Mandragora (Mandragora officinarum) este o specie de plante erbacee, perenă, vivace, din zona mediteraneană. Mandragora officinarum aparține familiei Solanaceae, alături de Atropa belladonna (mătrăgună).
Termenul „mandragoră” provine în limba română din slavonul manŭdragora, latinul mandragoras și totodată din grecul μανδραγόρας (mandragoras). Acești trei termeni denumesc aceeași plantă în aceste limbi diferite. Etimologia cuvântului grec este obscură. Cu certitudine, grecul „mandragoras” provine de la numele mătrăgunei (în arameică asiriană nam. tar. ira, morfologic „drogul (rău) de Namta”, Namta fiind un demon pestilențial provocator de maladii[1]). Printre altele, originea vine din sanscritul mandros care însemnă „somn” și agora care însemnă „substanță”[2].
Mandragorele mediteraneene prezintă un contrast foarte important între tufă și rădăcina care este în formă de păstârnac, ramificată ca degetele unei mâini. Această plantă are în afara solului o prelungire a rădăcinii înaltă de circa treizeci de centimetri, cu un miros foarte puternic, încrețită, crestată complet de frunze de la 5 până la 50 centimetri lungime, asemănătoare oarecum cu frunzele tutunului. Este o erbacee perenă, cu rădăcini groase din care se extrage un suc tonic folosit în medicină.
Există două referiri la această plantă în scripturile ebraice (în limba ebraică דודאים (dûdã'im) înseamnă „planta dragostei”). Un număr de traduceri în diferite limbi folosesc exemplul latinei vulgare și folosesc mandragora ca plantă cu un înțeles propriu în Cartea Facerii[3] și în Cântarea lui Solomon[4]. Altele urmează exemplul Bibliei Luterane și oferă o traducere mult mai literală.
Carte · 
Categorie · 
Portal · 
WikiProiect
Mandragora (Mandragora officinarum) este o specie de plante erbacee, perenă, vivace, din zona mediteraneană. Mandragora officinarum aparține familiei Solanaceae, alături de Atropa belladonna (mătrăgună).
