Lactarius blennius (Elias Magnus Fries, 1815 ex Elias Magnus Fries, 1838) este o specie de ciuperci necomestibile din încrengătura Basidiomycota în familia Russulaceae și de genul Lactarius,[1] denumită în popor râșcov verzui.[2] Acest burete destul de răspândit coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). În România, Basarabia și Bucovina de Nord crește în șiruri sau cercuri mari, fără pretenție la sol, în păduri de foioase aproape numai sub fagi, foarte rar de asemenea în simbioză cu carpeni și stejari. Apare de la câmpie la munte, foarte des în regiuni montane, din (iunie) iulie până în octombrie (noiembrie).[3][4][5] Epitetul este derivat din cuvântul latin (latină blennus=nebunul, prostul).[6]
Descriere
![src=]()
Bres.: Lactarius blennius
-
Pălăria: are un diametru de 4–8 (10) cm, este cărnoasă, fragilă, inițial ușor brumată pufos la margine, boltită, pentru timp lung cu marginea răsfrântă spre picior, apoi din ce în ce mai aplatizată, adâncită în centru, nu rar chiar în formă de pâlnie. Cuticula este netedă, unsuros-lipicioasă, pe vreme umedă vâscoasă, formând în special spre margine pete brun închise orânduite concentric. Astfel pare să fie zonară. Coloritul variază mult: de la deschis gri-măsliniu și gri-verzui, peste verde murdar, gri-brun până la brun-verzui.
-
Lamelele: sunt subțiri, clar bifurcate, arcuite cu muchii netede care stau foarte înghesuite, fiind inițial mai degrabă aderate larg la picior, lungindu-se în vârstă și devenind slab decurente de-a lungul lui. Coloritul este la început alb, dar schimbă mai târziu spre alb-gălbui, la bătrânețe adesea cu pete mici gri-murdare. La apăsare se colorează gri până gri-măsliniu.
-
Sporii: sunt rotunjori până slab elipsoidali cu o mărime de 6,4-8,3 x 5,1-6,5 microni, ușor amiloizi (ce înseamnă colorabilitatea structurilor tisulare folosind reactivi de iod), hialini (translucizi), suprafața fiind crestat- reticulată, presărată de negi mici de până la 1 µm. Pulberea lor este gălbuie. Basidiile cu 2-4 sterigme fiecare sunt cuneiforme până bulboase și măsoară 35-40 x 7-10 microni. Cistoidele (celule de obicei izbitoare și sterile care pot apărea între basidii și himen, stratul fructifer) sunt fusiforme cu o mărime de 50-60 x 8-11 microni.[7]
-
Piciorul: are o înălțime de 4-7 cm și o lățime de 1-2 cm, este neted, cilindric precum puțin subțiat spre bază, unsuros-lipicios ca pălăria, tânăr plin, apoi împăiat și la bătrânețe gol pe dinăuntru. Suprafața este albicioasă, pătrunsă de nuanțe slab verzuie sau chiar gri-rozalbe, fiind mereu mai deschisă ca cuticula.
-
Carnea: este albă fără a se decolora la leziune sau tăiere și destul de cărnoasă. Mirosul este foarte slab fructuos, dar gustul în primul moment acru, devenind după câteva secunde extrem de iute. Iuțirea provine de la alcaloidul unei rășini numită piperină.
-
Laptele: este foarte iute și alb care se colorează la aer numai foarte încet gri deschis. Odată uscat, devine palid gri-verzui. [3][4][5]
-
Reacții chimice: Carnea se colorează cu acid azotic precum cu Acid clorhidric după 1-2 ore brun-măsliniu până negricios, cu guaiacol încet gri-lila, ciuperca cu Hidroxid de potasiu imediat galben până la galben de miere pe exterior, iar carnea slab ocru, cu fenol brun-violet și carnea precum lamelele cu tinctură de Guaiacum repede gri-verzui.[8][9]
L. blennius: lamele, lapte și picior
Confuzii
Această ciupercă poate fi confundată preponderent cu specii asemănătoare necomestibile sau otrăvitoare, cu toate foarte iute precum cu 2 soiuri comestibile, dar nu prea gustoase. Exemple sunt: Lactarius circellatus (necomestibil),[10] Lactarius fluens (necomestibil),[11] Lactarius fulvissimus (comestibil),[12] Lactarius mairei (ușor otrăvitor),[13] Lactarius pubescens (otrăvitor),[14] Lactarius pyrogalus (necomestibil),[15] Lactarius rufus (necomestibil),[16] Lactarius scrobiculatus (otrăvitor),[17] Lactarius uvidus (necomestibil),[18] Lactarius vietus (necomestibil)[19] și Lactarius zonarius (necomestibil).[20][21]
Specii asemănătoare în imagini
!!Lactarius scrobiculatus!!
Valorificare
Râșcovul verzui este din cauza gustului său dezgustător acru și extrem de iute în mod normal necomestibil. Realmente ciuperca este consumată în Scandinavia după însilozare și în Europa de Est (Polonia, Ucraina, Rusia) după mai multe fierberi.[22]
Note
-
^ Index Fungorum
-
^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 512, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO
- ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 364-365/1, ISBN 3-405-12116-7
- ^ a b Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 336-337, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
- ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 438-439, ISBN 978-3-440-14530-2
-
^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 146
-
^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. VIII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928, p. 364
-
^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 540, ISBN 3-85502-0450
-
^ Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 4-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1978, p. 453
-
^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 370-371, ISBN 88-85013-37-6
-
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 304-305, ISBN 3-405-12124-8
-
^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 382-383, ISBN 88-85013-25-2
-
^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 362-363, ISBN 88-85013-25-2
-
^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 364-365, ISBN 88-85013-25-2
-
^ Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 84-85, ISBN 978-3-440-13447-4
-
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 364-365/2, ISBN 3-405-12116-7
-
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 368-369, ISBN 3-405-12116-7
-
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 370-371, ISBN 3-405-12116-7
-
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 306-307, ISBN 3-405-12124-8
-
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 368-369, ISBN 3-405-12116-7
-
^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 422-423, ISBN 88-85013-46-5
-
^ Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, p. 412, ISBN 978-3-8354-1839-4
Bibliografie
-
Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
-
Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. VIII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928
-
Bruno Cetto, volumul 1-7, vezi note
- Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
- Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
- Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
-
J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
- Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
-
Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
Legături externe
Materiale media legate de râșcov verzui la Wikimedia Commons
.JPG)
