Lactarius deliciosus (Carl von Linné, 1753 ex Samuel Frederick Gray, 1821), sin. Lactifluus deliciosus Carl von Linné, 1753 ex Otto Kuntze (1891), din încrengătura Basidiomycota, în familia Russulaceae și de genul Lactarius,[2] este o specie de ciuperci comestibile, numită în popor râșcov de brad,[3] pita pădurii[4] sau pita lui dumnezeu.[5] Acest burete coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). În România, Basarabia și Bucovina de Nord se dezvoltă pe sol calcaros până neutru în păduri de conifere mai ales sub pini și molizi precum sub arbuști de ienupăr, din (iulie) august până în octombrie.[6][7]
Istoric
Râșcovul este cunoscut de mult. Astfel o frescă în fostul orașul roman Herculaneum îl descrie, fiind una dintre cele mai vechi piese de ilustrare a unei ciuperci în artă.[8]
În anul 1753, buretele a fost descris oficial pentru prima dată de Carl von Linné în volumul al 2-lea al operei sale Species Plantarum ca Agaricus deliciosus[9] și Elias Magnus Fries i-a dedicat specia sub numele Agaricus deliciosus Linnaeii. În 1891, micologul german Otto Kuntze a creat taxonul nou lactifluus pentru acest soi în volumul 2 al publicației sale Revisio generum plantarum:vascularium omnium atque cellularium multarum secundum leges nomenclaturae internationales cum enumeratione plantarum exoticarum in itinere mundi collectarum din 1891,[10] înainte ce micologul englez Samuel Frederick Gray l-a redenumit sub numele actual în lucrarea sa The Natural Arrangement of British Plants din 1821.[11]
Descriere
![src=]()
Bres.: Lactarius deliciosus
-
Pălăria: are un diametru de 4-12 cm, este la început convexă, apoi plată, fiind în mijloc adâncată, având uneori un gurgui mic. La sfârșitul perioadei de maturizare capătă formă de cupă. Cuticula portocalie este lucioasă și lipicioasă pe vreme umedă, niciodată unsuroasă, purtând pe suprafață dungi vizibile concentrice într-o nuanță mai deschisă sau mai închisă, la bătrânețe adesea verzuie.
-
Lamelele: sunt dese, subțiri și nu prea înalte, bifurcate, precum puțin decurente în lungul piciorului de culoare portocalie până portocaliu înfocat, la atingere verzuie. Ciuperca emită la tăiere un suc lipicios, viu roșu-portocaliu ca de morcovi care devine mai târziu gri-verzui.
-
Sporii: sunt rotunjori până ușor elipsoidali, hialini (translucizi), cu o rețea incompletă de riduri și o mărime de 7,5–9.5 x 6,2–7 microni. Coloritul pulberii lor este crem.
-
Piciorul: are o înălțime de 3,5-7 cm și o lățime de 1-2,5 cm, fiind cilindric, bont, subțiat la bază, mai întâi plin, apoi gol în interior. Suprafața lui este de culoarea cârnii de somon, adesea oară pătată, mai departe sunt vizibile mici gropițe ale căror fund este mai închis la culoare.
-
Carnea: este compactă dar fragedă, în interior palidă, spre cuticulă de un portocaliu puternic. Când este ruptă, emană mult suc gros portocaliu-aprins. Buretele are un miros fructuos și gust dulce. La contact cu aerul capătă o culoare verzuie care dispare după scurt timp.[6][7]
-
Reacții chimice: Carnea buretelui se colorează cu anilină brun-violet, cu sulfat de fier după 20 de minute verde-măsliniu deschis, și cu tinctură de Guaiacum imediat violet, iar după 20 de minute galben-verzui. Cistoidele devin albastru închise la adăugare de sulfovanilină(de).[12]
L. deliciosus, lamele din apropiere
L. deliciosus, lamele și picior
L. deliciosus, dedesubt, suc
Confuzii
Există aproximativ zece specii de Lactarius care emită un lapte portocaliu sau roșu. Ei sunt cu toții comestibili, dar mai mult sau mai puțin gustoși. Pita lui Dumnezeu poate fi ușor confundată cu alte soiuri ale acestui gen, ca de exemplu cu Lactarius deterrimus sin. Lactarius quieticolor,[13] Lactarius rubrilacteus, Lactarius salmonicolor, Lactarius sanguifluus[14] sau Lactarius semisanguifluus.[15] Din cauza de exemplu ultimului se ivește motivul pentru reducerea valorii acestui burete în comun.[16] Se interzice de sine confundarea cu specii de Lactarius cu suc alb sau galben. Totuși se găsesc consumători ai ciupercii cu lapte alb Lactarius torminosus care este otrăvitoare și crește numai sub mesteacăn.[17]
Specii asemănătoare în imagini
Lactarius deterrimus sin. quieticolor
Lactarius semisanguifluus
Valorificare
![src=]()
Lactarius deliciosus fript
Râșcovul nu se potrivește la ciulama, sau sosuri, dar la salată (cu castraveți murați, ceapă și capere)[18] sau cu fasole albe. Cel mai bine place fript în tigaie în unt sau la grătar, cu sau fără slănină și usturoi, servindu-l cu garnitură de smântână, lămâie și pâine albă. De asemenea, el poate fi murat în oțet precum conservat cu sare. Cu preferință ar trebui să fie aleși bureți tineri.[16][19][20]
Note
-
^ Mycobank
-
^ Index Fungorum
-
^ Denumire RO 1
-
^ Denumire RO 2
-
^ Denumire RO 3
- ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 336-337, ISBN 3-405-11774-7
- ^ a b Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 80-81, ISBN 978-3-440-13447-4
-
^ M. Loizides, T. Kyriakou, A. Tziakouris: „Edible & Toxic Fungi of Cyprus”, prima ediție, Londra 2011, p. 304, ISBN 978-9963-7380-0-7
-
^ Carolus Linnaeus: „Species Plantarum”, vol. II, Editura Laurentii Salvii, Holmiae Stochholm) 1753, p. 1172
-
^ Otto Kuntze: „Revisio generum plantarum:vascularium omnium atque cellularium multarum secundum leges nomenclaturae internationales cum enumeratione plantarum exoticarum in itinere mundi collectarum”, vol. 2, Leipzig 1891, p. 856
-
^ Samuel Frederick Gray: „The Natural Arrangement of British Plants”, Editura Baldwin, Cradock and Joy, Londra 1821, p. 624
-
^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 533, ISBN 3-85502-0450
-
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 374-375, ISBN 3-405-12081-0
-
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 350-351, ISBN 3-405-11774-7
-
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 354-355, ISBN 3-405-11774-7
- ^ a b Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, pp. 176, ISBN 3-426-00312-0
-
^ J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, Münchenj, Berna Viena 1977, p. 210-211, ISBN 3-405-11568-2
-
^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 128 ISDN 3-453-40334-7
-
^ Joachim Richter: „Dr. Oetker Pilz-Kochbuch”, Editura Ceres, Bielefeld 1983, p. 86-89
-
^ Fritz Martin Engel, Fred Timber: „Pilze: kennen – sammeln – kochen”, Editura Südwest, München 1969, p. 50, 51, 86
Bibliografie
- (Marcel) Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
-
Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. VIII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928, tab. 373
-
Bruno Cetto, volumul 1-2, vezi note
- Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, ISBN 88-85013-57-0
- Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
- Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
- Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
- Csaba Locsmándi, Gizella Vasas: „Ghidul culegătorului de ciuperci”, Editura Casa, Cluj-Napoca 2013, ISBN 9786068527147, 192 p.
-
Meinhard Michael Moser: „ Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
- Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, ISBN 3-426-00312-0
Legături externe
Materiale media legate de Râșcov de brad la Wikimedia Commons
