedeliche. Può causare ilarità, distorsione della percezione della realtà e del tempo, amplificazione dei sensi, sinestesie. In particolar modo contiene psilocibina e psilocina (probabile causa della colorazione blu), due potenti alcaloidi.
La colorazione blu (detta bluificazione) avviene dopo l'estirpazione per reazione chimica interna a seguito del contatto con le mani di chi raccoglie il fungo. Questi principi non provocano danni all'organismo e il sovradosaggio non mette a rischio la salute fisica di chi l'assume. Tuttavia l'esperienza psichedelica impedisce una corretta valutazione dei rischi, quindi attività come guidare e condurre macchinari pesanti diventano molto pericolose.
Australia: il trasporto, il possesso, la vendita e la coltivazione sono illegali.[1]
Brasile: La Costituzione Federale dice che un atto deve essere precedentemente dichiarato come illegale da una legge. Quindi, i funghi Psilocybe cubensis non possono essere considerati illegali. Non ci sono inoltre giurisprudenze legali disponibili sul tema.
Germania: il trasporto, il possesso, la coltivazione e la vendita sono illegali come sancito dall'Ordine Esecutivo 698 del 1993.[2]
Italia: la normativa vigente vieta la coltivazione, la vendita, e il consumo di specie appartenenti ai generi Psilocybe e Stropharia, equiparando il loro uso a quello di una qualsiasi droga (es. cannabis o LSD), con quello che ne consegue a livello penale. Non sono vietati invece il possesso e la vendita di spore, ad uso di ricerca o per collezionismo privato.
La P. cubensis var. mexicana, in particolar modo, è oggetto di intensive coltivazioni e commercio illegale; non dando dipendenza e avendo un livello di tossicità molto basso[3], fa parte delle cosiddette "droghe leggere", anche se in Italia con la legge 36/2014 rientra nella tabella 1 delle droghe pesanti.
La Psilocybe cubensis (Earle) Singer, 1948 è un fungo basidiomicete della famiglia delle Strophariaceae. È un fungo psichedelico che contiene psilocibina. Questo fungo, noto anche con il sinonimo scientifico di Stropharia cubensis, era conosciuto dalle popolazioni native americane del Messico come San Isidro.
Psilocybe cubensis (binomen a Radulpho Singer anno 1948 statutum) est species plantarum florentium in America media sponte crescens quae pharmPsilocybe cubensisacum praebet in culturis indigenarum huius regionis inter entheogena ritualia adhibitum.
Vide "Psilocybe cubensis" apud Vicispecies. 
Situs scientifici: • NCBI • Biodiversity • Encyclopedia of Life • INPN France Psilocybe cubensis (binomen a Radulpho Singer anno 1948 statutum) est species plantarum florentium in America media sponte crescens quae pharmPsilocybe cubensisacum praebet in culturis indigenarum huius regionis inter entheogena ritualia adhibitum.
Kubas kailgalve (Psilocybe cubensis) ir psihodēliska kailgalvju ģints sēne, kas satur psihoaktīvas vielas: psilocibīnu un psilocīnu. Tā pirmoreiz tika aprakstīta 1904. gadā Kubā ar sākotnējo latīnisko nosaukumu Stropharia cubensis. Sēne visbiežāk dzīvā dabā ir sastopama Kolumbijas, Ekvadoras un Peru teritorijā.
De Psilocybine cubensis is een soort van de psychedelische paddenstoelen, dat betekent dat de aanwezige stoffen euforie, visuele hallucinaties en algemene veranderingen in perceptie veroorzaken. In Nederland wordt deze paddo-soort ook wel de Mexicaanse genoemd, omdat deze paddo veelal voorkomt in Mexico. De Psilocybe cubensis is op dit moment een van de meest populaire natuurlijke psychedelica, doordat de paddenstoel eenvoudig te kweken is. Sinds 2008 is het verboden om Psilocybe cubensis paddenstoelen te verkopen in Nederland.[1]
De introductie van de Psilocybe cubensis in de 'moderne wereld' begon in 1957 toen Gordon Wasson naar Huatla de Jimenez in Mexico kwam en daar een velada sessie van Maria Sabrina meemaakte. Velada is een religieus ritueel waarbij gebruik wordt gemaakt van Psilocybe paddenstoelen. Na deze 'ontmoeting' met de paddenstoel begonnen er steeds meer experimenten plaats te vinden.
De P. cubensis (Earle) Singer, een van mest levende soort, werd als eerst gevonden op Cuba. Deze soort werd in 1906 voor het eerst beschreven als Stropharia cubensis door Franklin Sumner Earle. Een jaar later, in 1907 werd het geïdentificeerd als Naematoloma caerulescens door Narcisse Theophile Patouillard. Veel later in 1941 werd het door William Alphonso Murrill Stropharia cyanescens genoemd. Deze synoniemen werden later bijeengevoegd tot Psilocybe cubensis.
De naam van de soortnaam Psilocybe komt van het Griekse woord ψιλός, psilos, dat kaal betekent en κύβη, kubē, dat hoofd betekent. De letterlijke naam komt neer op 'kaalkop' dat waarschijnlijk te maken heeft met het uiterlijk van de paddenstoel. Cubensis betekent 'afkomstig uit Cuba'.
De voornaamste actieve stoffen van de paddenstoel zijn psilocybine en psilocine maar er zit ook baeocystine en norbaeocystine in. Er zijn echter wel veel verschillen in de verhoudingen, dit ligt aan de verschillende soorten paddenstoelen. Het psilocine is onstabiel en breekt af wanneer je de paddenstoel droogt, daarentegen blijft psylocybine veel langer bestaan. In de lever wordt psilocybine omgezet naar psilocine.
De effecten beginnen meestal na ongeveer 20 tot 60 minuten en kunnen ongeveer vier tot tien uur duren, afhankelijk van de dosering en maaginhoud.
Er worden positieve effecten gemeld bij mensen die last hebben van clusterhoofdpijnen. Door het gebruik van Psilocybe cubensis werd de pijn verminderd en kon soms zelfs helemaal wegblijven.[2] Verder wordt er nu nog onderzoek naar gedaan of Psilocybe cubensis gebruikt kan worden bij de behandeling van psychische aandoeningen.[3]
In het verleden werden de effecten van Psilocybine beschreven als een reis naar de spirituele wereld. De effecten van een hoge dosis kunnen overweldigend zijn, visuele vervormingen komen vaak voor, hierbij lijken muren te ademen, er ontstaat een levendige verbetering van kleuren en de animatie van organische vormen. De gebruikelijke lichamelijke reacties zijn ontspanning van de spieren, koude ledematen en buik en verwijding van de pupillen. De intensiteit van de trip hangt af van de stemming waarin de persoon verkeerd. Hierdoor kunnen ervaringen heel anders verlopen dan dat je leest. Er zijn echter ook wat bijwerkingen bij het gebruik van Psilocybe cubensis. In tegenstelling tot een kater na afloop van het drinken van alcohol kan het gebruik van Psilocybine van tevoren een soort kater geven. Hierbij moet je denken aan een lagere lichaamstemperatuur, winderigheid, misselijk of een onrustige maag, dit is dus heel normaal. Wanneer je hierdoor in een negatieve stemming raakt worden deze gevoelens echter versterkt en overdreven.
Psilocybe cubensis kan worden gekweekt door middel van verschillende methoden vanuit sporen. Deze methoden, uitgevoerd door professionele paddenstoelenkwekers, vereisen een grotere investering in tijd, geld en kennis. De methodes zijn bekend geworden door de broers Dennis McKenna en Terence McKenna die de pioniers van de cubensis groeiende activiteiten werden genoemd in de jaren 70.
De Psilocybe cubensis valt onder de paddo's. Paddo's zijn een van de bekendste ecodrugs en vanwege de hallucinogene werking is de teelt en de verkoop van paddo's sinds december 2008 verboden. Paddo's zijn vanaf 1 december 2008 opgenomen in Bijlage I, Lijst II, van de Opiumwet.[1][4] Voor die tijd waren alleen gedroogde paddo's illegaal in Nederland.
De Psilocybine cubensis is een soort van de psychedelische paddenstoelen, dat betekent dat de aanwezige stoffen euforie, visuele hallucinaties en algemene veranderingen in perceptie veroorzaken. In Nederland wordt deze paddo-soort ook wel de Mexicaanse genoemd, omdat deze paddo veelal voorkomt in Mexico. De Psilocybe cubensis is op dit moment een van de meest populaire natuurlijke psychedelica, doordat de paddenstoel eenvoudig te kweken is. Sinds 2008 is het verboden om Psilocybe cubensis paddenstoelen te verkopen in Nederland.
Multimedia w Wikimedia Commons Psilocybe cubensis – gatunek grzybów z rodziny Hymenogastraceae[1].
Pozycja w klasyfikacji według Index Fungorum: Hymenogastraceae, Agaricales, Agaricomycetidae, Agaricomycetes, Agaricomycotina, Basidiomycota, Fungi[1].
Po raz pierwszy takson ten zdiagnozował w 1906 r. Franklin Sumner Earle nadając mu nazwę Stropharia cubensis. Obecną, uznaną przez Index Fungorum nazwę nadał mu w 1948 r. Rolf Singer[1].
Jest to popularny gatunek grzybów halucynogennych wyróżniający się dużą zawartością substancji psychoaktywnych – psylocybiny i psylocyny. Grzyby te łatwo dostosowują się do nowych warunków, ale naturalnie występują tylko wzdłuż 35 równoleżnika. Można je znaleźć zarówno na wysokich wzgórzach, jak i w dolinach rzek w Kolumbii, Ekwadorze i Peru. Rdzenna ludność Ameryki Południowej używa tych grzybów w celach religijnych – dzięki nim mogą doświadczać wizji i rozmawiać ze swoimi bogami. W języku Azteków grzyby te nazywają się teonancati, co znaczy "grzyby bogów". Działanie Psilocybe cubensis odkrył w 1958 Gordon Wasson, wraz z żoną uczestnicząc w rytuale Indian. Psilocybe cubensis mogą też być swobodnie hodowane w domowych warunkach. Zarodniki ich sa powszechnie dostępne w sklepach internetowych. Jednakże mimo iż posiadanie zarodników jest w Polsce legalne, sama uprawa grzybów jest zakazana ustawą.
Psilocybe cubensis – gatunek grzybów z rodziny Hymenogastraceae.
Psilocybe cubensis (anteriormente designada por Stropharia cubensis) é uma espécie de cogumelo enteógeno, mundialmente conhecido como cogumelo mágico ou cogumelo sagrado [1], que apresenta como principais princípios ativos a psilocibina e a psilocina, que agem no cérebro de modo semelhante ao neurotransmissor serotonina, embora possua em baixas quantidades outros alcalóides, como a norbeocistina ou a beocistina, cuja ação no sistema nervoso humano é pouco conhecida. São cogumelos de pequeno porte, geralmente apresentando características que os tornam facilmente reconhecíveis.
Os cogumelos Psilocybe cubensis foram descritos e documentados pela primeira vez em Cuba[2] pelo micologista norte-americano Franklin Sumner Earle, o qual deu à espécie o nome de Stropharia cubensis. Em 1907, a mesma espécie foi identificada como Naematoloma caerulescens na região de Tonkin, região norte do Vietnã, pelo micologista e farmacologista francês Narcisse Théophile Patouillard.[3]
Em 1941, a então espécie foi chamada de Stropharia cyanescens por William Alphonso Murrill, na Flórida.[4] Após sucessivas alterações taxonómicas, a espécie foi integrada no género Psilocybe, designação que entrou no léxico comum com o crescimento da popularidade da espécie.
O nome genérico Psilocybe foi derivado das raízes gregas psilos (ψιλος) e kub' (κυβη), que podem ser traduzidas como cabeça careca. O epíteto específico cubensis, como o próprio nome sugere, significa proveniente de Cuba, local em que os primeiros espécimes do fungo foram catalogadas e descritas por Franklin Sumner Earle.
O uso de enteógenos vem acompanhando o gênero humano desde o seu surgimento, e influenciando a formação de sua consciência e de seus modelos sociais desde os primórdios da espécie. Partindo do descobrimento das substâncias com poderes alteradores de consciência, passando pelo seu uso pela contra-cultura na década de 1960 até os dias atuais, com o advento de pesquisas que envolvem as potencialidades de cura dessas drogas, que vêm dando um destaque a esses compostos.
A documentação das primeiras ocorrências do uso de cogumelos do gênero Psilocybe nas Américas ocorreu em escavações de templos Maias, onde foram encontradas pequenas estátuas esculpidas em rocha que possuíam o formato de um cogumelo. Esses fungos possuíam tamanha importância para os povos da América que foram transformados em um sacramento, o qual recebeu o nome de teonanácatl na linguagem asteca. Tudo indica que o uso religioso desses cogumelos iniciou-se há cerca de 2000 anos, acompanhando os povos astecas e maias em seus rituais e estruturas sociais.
No século XVI, o religioso franciscano Bernardino de Sahagún, acompanhando uma das expedições do explorador Hernán Cortéz realizadas no território asteca, observou o uso ritualístico dos cogumelos Psilocybe pelos povos nativos.[5] É provável que a espécie empregada nos rituais era a Psilocybe mexicana, que é comum em pastos e pântanos da região do atual México, que coincide com a região ocupada pelo império Asteca no período da exploração espanhola.
Existem registros de diversos materiais provenientes do território egípcio que possuem referências aos cogumelos enteógenos, tais como o Amanita muscaria e o Psilocybe cubensis.
É possível notar a semelhança entre a primórdia de um corpo de frutificação de um cogumelo Psilocybe cubensis (Fig. 1A) e duas coroas brancas egípcias anômalas, também chamadas de hedjeti.[6] (Fig 1B, C e D). Além disso, a denominada Coroa Tripla, ou hemhe, (Fig 2B) pode ser assemelhada fortemente à uma geração de cogumelos enteógenos, agrupados no seu nascimento. (Fig 2ª e C).[6].
Para os povos centro-americanos e mesoamericanos, especialmente os Maias e os Astecas, os cogumelos psicoativos possuíam um destaque importante para a consolidação social e religiosa desses povos, podendo ser considerados como um dos pilares centrais da maioria dos rituais e iniciações que eram praticados.
Os cogumelos Psilocybe cubensis inspiraram o surgimento de diversas divindades ligadas à cultura desse fungo. Podemos destacar como principais claramente ligadas, o Deus asteca Xochipilli, o qual possuía em seu corpo entalhes ou estampas que exibiam o corpo de frutificação desses cogumelos. Na imagem, podemos visualizar a presença de outras espécies de enteógenos, com destaque para os píleos de cogumelos logo abaixo da orelha da estátua.
Os astecas referiam-se a esses cogumelos como Teonanácatl, ou carne-dos-deuses. Já o povo mazateca denominava-os como nits-si-tho, em que nitsi é uma espécie de diminutivo carinhoso, e o restante do vocábulo pode ser interpretado como “aquele que brota”.
Diversas pessoas dedicaram suas vidas para o estudo da relação entre esses fungos e a cultura humana. Como principais destaques, temos María Sabina, considerada a sábia dos cogumelos sagrados. Esta acabou por inserir-se nos rituais tradicionais da cultura americana, e foi uma xamã que contribui grandemente para o crescimento da inserção da cultura do cogumelo na sociedade moderna ocidental. Como personalidades americanas também temos Timothy Leary e Terence McKenna, pais do psicodelismo e do estudo dos princípios terapêuticos do uso de enteógenos na sociedade atual.
É comum que os usuários de substâncias alteradoras da consciência, como a Psilocibina e a Psilocina, relatem que durante o efeito das substâncias, foi comum o surgimento de visões de grande significância para o indivíduo. Tais visões eram tidas para os xamãs e religiosos tradicionais como possíveis predições para o futuro do povo e da cultura local. Bernardo de Sahagún relata em uma de suas viagens uma das cerimônias na qual o cogumelo era utilizado[5]. Nessa, os líderes religiosos distribuíam os cogumelos para os envolvidos na cerimônia, após uma preparação prévia, em que somente eram ingeridas substâncias como o chocolate e o mel. Durante a noite, após o consumo dos cogumelos, os nativos dançavam e entravam em um estado de êxtase, no qual experimentavam as visões. Quando o efeito dos cogumelos deixava de agir no sistema nervoso, os participantes se reuniam e discutiam as visões obtidas durante a experiência, chegando a um senso comum sobre o que havia de passar durante o próximo período de tempo, adotando como predições de futuro as visões obtidas.
Também é citada pelo autor uma cerimônia denominada “a festa das revelações”, organizada anualmente pelo imperador asteca Moctezuma, em que os cognescentes ingerem cogumelos psicotrópicos[5]. Infortunadamente, os registros de tal ritual foram perdidos, possivelmente pela ação da Igreja Católica, a qual considerava o culto do cogumelo como uma abominação para o cristianismo.
O papel que a Igreja católica desempenhou na destruição dos costumes e rituais xamânicos dos povos nativos, em relação ao uso dos enteógenos, com certeza foi decisivo para o desaparecimento de registros escritos, ou até mesmo para o quase total desaparecimento dos rituais. A ideia de uma expansão da mente, unida à expressões corporais como danças realizadas em um estado de transe, colaborou para que fosse passada uma visão demoníaca do uso dos cogumelos, fazendo com que os fiéis católicos empregassem suas forças na luta contra a disseminação dos cultos xamânicos.
Os cogumelos Psilocybe cubensis são fungos de pequeno porte, geralmente apresentando características marcadas que os diferem das demais espécies.
A espécie apresenta as seguintes características:
Podemos destacar cinco habitats diferentes para os cogumelos Psilocybe cubensis:
Pastagens: Talvez esse seja o habitat mais comum e conhecido para qualquer espécie de Psilocybe com que se está pesquisando. A abundância de animais ruminantes oferece grandes possibilidades para esses fungos coprófilos, pois o esterco de bovinos e equinos fornece um ambiente perfeito para o crescimento e o desenvolvimento do micélio.
Depósitos de Esterco: Pelo mesmo motivo das pastagens, depósitos de esterco fornecem um ambiente perfeito para os cogumelos coprófilos.
Jardins: Tanto pela importação de espécies de plantas ou tanto pela reconstituição de um habitat, jardins geralmente oferecem um bom local para o crescimento de cogumelos, embora os mesmos sejam raros, pelo constante manejo do terreno.
Florestas: Com certeza também é um dos melhores ambientes para se encontrar cogumelos. A alta umidade do solo, unida com a presença de uma grande quantidade de matéria orgânica, fornece o ambiente perfeito para o crescimento de fungos, embora sejam raras as espécies de Psilocybe que se desenvolvam em florestas.
Banhados e alagadiços: Os cogumelos Psilocybe mexicana crescem em banhados e terrenos alagados na atual região do México. Substratos aerados como o esfagno e a presença de matéria orgânica e umidade fornecem um bom ambiente para cogumelos, embora sejam raras as espécies que se adaptem a esse ecossistema.[5]
A espécie Psilocybe cubensis pertence à classe Basidiomycetes (os basidiomicetos), fungos que apresentam uma estrutura comum denominada basídio que produz e amadurece esporos. Os basídios se desenvolvem nas lamelas do cogumelo.
Podemos sintetizar o ciclo como esporo-esporo. Isso significa que o ciclo de vida do Psilocybe cubensis começa quando o esporo germina, e termina quando um novo esporo é produzido. A germinação do esporo, em um ambiente adequado, dá origem a uma hifa inicial, monocariótica. Essa hifa vai sofrendo divisões e multiplicações celulares, dando origem a um emaranhado de hifas. Denominamos ao agrupamento de hifas, micélio. A maior parte do ciclo de vida de um cogumelo se passa somente com a presença do corpo vegetativo, que é o micélio que se desenvolve degradando o substrato em que está posicionado, por meio de digestão extracelular. A partir do surgimento dos corpos de frutificação, ou cogumelos, é que o fungo se divide em dois corpos: o vegetativo já presente e o corpo de frutificação.
Como os esporos são produzidos em grande quantidade, e soltos no ambiente muitas vezes chegando à incríveis números, é normal que em um substrato, possam existir hifas provenientes de dois esporos diferentes. Quando duas dessas hifas provenientes dos esporos se juntam, por um processo denominado somatogamia, é produzido um micélio dicariótico. É importante destacar que não ocorre fusão de núcleos, mas apenas de paredes celulares hifais. Um micélio dicariótico pode viver indefinidamente, gerando corpos de frutificação em períodos aleatórios, ao contrário de um monocariótico, que possui vida curta. Porém em cultivos caseiros desses fungos, é relatada a morte do corpo vegetativo, após um período de tempo.
Em condições apropriadas, o micélio dicariótico pode iniciar a geração de corpos de frutificação. O micélio inicia um processo de transformação, no qual modifica sua estrutura voltado para o crescimento do cogumelo. Um nó hifal aflora do substrato, logo transformando-se em uma primórdia, que crescerá por acumulação de micélio e água obtidos do meio. Quando o cogumelo atinge a fase adulta, ocorre o amadurecimento dos esporos, e a liberação dos mesmos para o meio ambiente com o rompimento do véu. O ciclo se completa com essa etapa.
Os cubensis são a espécie de cogumelos psicoativos do gênero Psilocybe mais conhecidos e cultivados mundialmente. As concentrações de psilocina e psilocibina, estão estimadas em 0.14-0.42%/0.37–1.30% (quando desidratados), no cogumelo inteiro; 0.17–0.78%/0.44–1.35% no píleo e 0.09–0.30%/0.05–1.27% no talo.[7].
As experiências com cubensis costumam ser extremamente construtivas para o usuário que as experimenta, porém não sendo raros os caso de ''bad-trips''. Cada usuário relata suas experiências de uma maneira extremamente individual, então torna-se difícil contextualizá-las a um termo comum. Porém, como uma abordagem geral, temos como efeitos físicos o cansaço muscular, a perda ou redução de reflexos, a alteração na percepção da visão e do toque. Como efeitos mentais, a presença de leves ''insights'' e aumento na facilidade do pensamento em baixas dosagens, incluindo também uma maior sociabilização. Já em altas dosagens, o usuário tende a perder o contato com o mundo exterior e acaba tendo uma experiência muito mais enteogênica.
Os cogumelos cubensis podem ser ingeridos por meio de três principais métodos: por meio de uma infusão em água quente, mais conhecida como chá-de-cogumelo, por meio da ingestão de cápsulas contendo os cogumelos secos e moídos (esta visa a disfarçar o gosto desagradável dos fungos relatado por alguns usuários) ou por ingestão in natura, quando os cogumelos são comidos diretamente.
Logo após a ingestão, os efeitos começam a ser sentidos dentro de 20 a 40 minutos, e podem durar por até 5 a 6 horas, dependendo da dosagem.
Em muitos países, portar a substância psilocibina, ou materiais que contenham as mesmas, tais como os cogumelos, constitui um ato ilegal. Há um conflito entre a portabilidade de esporos ou de micélio, já que nos esporos não há a presença de psilocibina, e consequentemente, comercializar ou transportar esporos não constitui uma infração. Como são pouco estudados ou de difícil cultivo, os cogumelos são pouco listados ou regulamentados, até mesmo pela sua grande presença em meios naturais. Portanto, cada país apresenta a sua própria legislação quanto a esses fungos.[8]
Psilocybe cubensis (anteriormente designada por Stropharia cubensis) é uma espécie de cogumelo enteógeno, mundialmente conhecido como cogumelo mágico ou cogumelo sagrado , que apresenta como principais princípios ativos a psilocibina e a psilocina, que agem no cérebro de modo semelhante ao neurotransmissor serotonina, embora possua em baixas quantidades outros alcalóides, como a norbeocistina ou a beocistina, cuja ação no sistema nervoso humano é pouco conhecida. São cogumelos de pequeno porte, geralmente apresentando características que os tornam facilmente reconhecíveis.
Psilocybe cubensis (Franklin Sumner Earle, 1906 ex Rolf Singer, 1948) din încrengătura Basidiomycota în familia Hymenogastraceae și de genul Psilocybe,[1] denumită în popor sub numele comun cu alte specii ciupercă halucinogenă[2] este o specie saprofită de ciuperci tare halucinogene și otrăvitoare din încrengătura Basidiomycota în familia Hymenogastraceae și de genul Psilocybe. Această specie, originar din Africa tropicală, dar prim-descoperită în Cuba, este foarte răspândită în zonele calde ale lumii, incluzând deja Europa de Sud, dar nu se poate găsi în România. Se dezvoltă pe baligă sau alte excremente de animale, dar, de asemenea, pe sol gras și humos.[3][4]
Numele generic este derivat pe de o parte din cuvântul grecesc (greacă ψιλος=subțire)[5] și pe de alta din cuvântul latin (ajustat) (latină cubensis=de proveniență cubană) pentru epitet.
În 1906, această specie a fost descrisă pentru prima oară ca Stropharia cubensis de către micologul american Franklin Sumner Earle în Cuba.[6]
În 1907 a fost identificată sub denumirea Naematoloma caerulescens în regiunea Tonkin de Narcisse Théophile Patouillard, descrisă în volumul 23 al jurnalului micologic Bulletin de la Société mycologique de France, în timp ce în 1941 a fost numită independent Stropharia cyanescens de William Alphonso Murrill în Florida.[7] După ce cunoscutul micolog german Rolf Singer a dat speciei numele valabil până în prezent (2019), a mai încercat să îmbine taxonul său cu cel al lui Patouillard, creând variația Psilocybe cubensis var. caerulescens în 1958. Aceste sinonime au fost ulterior atribuite speciei Psilocybe cubensis.[8]
Specia cultivată este clar mai puternic dezvoltată decât cea care apare în natură. Mai departe, cuticula este de culoare mai închisă.
P. cubensis, spori
P. cubensis, lamele
P. cubensis, inel
P. cubensis tinere (cultivate)
P. cubensis bătrâne
Un culegător de ciuperci care nu știe de neexistența acestei specii la noi în țară, ar putea să țină următoarele soiuri pentru Psilocybe cubensis: Hebeloma crustuliniforme (otrăvitor),[9] Panaeolus cyanescens (necomestibil),[10] Panaeolus fimicola (otrăvitor, psihogen),[11] Panaeolus guttulatus (otrăvitor, psihogen),[12] Panaeolus papilionaceus (otrăvitor),[13] Psilocybe allenii sin. Psilocybe cyanofriscosa (otrăvitor, psihogen),[14] Psilocybe bohemica sin. Psilocybe serbica (otrăvitor, psihogen),[15] Psilocybe semilanceata sin. Panaeolus semilanceatus (destul de otrăvitor, tare psihogen)[16] precum Stropharia semiglobata sin. Protostropharia semiglobata (otrăvitor, psihogen)[17][18] sau chiar cu mortala Galerina marginata.[19]
Galerina marginata
Hebeloma crustuliniforme
Panaeolus cyanescens
Panaeolus guttulatus
Panaeolus papilionaceus
Panaeolus fimicola
Psilocybe allenii sin. Psilocybe cyanofriscosa
Psilocybe bohemica sin. Psilocybe serbica
Psilocybe semilanceata sin. Panaeolus semilanceatus
Stropharia semiglobata sin. Protostropharia semiglobata
Tehnica PF-Tek a făcut creșterea acestei ciuperci foarte ușoară, folosind materiale disponibile tuturor. Metoda de creștere prezentată este bazată pe PF-Tek, dar include câteva modificări testate în timp.
Se folosesc borcane cu gura deschisă sau pahare de băut mai mari (fiind să fie drepte și fără umeri pentru a putea scoate “prăjitura” din borcan întreagă în momentul în care este colonizată) și substrat format din mineralul Vermiculit (dă substratului o structura aerisită), faină de orez natural (brun) sau secară și apă. Apa folosită pentru prepararea substratului ar trebui să aibă calitatea apei de băut. Substratul este amestecat, sterilizat și apoi inoculat cu spori de ciuperci cu o siringă de plastic cu acul atașat conținând 10cc-12cc de apa cu spori. După ce substratul este colonizat complet, creșterea propriu-zisă are loc într-un container de plastic. Din momentul cultivației pe substrat preparat artificial, se creează condiții care, nu numai că favorizează creșterea ciupercilor dar și a unui imens număr de alte organisme, multe dintre ele dăunătoare sănătății. Pentru a fi siguri că numai ciuperca aleasă este cultivată, este de o mare importanță asigurarea curățeniei în toate procedurile legate de aceasta.[20]
Structura moleculei nu a fost stabilita până in 1958, când au fost izolate principiile active ale acestor ciuperci, de către Albert Hoffman la Sandoz Pharmaceuticals. (Cu câțiva ani înainte, Hoffman sintetizase cu succes LSDul.) Ingredienții psihoactivi ai acestei ciuperci halucinogene sunt psilocina și psilocibina. Psilocina (4-fosforil-N,N-dimetiltriptamina) este esterul fosforic al 3-[2-(dimetilamino)etil]-1H-indol-4-ol. Psilocina, analogul 4-hidroxil al psilocibinei, este obținut prin defosforare metabolică. Psilocina este forma activă la nivelul sistemului nervos central și la doze egale este mult mai potentă decât psilocibina. Cele doua substanțe fac parte din clasa derivaților de triptofan. Psilocibina (4-fosforil-N2-N-dimetiltriptamină) este compusa din 50,7% carbon, 6% hidrogen, 9,9% azot, 22,5% oxigen și 10,9% fosfor; formula moleculară este C12H17N2O4P. Psilocina, analogul 4-hidroxil al psilocibinei (4-hidroxil-N2-N-dimetiltriptamină) are formula moleculară C11H16N2O și este obținută prin defosforare metabolică. Psilocina este forma activă la nivelul sistemului nervos central și la doze egale este mult mai potentă decât psilocibina. Psilocibina are un conținut mediu de 10 mg/g în ciupercile proaspete, ceea ce reprezintă o doza destul de mare. Psilocina este de 1,5 ori mai potenta decât psilocibina, însă, pentru că psilocibina se oxidează mai lent, cele doua substanțe contribuie în mod egal la efectul creat.[21]
O intoxicație acută cu psilocibină (la o doza de 10-20 mg p. o.), produce alterarea stării de conștientă. Aceasta stare este marcată de un efect stimulator al abilității de introspecție și alterarea funcției psihice cu îndreptarea acesteia către procesele primare freudiene. Apar iluzii, sinestezie, activări afective precum alterarea perceperii timpului și spațiului. Din simptomele fizice a unei intoxicații acute se pot enumera: midriază, creșterea alurii ventriculare, hipotensiune, tahicardie, tremor, greață și vomit. Auto-periclitarea precum riscul de violență și autoagresivitate este mare, astfel și accidentarea de persoane neimplicate.[22]
Tratamentul intoxicației acute constă în administrarea medicației simptomatice (sedare, stabilizare circulatorie, observare, administrare de neuroleptici și benzodiazepine.[22]
Intoxicațiile mortale datorate direct ingestiei acestei ciuperci halucinogene sunt foarte rare, dar au avut loc: în ultima sa lucrare, din 2002, neuropatologul american Steven B. Karch estimează că aproximativ 5 cazuri au fost publicate în ultimii 50 de ani. În plus, decese indirecte (traumatisme mortale in timpul halucinațiilor) există, dar nu au fost investigate cu toate că consumul de ciuperci era cunoscut.[23]
Efectul este asemănător cu cel al LSD-ului. Psilocibina interacționează cu neurotransmițătorii serotoninergici, și nu cu receptorii dopaminergici spre deosebire de LSD.
În general, substanțele halucinogene au jucat un rol fundamental pentru majoritatea civilizațiilor cunoscute. Cercetările arheologice au evidențiat universalitatea utilizării acestora de către oamenii preistorici in scop religios (de către șamani), inițiatic (rituri inițiatice sau rituri de pasaj) si terapeutic. Cercetările istorice raportează utilizarea substanțelor halucinogene in Mesopotamia, India, Persia, Africa, China, Japonia, Europa și America precolumbiană. Anumiți antropologi sunt de părere că aceste substanțe au ocupat un rol social central și au contribuit chiar la dezvoltarea „culturii” anumitor civilizații.[24]
În 1977, botanistul american Ernie George Wasson (n. 1950) a emis o ipoteză potrivit căreia cultul zeiței Demetra, zeița fertilității si a recoltelor, care era celebră în Eleusis, oraș din Attica unde aveau loc manifestări religioase, implică utilizarea ciupercilor halucinogene. In urma săpăturilor arheologice, au fost descoperite basoreliefuri datând din anul 400 ÎdC, care o înfățișează pe Demetra înmânând o ciupercă, asemănătoare cu Psilocybe cubensis, fiicei sale Persephona. [25]
Această specie este considerată entuziasmară, astfel o serie de culturi tradiționale văd în ea un efect terapeutic, spiritual și mistic. Astfel, în Oaxaca, în Mexic, ciupercile sunt folosite de șamanii, unde sunt poreclite „Bureții Sfântului Isidor și șamanii din Mazateco, îl numesc di-shi-tjo-le-rra-ja, ce înseamnă literalmente „divin burete de fumat”.[26]
Două studii noi sugerează că drogul psihedelic psilocibină, găsit în ciupercile halucinogene, poate vindeca depresia și anxietatea care se dezvoltă la pacienții bolnavi de cancer și ar putea pava drumul către o revoluție în psihiatrie. Două echipe independente de la Universitățile Johns Hopkins și State University of New York au investigat optzeci de pacienți care sufereau de depresie sau anxietate cauzată de cancer. După o singură doză de psilocibină, între șaizeci și optzeci de procente dintre pacienți au experimentat reducerea simptomelor, ceea ce a dus la îmbunătățirea calității vieții lor pe șase luni sau mai mult.
Au mai existat descoperiri similare de dezvoltare emoțională pozitivă după utilizarea de ciuperci și la persoanele sănătoase, iar acum se fac multe teste cu psilocibină pentru tratarea depresiei și a dependenței de fumat.[27]
Drogurile halucinogene sunt utilizate din mai multe motive, cel mai frecvent invocat fiind acela că aceste produse induc un nou mod de a vedea lumea, de a considera problemele personale. Piața drogurilor oferă nenumărate alternative, de la comercializarea unor kituri care conțin spori pentru cultivarea ciupercilor halucinogene și informațiile necesare a cultivării, până la vinderea unor ciuperci nehalucinogene amestecate cu mici cantități de LSD sau PCP (Pentaclorfenol).[28] Cultivarea pentru scopuri neștiințifice este interzisă în apropo toate țările lumii (excepție de exemplu Brazilia), astfel și în România și sunt persecutate penal (vezi mai jos).
Mierea și ciocolata sunt folosite de către utilizatori pentru transportul și exportul ciupercilor halucinogene. Conservarea acestora în miere oferă o mai buna păstrare a principiilor active decât uscarea sau conservarea prin îngheț.[29]
Ciupercile sunt consumate proaspete sau uscate, sub forma de bucăți mărunțite, pudră sau amestecate cu diverse băuturi. Sunt comercializate pe piața ilicită a drogurilor sub denumirea de psilocibină și se pot prezenta de asemenea sub forma de comprimate sau capsule care conțin o pudră de culoare galben-brună. Psilocibina poate fi de asemenea prizată sau fumată.[24]
În România, psilocina și psilocibina sunt incluse în Tabelul 1 (drogurilor de mare risc) prin „Convenția asupra substanțelor psihotrope” ONU din 21 februarie1971, privind substanțele psihotrope (în vigoare de la 30 decembrie 1992).[30]
Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de mare risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la câteva luni până la mai mulți ani și interzicerea unor drepturi, depinde dacă este pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept sau pentru săvârșirea infracțiunii de introducere în țară de droguri de risc și/sau traficului cu ele, fără drept.[31]
Psilocybe cubensis (Franklin Sumner Earle, 1906 ex Rolf Singer, 1948) din încrengătura Basidiomycota în familia Hymenogastraceae și de genul Psilocybe, denumită în popor sub numele comun cu alte specii ciupercă halucinogenă este o specie saprofită de ciuperci tare halucinogene și otrăvitoare din încrengătura Basidiomycota în familia Hymenogastraceae și de genul Psilocybe. Această specie, originar din Africa tropicală, dar prim-descoperită în Cuba, este foarte răspândită în zonele calde ale lumii, incluzând deja Europa de Sud, dar nu se poate găsi în România. Se dezvoltă pe baligă sau alte excremente de animale, dar, de asemenea, pe sol gras și humos.
Numele generic este derivat pe de o parte din cuvântul grecesc (greacă ψιλος=subțire) și pe de alta din cuvântul latin (ajustat) (latină cubensis=de proveniență cubană) pentru epitet.
Den mykologiska karaktären hos Psilocybe cubensis:
hymenium:
skivor
hatt:
välvd
skivtyp:
vidfästa
ätlighet:
psykoaktiv
fot:
ring
sporavtryck:
lila
ekologi:
saprofyt
Ringslätskivling (Psilocybe cubensis)[2][3] är en psykedelisk svamp vars aktiva ämnen är psilocybin och psilocin. Ringslätskivlingen räknas till familjen Strophariaceae[4][5][6] och är vanligen kultiverad då arten inte förekommer naturligt i Sverige.[3]
Svampen är narkotikaklassad i Sverige och ingår i förteckning I, men finns för närvarande inte upptagen som sådan i förteckningarna i internationella narkotikakonventioner. De två aktiva substanserna psilocybin och psilocin ingår dock i förteckning P I i 1971 års psykotropkonvention.[7] Narkotikaklassningen innebär att den är olaglig att plocka, odla eller inneha i Sverige.
Ringslätskivling (Psilocybe cubensis) är en psykedelisk svamp vars aktiva ämnen är psilocybin och psilocin. Ringslätskivlingen räknas till familjen Strophariaceae och är vanligen kultiverad då arten inte förekommer naturligt i Sverige.
Svampen är narkotikaklassad i Sverige och ingår i förteckning I, men finns för närvarande inte upptagen som sådan i förteckningarna i internationella narkotikakonventioner. De två aktiva substanserna psilocybin och psilocin ingår dock i förteckning P I i 1971 års psykotropkonvention. Narkotikaklassningen innebär att den är olaglig att plocka, odla eller inneha i Sverige.
Psilocybe cubensis, Strophariaceae familyasından psilocybin ve psilocin maddelerini içeren halüsinojen bir mantar türü. Genelde tropik ve sub-tropik bölgelerde çayırlık yerlerde yetişir.
Psilocybe cubensis, Maya'lar tarafından iyileştirme ve ruhani ayinlerde kullanılmıştır. Mantar ilk olarak 1904 yılında F.S. Earle tarafından Küba'da isimlendirilmiştir, o yüzden cubensis adı verilmiştir.
İçerdiği psikoaktif maddeler şunlardır:
Tüketilmesi durumunda 4-6 saatlik etkisi vardır. Alınan doza ve kişinin özelliklerine bağlı olarak, genelde renklerin daha canlı ve farklı görülmesi, farklı bir bilinç ve algılama durumuna geçiş ve halüsinasyonlar gibi etkileri vardır. Çok ender durumlarda kişinin yoğun psikiyatrik tedavi görmesini gerektirecek tehlikeli problemlere yol açabilir.
Genel olarak çok fazla yan etkisi olmasa da Psilocybe ailesindeki mantarlara çok benzeyen ölümcül derecede zehirli mantarlar (Galerina autumnalis gibi) olduğundan kesinlikle bilinçsizce toplanmamalı ve yenmemelidir.
Çoğu ülkede Psilocybe cubensis ve diğer halüsinojen mantarların üretimi, bulundurulması ve tüketimi yasaktır.
Psilocybe cubensis, Strophariaceae familyasından psilocybin ve psilocin maddelerini içeren halüsinojen bir mantar türü. Genelde tropik ve sub-tropik bölgelerde çayırlık yerlerde yetişir.
Psilocybe cubensis, Maya'lar tarafından iyileştirme ve ruhani ayinlerde kullanılmıştır. Mantar ilk olarak 1904 yılında F.S. Earle tarafından Küba'da isimlendirilmiştir, o yüzden cubensis adı verilmiştir.
İçerdiği psikoaktif maddeler şunlardır:
Psilocybin (4-Phosphoryloxy-N,N-dimethyltryptamine) Psilocin (4-hydroxy-N,N-dimethyltryptamine) Baeocystin (4-Phosphoryloxy-N-methyltryptamine) Norbaeocystin (4-Phosphoryloxytryptamine)Tüketilmesi durumunda 4-6 saatlik etkisi vardır. Alınan doza ve kişinin özelliklerine bağlı olarak, genelde renklerin daha canlı ve farklı görülmesi, farklı bir bilinç ve algılama durumuna geçiş ve halüsinasyonlar gibi etkileri vardır. Çok ender durumlarda kişinin yoğun psikiyatrik tedavi görmesini gerektirecek tehlikeli problemlere yol açabilir.
Genel olarak çok fazla yan etkisi olmasa da Psilocybe ailesindeki mantarlara çok benzeyen ölümcül derecede zehirli mantarlar (Galerina autumnalis gibi) olduğundan kesinlikle bilinçsizce toplanmamalı ve yenmemelidir.
Çoğu ülkede Psilocybe cubensis ve diğer halüsinojen mantarların üretimi, bulundurulması ve tüketimi yasaktır.
Psilocybe cubensis (Earle) Singer, 1948
Ареал
Psilocybe cubensis — вид грибов, входящий в род Псилоцибе (Psilocybe) семейства строфариевых (Strophariaceae). Содержит психоактивные алкалоиды псилоцибин и псилоцин.
Вид Psilocybe cubensis впервые описан американским микологом Франклином Самнером Эрлом в 1906 году по образцам, собранным на острове Куба. Эрл поместил этот вид в род Строфария и дал ему название Stropharia cubensis. Видовой эпитет «cubensis» означает «кубинский» и относится к месту открытия вида[1]. В 1948 году немецкий учёный Рольф Зингер в своей публикации в журнале Sydowia перенёс его в род Псилоцибе[2].
Рольф Зингер и Александр Смит в монографии секции Caerulescentes рода Psilocybe, кроме типовой разновидности Ps. cubensis var. cubensis, признают ещё две — Ps. cubensis var. caerulescens и Ps. cubensis var. cyanescens[3]. Первая из них была впервые описана в 1907 году французским микологом Нарсисом Теофилем Патуйяром из Вьетнама как вид Naematoloma caerulescens[4]. Вторая открыта Уильямом Меррилом в 1941 году во Флориде. и первоначально названа Stropharia cyanescens[5].
Шляпка размерами от 10 до 80 мм. Форма сначала конусооборазная, затем в старости в форме колокола, в конце выпуклая (конец загнут вверх). Кожица гладкая, слизистая, снимается со шляпки, особенно легко у молодых экземпляров. Цвет бледно-желтоватый, в старости коричневатый.
Мякоть очень тонкая, кремовых или светло-жёлтых оттенков, вкус отсутствует или неприятный, запах слабый, травянистый или плесневый.
Ножка тонкая и длинная, высотой 4—15 см и диаметром 4—10 мм, полая, часто волнисто-изогнутая, с корневидным выростом, прочная, эластичная. Поверхность беловатая, при разломе синеет, с остатками покрывал.
Пластинки относительно редкие, узкоприросшие, цвет изменяется от серого до серо-фиолетового, беловатые края.
Споровый порошок пурпурно-коричневый, споры 10—17 × 7—10 мкм, от эллиптической до овальной формы, толстостенные.
Все эти грибы несъедобны или тоже обладают галлюциногенным действием.
Основными психоактивными веществами в кубенсисах являются вещества из группы триптаминов — псилоцибин и псилоцин, которые оказывают психоделическое действие. Употребление их в определенных дозах вызывает псевдогаллюцинации и состояние, которое может сопровождаться эйфорией, эмоциональным подъёмом, или же тяжелыми состояниями, в зависимости от "установки и обстановки"[6].Так же в кубенисах содержатся их ближайшие родственники беоцистин и норбеоцистин, их концентрация невысока (она колеблется в зависимости от подвида, но в общем меньше чем допустим в семиланцетах), а воздействие слабо изучено. И довольно известное вещество диметилтриптамин, его концентрация невысока, а воздействие на организм при пероральном применении сводится на ноль благодаря МАО. Однако некоторые подвиды могут содержать достаточно приличные концентрации ДМТ и известны случаи курения грибов, с последующим психоделическим эффектом.
Грибы действуют приблизительно 4—6 часов. Начало действия наблюдается через 20—45 минут после приёма. Грибной отвар может начать действовать уже через 10—15 минут (Примечание: при нагревании псилоцибин переходит в свою активную форму псилоцин. При достаточно длительном воздействии высоких температур 100-150 градусов цельсия псилоцин начинает разрушаться). Возрастание до пика занимает 0.5-1 часа, а сам пик длится 1—3 часа, после чего следует спад в течение 1—2 часов.
Фармакодинамика Psilocybe cubensis схожа с фармакодинамикой ЛСД (см. раздел Действие/фармакодинамика)
Психоделическое действие грибов также называют трипом. В течение первого часа действия у некоторых людей иногда возникает «переходный процесс», так называемый «вход», в течение которого сам трип ещё не развернулся, но чувствуются негативные эффекты, такие, как неприятные ощущения в желудке, холод и тремор, удушье, нарушение зрения. Среди любителей психоделиков распространен миф, будто это связано с токсинами в грибах, и так выражаются симптомы отравления[источник не указан 491 день]. Как было, в частности, показано в книге Александра Шульгина «Триптамины, которые я узнал и полюбил», точно таким же действием обладает и чистый псилоцибин, а также некоторые другие триптамины.
Согласно перечню наркотических средств, плодовые тела любого вида грибов, содержащих псилоцибин и (или) псилоцин считаются наркотическим средством и запрещены к обороту на территории Российской Федерации.
Тем не менее, споры Psilocybe cubensis не запрещены, но приобретать или распространять их можно только для научных исследований, иначе это можно классифицировать как подготовку к преступлению. Но никакие законы не регламентируют этот процесс как со стороны продавца, так и со стороны покупателя, вследствие чего споровые отпечатки свободно доступны как в РФ, так и в других странах.
Легальность мицелия неоднозначна. С одной стороны он не является плодовым телом, но, с другой стороны, содержит психоактивные вещества.
Psilocybe cubensis — вид грибов, входящий в род Псилоцибе (Psilocybe) семейства строфариевых (Strophariaceae). Содержит психоактивные алкалоиды псилоцибин и псилоцин.
.JPG)
_Qu%C3%A9l_183728.jpg)
_at_Wolfheze_-_panoramio.jpg)
