El tord verd, la grèvia, la grívia, el massot verd, la mostela o el xinet (Labrus viridis) és una espècie de peix de la família dels làbrids i de l'ordre dels perciformes.[3]
És hermafrodita proterogin. La reproducció es produeix entre l'hivern i la primavera, quan més a prop de la costa es troba.[6]
Menja anèl·lids i crustacis.[7]
Viu a fons rocallosos i a praderies de Posidonia fins al 50 m.[8]
Es troba des de Portugal fins al Marroc. També a la Mediterrània i a la Mar Negra.[4]
És un peix solitari que es recolza a les roques per descansar.[7]
No es troba a la Llista Vermella de la UICN.[9]
Es captura amb tremalls i volantí.[10]
Té una carn amb moltes espines però és bona per fer sopes.[11]
El tord verd, la grèvia, la grívia, el massot verd, la mostela o el xinet (Labrus viridis) és una espècie de peix de la família dels làbrids i de l'ordre dels perciformes.
Labrus viridis (the green wrasse) is a species of wrasse native to the eastern Atlantic Ocean from Portugal to Morocco, as well as through the Mediterranean Sea to the Black Sea. This species is found around rocky reefs amongst the rocks or in eelgrass beds. It can reach 47 cm (19 in) in standard length, though most do not exceed 37.5 cm (15 in).[2] It is one of several species called green wrasse.
The green wrasse grows to about 35 cm (14 in) and is a plump fish with a moderately large head. The eyes are large and the nostrils each have a double opening. The lips are thick and the mouth fairly small, with numerous large teeth. The back is slightly humped, and the belly is slightly convex. The skin is covered with large scales and is smooth and soft, being covered with mucus. The dorsal fin has 18 spines and 12 soft rays. The pectoral fins are large and the caudal fin undivided. In most individuals the colour is bright green with a blue line running along the flank, but some individuals are almost entirely black while others are spotted.[3]
The green wrasse is native to the eastern Atlantic Ocean between Portugal and Morocco, and most of the Mediterranean Sea, although it seems to be absent from the waters of Syria, Lebanon and Israel. It is also present in the western Black Sea. Its depth range is down to about 50 m (160 ft). Its typical habitat is in the vicinity of rocky reefs, especially those well-covered with seaweed, and seagrass meadows.[1]
The green wrasse can occur in small groups but is more often found singly or in pairs. It feeds on small fish, crustaceans and other invertebrates. It is probably a protogynous hermaphrodite, that is it starts life as a female but at some stage changes its sex to male. This means that male fish are normally larger than females. A breeding pair of fish will prepare a dish-shaped nest among vegetation, and the adhesive eggs laid by the female are guarded and cared for by the male.[1][2] The age of attaining maturity is probably three years, and the fish may live for twenty years.[1]
This fish is generally uncommon. It is caught for food, including spearfishing for sport, and the total population is in decline, especially in the western Mediterranean, with fishing being a threat in all parts of its range.[1] Additionally, its habitat is being degraded as seagrass meadows disappear, so the International Union for Conservation of Nature has assessed its conservation status as "vulnerable".[1]
Labrus viridis (the green wrasse) is a species of wrasse native to the eastern Atlantic Ocean from Portugal to Morocco, as well as through the Mediterranean Sea to the Black Sea. This species is found around rocky reefs amongst the rocks or in eelgrass beds. It can reach 47 cm (19 in) in standard length, though most do not exceed 37.5 cm (15 in). It is one of several species called green wrasse.
El tordo verde (Labrus viridis) es una especie de pez de la familia Labridae en el orden de los Perciformes.
Los machos pueden llegar alcanzar los 47 cm de longitud total.
Es hermafrodita La reproducción se produce entre el invierno y la primavera, cuando más cerca de la costa se encuentra.[1]
Come anélidos y crustáceos.
Se encuentra desde Portugal hasta el Marruecos. También en el Mediterráneo y el Mar Negro.
Es un pez solitario que se apoya en las rocas para descansar.
No se encuentra en la Lista Roja de la UICN.
Se captura con trasmallos y volantín.
Tiene una carne con muchas espinas pero es buena para hacer sopas.
,_isla_de_Mouro,_Santander,_Espa%C3%B1a,_2019-08-14,_DD_06.jpg)
,_Parque_natural_de_la_Arr%C3%A1bida,_Portugal,_2020-07-21,_DD_20.jpg)
El tordo verde (Labrus viridis) es una especie de pez de la familia Labridae en el orden de los Perciformes.
Durdo berdea (Labrus viridis) Labridoen familiako arrain osteiktioa da. 47 cm-ko luzera izan dezake, nahiz eta normalean 37,5 baino gehiago ez izan. Itsaso Beltzean, Mediterraneoan eta Atlantiko ekialdean bizi da.
Artikulu hau biologiari buruzko zirriborroa da. Wikipedia lagun dezakezu edukia osatuz. Durdo berdea (Labrus viridis) Labridoen familiako arrain osteiktioa da. 47 cm-ko luzera izan dezake, nahiz eta normalean 37,5 baino gehiago ez izan. Itsaso Beltzean, Mediterraneoan eta Atlantiko ekialdean bizi da.
Labre vert
Labrus viridis, communément appelé Labre vert, est une espèce de poissons de la famille des Labridae.
Labrus viridis peut mesurer jusqu'à 47 cm. Il a une forme allongée et son corps est fin. Ses couleurs sont très vives. Sa peau présente de petites taches blanches et parfois une bande qui s'étend des yeux à la queue.
C'est un poisson comestible dont la chair est molle.
On le trouve à l'est de l'océan Atlantique, du Portugal au Maroc, dans la mer Méditerranée et dans la mer Noire. Il vit dans les côtes rocheuses et les herbiers de posidonie.
Labre vert
Labrus viridis, communément appelé Labre vert, est une espèce de poissons de la famille des Labridae.
Drozd (lat. Labrus viridis) riba je iz porodice usnača ili Labridae. Kod nas se još naziva i bimba, lenica, čvrljak, civela, govno, lenača, itd.
Sličnih je karakteristika kao i ostale ribe iz njegovog roda, duguljastog je oblika i lijepih boja. Najčešće je zelene boje, istočkan bijelim pjegama, trbuh mu postepeno prelazi u sve svjetliju zelenkastu boju, skoro bijelu prema dnu. Ponekad zna biti i crvene boje, koja graniči s narančastom. Spoj repa i tijela mu je blago zadebljan. Mlađi primjerci imaju izrazito zelenu boju sa bijelom crtom po sredini.[1] Usne su mu izražene, a u njima ima velik broj malih zuba. Živi na kamenitom tlu, ili u blizini visoke trave u blizini dobrih skrovišta. Plaha je riba, kao i većina usnača. Hrani se manjim ribama, račićima i crvićima. Naraste do 55 cm i 2 kg težine.[2] Zbog ugroženosti, ribolov na drozda je zabranjen u našem dijelu Jadranskog mora.
Drozd obitava u dijelu istočnog Atlantika od Portugala do Maroka, te po cijelom Mediteranu, uključujući Crno more.[3]
Drozd (lat. Labrus viridis) riba je iz porodice usnača ili Labridae. Kod nas se još naziva i bimba, lenica, čvrljak, civela, govno, lenača, itd.
Labrus viridis, conosciuto comunemente come tordo marvizzo, tordo d'alga o tordo verde, è un pesce d'acqua salata del genere Labrus, appartenente alla famiglia Labridae.
Questo pesce è comune nell'intero mar Mediterraneo, nel mar Nero occidentale ed in una ristretta porzione dell'Oceano Atlantico tra la Galizia ed il Marocco.
Fondali rocciosi ricchi di vegetazione e praterie di Posidonia oceanica, raramente oltre i 10–15 m di profondità (eccezionalmente fino a 45).
Il corpo è più allungato che nelle specie di Symphodus ed abbastanza fusiforme, labbra carnose ma meno che negli altri Labrus racchiudenti denti ben visibili anche a bocca chiusa, il profilo della testa non è arcuato. Pinna dorsale unica e lunga, la parte iniziale ha raggi spinosi poco pungenti, pinna caudale arrotondata, pinne pettorali grandi.
Il colore è di solito verde vivo con una fascia bianca laterale nei giovani (questa livrea può essere assunta anche da altri giovani labridi come Labrus merula), gli adulti possono essere verdastri o rossastri con macchiette bianche sulle squame.
Raggiunge i 50 cm di lunghezza.
Si ciba di invertebrati marini.
Ermafrodito proterogino, nasce femmina e dopo qualche anno diventa maschio. Si riproduce tra febbraio e giugno.
Si cattura con lenze e reti da posta le sue carni vengono consumate in zuppa.
Labrus viridis, conosciuto comunemente come tordo marvizzo, tordo d'alga o tordo verde, è un pesce d'acqua salata del genere Labrus, appartenente alla famiglia Labridae.
De groene lipvis (Labrus viridis) is een straalvinnige vissensoort uit de familie van lipvissen (Labridae).[2] De wetenschappelijke naam van de soort is voor het eerst geldig gepubliceerd in 1758 door Linnaeus.
De soort staat op de Rode Lijst van de IUCN als Kwetsbaar, beoordelingsjaar 2008. De omvang van de populatie is volgens de IUCN dalend.[1]
Bronnen, noten en/of referenties
Multimedia w Wikimedia Commons Wargacz zielony (Labrus viridis) – gatunek ryby z rodziny wargaczowatych (Labridae).
Występuje w północnym Atlantyku od Portugalii do Maroka i w Morzu Śródziemnym.
Ryba żyjąca u skalistych wybrzeży i na łąkach trawy morskiej na głębokości od 2 do 50 m.
Dorasta maksymalnie do 45 cm. Ciało wydłużone o długim pysku i głowie. Szczęki daleko wysuwalne z grubymi, mięsistymi wargami, na każdej z nich uzębienie w postaci rzędu stożkowatych zębów, kość podniebienia bezzębna, natomiast dolna kości gardłowe zrośnięte w silną płytkę żującą. Łuski duże koliste, wzdłuż linii bocznej od 41-49 łusek przebiegających równolegle do linii grzbietu. Płetwa grzbietowe długa, niepodzielona podparta 17–19 twardymi i 10–14 miękkimi promieniami. Płetwa odbytowa podparta 3 twardymi i 9–12 miękkimi promieniami. Płetwa ogonowa prosta.
Ubarwienie bardzo zmienne. Najczęściej całkowicie zielone ze szmaragdowymi plamami lub żółtozielone z białymi podłużnymi smugami ciągnącymi się od głowy do płetwy ogonowej. Spotykane jest również ubarwienie od winnoczerwonego do pomarańczowego z białymi smugami i plamami.
Odżywia się drobnymi zwierzętami żyjącymi na dnie zwłaszcza wieloszczetami, skorupiakami oraz małymi ślimakami i małżami.
Tarło odbywa się w miesiącach zimowych i wiosennych. Ryby tego gatunku mają zdolność zmiany płci, choć nie stwierdzono obojnactwa.
Wargacz zielony (Labrus viridis) – gatunek ryby z rodziny wargaczowatych (Labridae).
Buzatul sau lapina mare (Labrus viridis) este un pește marin teleostean din ordinul perciforme, familia labride, care trăiește în zona litorală, pe fund pietros sau printre tufele de zostera. Este răspândit pe coastele de est al Oceanului Atlantic, în Marea Mediterană, Marea Egee, Marea Marmara. În apele Mării Negre este foarte rar. Se întâlnește și pe litoralul românesc al Mării Negre de la Constanța spre sud. Are o lungime de până la 40 cm. Corpul este ușor alungit, capul comprimat lateral, botul alungit și cu buze groase (de unde și denumirea peștelui), iar pe fălci dinți dispuși pe un singur rând. Înotătoarea dorsală lungă. Înotătoarele pectorale și ventralele scurte. Corpul, cât și opercularul și preopercularul sunt acoperite în întregime cu solzi. Coloritul lui este frumos, verde pe spate, cu pete albastre pe cap, trunchi și înotătoare. Pe abdomen se distinge un desen reticulat brun, în formă de rețea, iar marginea înotătoarei dorsale este roșie, pe când a înotătoarelor anale și caudale, albastră. Depune icre bentonice pe la sfârșitul primăverii. Se hrănește cu crustacee, moluște și pești. Se poate folosi în acvarii mari, publice.
Lungimea maximă este de 60 cm. Obișnuit atinge 15-35 cm și o greutate de până la 1,7 kg. În Marea Neagră atinge o lungime de 40 cm și o greutate de 950 g. Longevitatea este de 15-18 ani.
Corpul este alungit, înalt, moderat comprimat lateral. Înălțimea corpului este egală sau depășește ușor lungimea capului și reprezintă aproximativ 20,8-25% din lungimea totală a corpului, cuprinzându-se de 4,0-4,8 ori în lungimea lui totală. Profilul dorsal și ventral sunt la fel de convexe. Înălțimea minimă a corpului reprezintă 11,7-12,5% din lungimea totală a corpului.
Capul este alungit. Lungimea capului este mai mare decât înălțimea corpului și reprezintă 23,8-26,4% din lungimea totală a corpului și intră în această dimensiune de 3,8-4,2 ori (la exemplarele din Marea Neagră de 3,9-4,1, iar la cele din Marea Mediterană de 3,6-4,0).
Ochii sunt mari. Spațiul interorbital este convex. Diametrul ochiului reprezintă 30,8-47%, iar spațiul interorbital 42-56,5% din înălțimea minimă a corpului și depășește ușor diametrul ochiului. În lungimea capului spațiul interorbital se cuprinde de 4,9-7,0 ori, iar diametrul ochiului de 4,0-6,5 ori. Nările sunt mai apropiate de ochi decât de vârful botului.
Botul este lung și ascuțit. Lungimea botului este cuprinsă de 2,2-2,7 ori în cea a capului și de 0,94-1,20 ori în înălțimea trunchiului caudal și reprezintă 37-43,5% din cea a capului și 83-107% din înălțimea minimă a corpului. Gura este este relativ mare, terminală, moderat protractilă. Buzele sunt bine dezvoltate, cărnoase și groase.
Fălcile și oasele faringiene inferioare, care sunt concrescute între ele, sunt prevăzute cu dinți puternici; prevomerul și palatinele sunt lipsite de dinți. Dinții fălcilor sunt conici, caniniformi, dispuși pe un singur rând; cei anteriori fiind mai puternici, mai curbați și mai groși ca ceilalți. Pe fiecare parte a fălcii superioare se află 8-11 dinți, iar pe cea a fălcii inferioare 9-12 dinți, care se micșorează treptat spre colturile gurii; perechile 2-3 anterioare de pe falca superioară și perechile 1-2 de pe falca inferioară sunt măriți, au forma de canini ușor curbați. La exemplare bătrâne dinții fălcilor sunt rotunjiți la vârf.
Oasele faringiene 2, 3 și 4 de pe fiecare latură, sunt contopite în câte o singură piesă masticatoare, prevăzută cu dinți; cele două piese de pe fiecare latură rămân independente; marginea lor superioară e concavă și se articulează de o apofiză convexă a parasfenoidului. Oasele faringiene inferioare concrescute, adică cele stângi se concresc cu simetricele lor de pe partea dreaptă. Dinții faringieni sunt conici sau rotunjiți.
Înotătoarele au radii țepoase. Au o singură înotătoare dorsală, a cărei parte anterioară spinoasă (țepoasă) este mai lungă decât parte posterioară moale; parte spinoasă ocupă mai mult din jumătatea întinderii întregii înotătoare dorsale. Partea moale a dorsalei este puțin mai înaltă decât cea spinoasă. Partea spinoasă a dorsalei are 17-19 radii spinoase (nici unul dintre spini nu este prelungit), iar cea moale 10-14 radii moi ramificate (la subspecia Labrus viridis prasostictes din Marea Neagră 12-13 radii moi). Formula înotătoarei dorsale la Labrus viridis prasostictes este D XVII-XIX 12-13.
Înotătoarea anală este inserată aproximativ sub limita dintre partea spinoasă și cea moale a înotătoarei dorsale și are 3 spini (radii spinoase) în partea anterioară și 9-13 radii moi ramificate în partea posterioară. Subspecia Labrus viridis viridis din Marea Mediterană, are 10-11 radii moi, iar subspecia Labrus viridis prasostictes din Marea Neagră, are 9-10 radii moi. Formula înotătoarei anală la Labrus viridis prasostictes este A III 9-10. Înotătoarea anală are aproximativ aceeași lungime ca și partea moale a înotătoarei dorsale. Înotătoarea caudală este rotunjită și are 14 radii, din care 12 ramificate.
Înotătoarele pectorale și ventrale sunt rotunjite și scurte, vârful lor rămâne la mare distanță de anus. Înotătoarele ventrale rotunjite, cu poziție pectorală, se inserează puțin în urma înotătoarelor pectoralelor și au o radie anterioară spinoasă și 5 radii moi. Formula lor este V I 5. Înotătoarele pectorale sunt rotunjite și au o radie spinoasă și 14-15 radii moi. Formula înotătoarelor pectorale este P I 14-15.
Solzii cicloizi, de mărime mijlocie, acoperă întregul corp și cea mai mare parte a capului (cu excepția frunții și botului). Numărul rândurilor transversale de solzi de pe corp este mai mare ca 42. Pe obraji între ochi și preopercular sunt 5-8 rânduri transversale de solzi imbricați. Operculele (opercularul și preopercularul) sunt acoperite în întregime cu solzi imbricați; solzii de pe preopercul sunt mai mici ca cei de pe opercul. Interopercularul lipsit de solzi sau cu un număr redus de solzi (1-3 solzi pe marginea posterioară). Marginea posterioară a preopercularului netedă, nezimțuită la adulți (la puiet este de multe ori ușor zimțuită).
Linia laterală completă, continuă și neîntreruptă, anterior se află în partea superioară a corpului, apoi se curbează ușor în jos sub capătul posterior al înotătoarei dorsale și se continue prin mijlocul pedunculului caudal. Pe linia laterală se află 41-49 solzi dispuși în linie longitudinală. Numărul de solzi deasupra liniei laterale (numărați vertical până la începutul înotătoarei dorsale) este de 4-6. Numărul de solzi sub linia laterală (numărați vertical până la începutul înotătoarei ventrale) este de 12-13. Aceasta se poate reda prin formula 41 [4-6/12-13] 49. La subspecia Labrus viridis prasostictes această formulă este 44 [4-5½ /12-13] 47.
Vezica înotătoare este prezentă. Aparatul opercular cu 5-6 radii branhiostegale și o pseudobranhie bine dezvoltată. Pe primul arc branhial se află 20-22 branhiospini (spini branhiali). Apendicele pilorice lipsesc. Osul maxilar superior este absent. Coloana vertebrală are 38-39 vertebre. Toate coastele sunt articulate la parapofize.
Terra typica: litoralul Crimeei.
Este răspândit pe coastele europene și africane ale Oceanului Atlantic, din Portugalia până în Maroc, în Marea Mediterană, Marea Egee, Marea Marmara, Marea Neagră. În Marea Neagră este o specie rară și se întâlnește pe litoralul sudic al Crimeei (Sevastopol și Balaklava), Dobrogii (România), Bulgariei (Balcic, Varna, Burgas, Sozopol) și Turciei.
A fost găsit în apele litorale din următoarelor țări: Albania, Algeria, Bulgaria, Croația, Cipru, Egipt, Franța, Gibraltar, Grecia, Italia, Libia, Malta, Monaco, Muntenegru, Maroc, Portugalia, România, Slovenia, Spania, Tunisia, Turcia, Ucraina.
Pe litoralul românesc al al Mării Negre este întâlnit rar de la Constanța spre sud, inclusiv la Agigea.
Buzatul este un pește marin litoral. Trăiește în general solitar sau mai rar în cupluri, în zona litorală a mărilor la adâncimi de 2-50 m, unde este fund pietros, printre pietre sau stânci subacvatice sau între tufele de ierburi marine de Zostera sau de Posidonia. Peștii mai mari se întâlnesc la adâncimi mai mari decât puietul. Buzatul este un pește prudent și fricos, foarte mobil și rapid, care se ascunde sub pietre și printre ierburile marine de Zostera la apropierea unui plonjor.
Se hrănește în primul rând cu moluște, dar și cu crustacee, echinoderme și pești. Cu ajutorul dinților caniniformi puternici, dispuși pe un singur rând pe cele două fălci poate sfărâma carapacele crustaceelor sau cochiliile moluștelor pe care le prinde.
Buzatul sau lapina mare (Labrus viridis) este un pește marin teleostean din ordinul perciforme, familia labride, care trăiește în zona litorală, pe fund pietros sau printre tufele de zostera. Este răspândit pe coastele de est al Oceanului Atlantic, în Marea Mediterană, Marea Egee, Marea Marmara. În apele Mării Negre este foarte rar. Se întâlnește și pe litoralul românesc al Mării Negre de la Constanța spre sud. Are o lungime de până la 40 cm. Corpul este ușor alungit, capul comprimat lateral, botul alungit și cu buze groase (de unde și denumirea peștelui), iar pe fălci dinți dispuși pe un singur rând. Înotătoarea dorsală lungă. Înotătoarele pectorale și ventralele scurte. Corpul, cât și opercularul și preopercularul sunt acoperite în întregime cu solzi. Coloritul lui este frumos, verde pe spate, cu pete albastre pe cap, trunchi și înotătoare. Pe abdomen se distinge un desen reticulat brun, în formă de rețea, iar marginea înotătoarei dorsale este roșie, pe când a înotătoarelor anale și caudale, albastră. Depune icre bentonice pe la sfârșitul primăverii. Se hrănește cu crustacee, moluște și pești. Se poate folosi în acvarii mari, publice.
Зустрічається у субтропічних водах, ареал охоплює східну частину північно-атлантичних вод, Середземне і Мармурове моря, протоку Босфор, Чорне море. В Україні зустрічається вздовж берегів Кримського півострова поблизу масиву Кара-Даг, Севастополя і Балаклави.
Тіло слабко довгасте, доволі високе. Спинний плавець має 13-21 нерозгалужених колючих і 8-14 розгалужених м'яких променів. Голова порівняно велика. Рот кінцевий. Зуби на щелепах конічні, спереду збільшені, розміщені в один ряд. На щоках між оком і передкришковою кісткою є 7-8 рядів лусок. У бічній лінії 40 лусок. Забарвлення дуже мінливе. Зазвичай спина й голова зеленуваті з блакитним виблиском, боки буро-жовті з оливковим відтінком.
Зустрічається у прибережній зоні морів. Трапляється серед каміння й скель, помірно порослих макрофітами та водоростями. Тримається у літоральній зоні морського узбережжя, біля скель і заростей водоростей на глибинах 2-50 м, старіші особини піднімаються не вище 15 м від дна. Як і інші представники роду, протягом життя може змінювати стать, тобто є факультативним гермафродитом. Довжина тіла плідників 13,5-34,9 см. Живлення відбувається у світлий період доби. Мальки завдовжки до 1,5 см споживають планктон (веслоногих ракоподібних, ювенільні форми крабів тощо). Підрослі мальки і дорослі особини переходять на споживання риби. Ріст у цього виду інтенсивний, у довжину досягає 38 см.
Промислового значення не має. Чисельність дуже мала. За всі часи досліджень у Чорному морі виловлено лише кілька особин. Вид занесений до Червоної книги України.
Labrus viridis Linnaeus, 1758
Охранный статус
Петропсаро[1][2] или зелёный губан (лат. Labrus viridis) — вид рыб из семейства губановых (Labridae).
Встречается в субтропических водах, ареал охватывает северо-восточную часть Атлантического океана от прибрежных вод Португалии до Марокко, Средиземное и Мраморное моря, пролив Босфор, в Чёрном море встречается крайне редко.
Тело слабо продолговатое, довольно высокое. Спинной плавник имеет 13—21 неразветвлённых колючих и 8—14 разветвлённых мягких лучей. Голова сравнительно большая. Рот конечный. Зубы на челюстях конические, спереди увеличены, размещены в один ряд. На щеках между глазом и предкрышковою костью 7—8 рядов чешуек. В боковой линии 40 чешуек. Окраска очень изменчива. Обычно спина и голова зеленоватые с голубым отблеском, стороны буровато-жёлтые с оливковым оттенком.
Встречается в прибрежной зоне морей. Обитает среди камней и скал, умеренно поросших макрофитами и водорослями. Держится в литоральной зоне морского побережья, у скал и зарослей водорослей на глубинах 2-50 метров, старые особи поднимаются не выше 15 метров от дна. Как и другие представители рода, в течение жизни может менять пол, то есть является факультативным гермафродитом. Длина тела производителей 13,5—34,9 см. Питание происходит в светлое время суток. Мальки длиной до 1,5 см потребляют планктон (веслоногих ракообразных, ювенильные формы крабов и т. п.). Подросшие мальки и взрослые особи переходят на потребление рыбы. Рост у этого вида интенсивный, в длину достигает 47 см.
Промышленного значения не имеет. Численность очень мала. За все время исследований в Чёрном море выловлено всего несколько особей. Вид занесён в Красную книгу Украины.
Петропсаро или зелёный губан (лат. Labrus viridis) — вид рыб из семейства губановых (Labridae).
Встречается в субтропических водах, ареал охватывает северо-восточную часть Атлантического океана от прибрежных вод Португалии до Марокко, Средиземное и Мраморное моря, пролив Босфор, в Чёрном море встречается крайне редко.
Тело слабо продолговатое, довольно высокое. Спинной плавник имеет 13—21 неразветвлённых колючих и 8—14 разветвлённых мягких лучей. Голова сравнительно большая. Рот конечный. Зубы на челюстях конические, спереди увеличены, размещены в один ряд. На щеках между глазом и предкрышковою костью 7—8 рядов чешуек. В боковой линии 40 чешуек. Окраска очень изменчива. Обычно спина и голова зеленоватые с голубым отблеском, стороны буровато-жёлтые с оливковым оттенком.
Встречается в прибрежной зоне морей. Обитает среди камней и скал, умеренно поросших макрофитами и водорослями. Держится в литоральной зоне морского побережья, у скал и зарослей водорослей на глубинах 2-50 метров, старые особи поднимаются не выше 15 метров от дна. Как и другие представители рода, в течение жизни может менять пол, то есть является факультативным гермафродитом. Длина тела производителей 13,5—34,9 см. Питание происходит в светлое время суток. Мальки длиной до 1,5 см потребляют планктон (веслоногих ракообразных, ювенильные формы крабов и т. п.). Подросшие мальки и взрослые особи переходят на потребление рыбы. Рост у этого вида интенсивный, в длину достигает 47 см.
Промышленного значения не имеет. Численность очень мала. За все время исследований в Чёрном море выловлено всего несколько особей. Вид занесён в Красную книгу Украины.
綠隆頭魚，為輻鰭魚綱鱸形目隆頭魚亞目隆頭魚科的其中一種，被IUCN列為易危保育類動物，分布於東大西洋區，從葡萄牙至摩洛哥海域，包括地中海及黑海，體長可達47公分，棲息在海草生長的礁石區，生活習性不明。
这是一篇與鱸形目相關的小作品。你可以通过编辑或修订扩充其内容。 
