Pasările țesător fac parte din familia „Ploceidae” ordinul „Passeriformes”. Familia cuprinde 109 specii și 12 genuri. Numele de „țesător” a fost dat păsării datorită iscusinței cu care masculul construiește cuibul.
Păsările din această familie trăiesc în general în regiuni de pădure, sau tufișuri din savanele din Africa, la sud de Sahara. Numai un număr mic de specii trăiesc în regiunile tropicale din Asia.
Mărimea corpului păsărilor este între 8 și 24 cm. Culoarea penajului la mascul este de culoare galben neagricioasă, cenușie neagră sau alb cu negru. Femelele au penajul de culori mai spălăcite. Păsările au cioc scurt și puternic care este gros la bază. Hrana lor constă din insecte, fructe, semințe. Numeroase specii de păsări țesător trăiesc în apropierea culturilor agricole. Ele trăiesc frecvent în colonii mari, ca „Quelea quelea”, stoluri ce pot atinge 100.000 exemplare, producând în unele cazuri pagube mari recoltelor agricole. In Africa de Est s-a constatat faptul că unele stoluri au zburat peste 1.000 km în căutare de hrană. Prădătorii lor naturali sunt vulturul, marabu și șerpii care se strecura prin intrarea îngustă de pe partea inferioară a cuibului.
Cuiburile lor care atârnă în arbori, se află grupate în colonii, o colonie poate cuprinde mii de păsări. El este construit prin împletire cu ciocul de masculii viu colorați care sunt poligami. Împerecherea urmează la unele specii după ce femela acceptă cuibul după o inspecție prealabilă a lui. Cuiburile au o formă rotundă, intrarea fiind pe partea laterală sau inferioară a lui. Forma cuibului ca și tehnica de construire diferă în funcție de specie. De exemplu „Ploceus nigricollis” construiesc cuibul în formă tubulară cu gura în jos. Materialul folosit la împletirea cuibului sunt ramuri tinere, fire de iarbă, ele fiind fixate pe ramurile arborilor, tufișuri sau pe stuf.
Pasările țesător fac parte din familia „Ploceidae” ordinul „Passeriformes”. Familia cuprinde 109 specii și 12 genuri. Numele de „țesător” a fost dat păsării datorită iscusinței cu care masculul construiește cuibul.