Anery

Boa

Ur boa, pe boa mouger (boa constrictor e latin hag e meur a yezh), zo un naer vras, divinim, debrerez-kig, eus Amerika. Kavet e vez eus Mec'hiko en hanternoz betek Arc'hantina er c'hreisteiz. En em vagañ a ra gant krignerien vihan, evned, glazarded, ha kizhier gouez, pe oseloted. Ar re vrasañ a c'hall debriñ loened bras. Mojennoù zo diwar-benn boaed o devoa debret ur vuoc'h, diaes da grediñ.

Hervez ar spesad pe ar reizh e c'hall tapout 2 pe 3 metrad hed, hag e Brazil betek 4,5 m), ha pouezañ a c'hallont betek 15 k.

Anvioù all

Anavezet eo ivez evel mantona (e Perou), mazacuata en Kreizamerika, tragavenao, jiboia ha lampalagua en Latinamerika, macaurel en Venezuela^[1] pe macajuel en Trinidad ha Tobago,.^[2]

Notenno

1. ↑ Gallegos, Rómulo. 1922. La rebelión.
2. ↑ Mendes, John. 1986. Cote ce Cote la: Trinidad & Tobago Dictionary, Arima, Trinidad, p. 92.

Tento článek potřebuje úpravy.

Můžete Wikipedii pomoci tím, že ho vylepšíte. Jak by měly články vypadat, popisují stránky Vzhled a styl, Encyklopedický styl a Odkazy.

---

Konkrétní problémy: Nejde o vyvážený encyklopedický článek, nýbrž o návod k chovu

Hroznýš královský (Boa constrictor) je had z čeledi hroznýšovitých vyskytující se ve střední a Jižní Americe. V současnosti je známo několik jednotlivých poddruhů, ačkoliv některé jsou kontroverzní.

Popis

Charakteristickým znakem je silná, trojúhelníková hlava, výrazně oddělená od mohutného těla. Zbarvení hroznýšů královských sahá od červenohnědé přes červenošedou, až po žlutavé, oranžové, nebo tmavohnědé odstíny. Kresba na zádech je tvořena tmavými a světlými skvrnami, které mohou mít směrem k ocasu barvu oranžovo-červenou. Od špičky tlamy až ke krku se táhne tmavý pruh, na břišní straně je zbarvení tmavě krémové. Samice bývají větší než samci. Hroznýš královský dorůstá v zajetí do 2,5 – 3 metrů, v divoké přírodě ale až 4 metrů, přičemž samice mohou vážit i 10 – 15 kilogramů.

Chov v zajetí

Nejvhodnější je terárium s různými teplotami s nejchladnějším koutem někde na zemi, s teplotou kolem 22 °C, další místa by měla mít možnost vyhřátí až na 35 °C. Vhodné je mírné snížení teploty v noci o 3 – 8 °C. Teplota by však neměla klesnout pod 20 °C. Velikost terária volíme úměrnou velikosti chovaného hada, pro dospělého jedince by však nemělo být menší, než 180 × 90 × 90 cm.

Odchov hroznýše královského v teráriu je dnes již vcelku běžnou záležitostí. V přírodě se páří převážně na jaře, v zajetí však dobu páření ovlivňují určité specifické, chovatelské podmínky a tak se v teráriích začínají většinou pářit už na podzim. Živě narozená, asi 40 cm dlouhá mláďata (bývá jich podle velikosti a stáří samice od 10 – 50 ks), narozená po zhruba 120 – 200 denní březosti, jsou velice krásná a roztomilá. Do čtrnácti dnů po narození se zpravidla poprvé svlékají a začínají lovit malé myši.

Potrava

Potravu volíme úměrně k velikosti mláďat, z myší na potkany můžeme přejít již před dosažením jednoho metru délky. S potravou nebývají většinou problémy. Hroznýši královští jsou velice žraví a musí se spíše usměrňovat kvůli obezitě, ke které mají (tak jako i někteří jiní hroznýšovití) sklony. Podle velikosti dáváme malé, až středně velké myši a potkany, také holuby, nebo kuřata. Někteří jedinci upřednostňují převážně ptáky před savci a s chutí přijímají hlavně malá kuřata. Kořist zabíjejí tak jako všichni škrtiči zardoušením, a polykají jí od hlavy a vcelku a pak ji celou řadu dní tráví. Díky speciálně uzpůsobeným čelistem dokážou široce roztáhnout tlamu. Pozřou-li opravdu veliké sousto, například celou kapybaru, je pohlcený živočich jasně patrný jako hrbol postupně se pohybující v těle hada.

Externí odkazy

• Obrázky, zvuky či videa k tématu hroznýš královský ve Wikimedia Commons
• Galerie hroznýš královský ve Wikimedia Commons

• Hroznýš v ZOO Brno

Kongeboa, der spiser et bytte.

Kongeboa (boa constrictor) er en op til 4 meter lang kvælerslange fra Mellem- og Sydamerika. Lever af fugle og mindre pattedyr, men angriber ikke mennesker.

Kongeboaen har en del underarter

• Boa constrictor constrictor – Rødhalet kongeboa
• Boa constrictor imperator – Kaiserboa
• Boa constrictor longicauda – Langhalet kongebaa
• Boa constrictor amarali – Korthalet kongeboa
• Boa constrictor melanogaster – Sortbuget kongeboa
• Boa constrictor nebulosa – Dominica kongeboa
• Boa constrictor occidentalis – Agentinsk kongeboa
• Boa constrictor ortonii – Orton´s boa
• Boa constrictor orophias – St. Lucia boa
• Boa constrictor sabogae – Pearl Island boa
• Boa constrictor sigma

I fangeskab

Kongeboaer er populære dyr i fangeskab, da de klarer sig godt i terrarier og ofte bliver ganske tamme. De bliver typisk 20-30 år gamle. Temperamentet er forholdsvist blidt og roligt, selv om unge slanger godt kan finde på at bide. Hvis en kongeboa bider, skal man vente til slangen slipper igen af sig selv. Derved minimeres størrelsen af såret, og slangens tænder tager ikke skade.

Kongeboaen fodres med for eksempel levende mus, optøede gnavere eller daggamle kyllinger 1-2 gange om måneden. Unge dyr skal fodres oftere, typisk en gang om ugen. Skal dog ikke fodres under hamskifte. Mange boaejere fodrer deres dyr med optøede mus. Dette er nemmere at håndtere, og hvis man fodrer med levende mus, kan man nemt udsætte sin slange for bid, som kan medføre infektion eller varige mén.

Kilder

• Doug Wagner: "Boas: Everything About Selection, Care, Nutrition, Health, Breeding, and Behavior", Barron's Educational Series, Inc. (2006). ISBN 0-7641-3404-3.
• Philippe de Vosjoli: "The Boa Constrictor Manual", Advanced Vivarium Systems (2004). ISBN 1-882770-76-5.

Die Fähigkeit zum Farbwechsel wird bei dieser Abgottschlange deutlich sichtbar.

Die Abgottschlange (Boa constrictor), auch Königsschlange, Königsboa oder Abgottboa genannt, ist eine von Kolumbien bis ins südliche Südamerika verbreitete Art der Boas (Boidae).

Beschreibung

Die Boa constrictor zeichnet sich durch die große Vielfalt des Erscheinungsbildes ihrer Unterarten aus. Die größte jemals nachweislich vermessene Abgottschlange hatte eine Länge von 3,60 Metern und lebte im Guyana Zoological Park von Georgetown in Guyana.^[1] Die längste sicher dokumentierte Haut misst ohne Kopf 445 cm und befindet sich in der Zoologischen Staatssammlung München (ZSM 4961/2012)^[2]. Die Männchen bleiben im Mittel 30 bis 40 cm kleiner als die Weibchen.^[3] Ebenso unterschiedlich wie die erreichbare Endgröße ist auch die Färbung der einzelnen Unterarten. Sie reicht von weißen, roten, braunen bis hin zu fast schwarzen Lokalformen. Trotz dieser Vielfalt in der Grundfärbung haben alle Boas dunkel umrandete Sattelflecken auf dem Rücken, deren Form allerdings wieder je nach Unterart variiert.^[4] Eine weitere Besonderheit der Abgottschlange ist ihre Fähigkeit, die Farbe je nach Temperatur aufzuhellen oder abzudunkeln. So kann ein im Schatten dunkel gefärbtes Exemplar durch Sonneneinstrahlung schnell um mehrere Farbtöne heller erscheinen.

Verbreitung und Lebensraum

Verbreitungsgebiet der Boa constrictor

Das Verbreitungsgebiet der Abgottschlange erstreckt sich von Kolumbien östlich der Anden bis nach Argentinien, vom Meeresspiegel bis in 1.000 Meter Höhe. Die verschiedenen Unterarten und Lokalformen bewohnen dabei die unterschiedlichsten Lebensräume. Als typisches Habitat können allerdings Gegenden in Gewässernähe mit hoher Luftfeuchtigkeit und dichtem Buschwerk angesehen werden, auch wenn einzelne Populationen durchaus in Halbwüsten vorkommen.^[5]

Lebensweise

Die Abgottschlange ist dämmerungs- und nachtaktiv. Tagsüber versteckt sie sich in Höhlen, hohlen Bäumen oder anderen Unterschlüpfen und kommt daraus nur zu gelegentlichen Sonnenbädern hervor. Die Jungtiere halten sich vornehmlich im Geäst von Bäumen auf, während erwachsene Exemplare mit zunehmendem Alter und Gewicht fast ausschließlich bodenbewohnend sind. Insgesamt zeigt die Abgottschlange wenig Bewegungsdrang. Eine in der Wildbahn mit einem Sender ausgestattete ausgewachsene Boa bewegte sich in einem Zeitraum von zwölf Tagen nur 135 Meter weit.^[6]

Ernährung

Eine Boa constrictor in ihrem natürlichen Lebensraum.

Bis auf Insekten und Spinnen frisst die Abgottschlange alle Tiere, die sie größenmäßig bewältigen kann, selbst kleine Kaimane werden geschlagen. Warme Beute wird allerdings gegenüber kalter bevorzugt.^[7] Die Abgottschlange wendet im Allgemeinen zwei unterschiedliche Jagdmethoden an: Entweder sie folgt aktiv den Duftspuren der Beutetiere oder wartet als Lauerjäger auf den günstigen Moment.^[8] Wenn die Schlange mit einer dieser Methoden der Beute nahe genug ist, schnappt sie blitzschnell zu und erdrückt das Opfer anschließend mittels ihrer muskulösen Körperschlingen. Die Beute wird dabei so stark zusammengepresst, dass es zu einem Kreislaufkollaps kommt und nicht wie bislang vermutet der Tod durch Erstickung einsetzt^[9]. Der lateinische Artname constrictor (‚Zusammenzieher‘, ‚Zusammenschnürer‘) nimmt Bezug auf das einengende „Würgen“ durch die Abgottschlange. Je nach Größe des Beutetiers kann dieser Vorgang bis zu 16 Minuten dauern und stellt für die Schlange eine erhebliche Anstrengung dar. Um keine unnötige Energie zu verbrauchen, fühlt die Schlange den Herzschlag der Beute und beendet den Würgevorgang, sobald der Herzstillstand eingetreten ist.^[10]

Eine besondere Jagdmethode konnte zudem bei jungen Boas beobachtet werden: Sie bewegen ihren Schwanz wie einen Wurm und locken so Echsen aktiv an.^[11]

Fortpflanzung

Aufgrund mangelnder Feldforschung muss bei der Fortpflanzung auf die Erfahrungen aus der Terrarienhaltung zurückgegriffen werden. Die entsprechenden Aktivitäten finden – je nach Unterarten verschieden – nur in bestimmten Monaten statt. Während dieser Paarungszeiten sondert das Weibchen Sexuallockstoffe ab, denen die Männchen aktiv folgen. Trifft das Männchen dann auf das Weibchen, kratzt es mit seinen Afterspornen an den Flanken des Weibchens, bis dieses schließlich den Schwanz hebt und das Eindringen des Hemipenis gestattet. Die Werbung kann sich über Wochen hinziehen, ebenso finden immer eine Vielzahl von Paarungen, die durchaus mehrere Stunden andauern, statt. Die Abgottschlange bringt lebende Junge zur Welt, die bei der Geburt von einer dünnen Haut, der so genannten Eimembran oder Eihülle, umgeben sind. Zwischen Ovulation und Geburt vergehen im Mittel 120 bis 150 Tage, wobei der Zeitpunkt des Absetzens der Jungtiere häufig mit Regen einhergeht. Während und nach dem Geburtsvorgang verteidigt das Weibchen seine Jungen, auch wurde beobachtet, wie Weibchen ihren Jungen durch Anstoßen mit der Schnauze aus der Eihülle halfen oder sie zum Wegkriechen animierten. Nach der Geburt sind die Jungschlangen vollständig entwickelt und gehen selbstständig auf Nahrungssuche.^[12]

Systematik

Die wissenschaftliche Bezeichnung für die Abgottschlange und damit auch die der Gattung Boa wurde im Jahr 1758 durch den schwedischen Naturforscher Carl von Linné in der 10. Auflage seiner Systema Naturae eingeführt. Von den Abgottschlangen werden verschiedene, meist regional isolierte Unterarten unterschieden. Die mittelamerikanischen Abgottschlangen gelten inzwischen aber als eine eigenständige Art (Kaiserboa (Boa imperator)).^[13] Boa imperator und Boa constrictor wurden während der Entstehung der nördlichen Anden vor etwa 3,5 Millionen Jahren voneinander getrennt (Allopatrische Artbildung). Beide Arten unterscheiden sich in ihrem Cytochrom-b-Genom zu 5 bis 7 % während sich die verschiedenen Populationen innerhalb der beiden Arten nur zu 2 bis 3 % unterscheiden.^[14] Weitere ehemalige Unterarten der Boa constrictor, die heute als eigenständige Arten geführt werden, sind die Dominica-Boa (Boa nebulosa)^[15] und die Saint Lucia-Boa (Boa orophias).^[16]

Die Dominicaboa kommt nur auf der Insel Dominica vor der Nordostküste Südamerikas vor. Die Grundfärbung besteht aus verschiedenen Brauntönen, die mit zunehmendem Alter abdunkeln. Die Zeichnung hebt sich kaum von der Grundfarbe ab, allein die hellen Umrandungen bleiben schemenhaft erhalten. Besondere Merkmale der Dominicaboa sind ihr überaus schlanker Körperbau sowie der schmale flache Kopf. Die durchschnittliche Größe liegt bei 180 bis 230 cm.

Die St.-Lucia-Boa lebt auf St. Lucia vor der Nordküste Südamerikas. Die Grundfärbung ist gelbweiß bis hellgrau mit beigebraunen Sattelflecken und zahlreichen schwarzen Einsprenkelungen. Die Schwanzflecken sind bei Jungtieren dunkelrot, bei erwachsenen Exemplaren hingegen schwarz. Die Wangen weisen häufig eine leichte hellrosa Färbung auf. Die Endgröße liegt bei 240 bis 280 cm.

In der wissenschaftliche Online-Datenbank Reptile Database werden vier Unterarten unterschieden:^[17]

Typische Kopfzeichnung der Königsboa (Boa c. constrictor)

• Die als Königsboa (Boa c. constrictor) bezeichnete Nominatform der Boa constrictor hat ein Verbreitungsgebiet das sich über den gesamten Norden Südamerikas östlich der Anden, von Trinidad und Tobago bis hinunter in den Süden Brasiliens erstreckt. Die Grundfärbung ist sehr variabel und reicht von cremeweiß über hellgrau bis hin zu graubraun. Die bräunlichen Sattelflecken haben an den Flanken weiße Einschlüsse. Die Schwanzflecken sind häufig leuchtend rot. Der breite Kopf verjüngt sich stark zur Schnauze hin, die sich leicht nach oben wölbt. Von der Stirn bis zur Schnauze verläuft ein deutlicher Strich. Eine Untergliederung in verschiedene Lokalvarianten kann aufgrund mangelnder Feldstudien nicht erfolgen. Die Vertreter der Königsboa gehören mit einer durchschnittlichen Größe von 240 bis 300 cm insgesamt zu den längsten Abgottschlangen.

• Die Langschwanzboa (Boa c. longicauda) hat ein Verbreitungsgebiet das mangels Feldstudien nicht genau begrenzt werden kann, gesichert ist aber die Existenz in der Region um die Stadt Tumbes im Norden Perus. Die Grundfärbung ist gelb bis ockerfarben mit graublauen bis schwarzen, sehr breiten Sattelflecken. Der Kopf ist heller gefärbt, bei einigen Exemplaren sogar weiß, mit schwarzer Zeichnung. Die durchschnittliche Größe liegt bei 230 bis 260 cm.

Die Südboa unterscheidet sich durch ihre einheitliche Braunfärbung deutlich von anderen Abgottschlangen.

• Das Verbreitungsgebiet der Südboa (Boa c. occidentalis) erstreckt sich vom Südosten Boliviens über Paraguay bis nach Argentinien. Die Grundfärbung ist bei erwachsenen Tieren dunkelbraun bis schwarz mit vielen weißen Einsprenkelungen. Die Jungtiere sind hingegen hell- bis mittelgrau mit cremefarbenen Einschlägen. Die beim Jungtier noch deutlich sichtbaren, miteinander verbundenen dunklen Sattelflecken sind bei erwachsenen Südboas nicht mehr von der Grundfärbung zu unterscheiden. Der Schwanz ist einfarbig dunkelbraun bis schwarz. Die durchschnittliche Größe liegt bei 220 bis 280 cm, Exemplare über 300 cm sind aber ebenfalls möglich. Die Südboa ist als einzige Abgottschlange unter Anhang I des Washingtoner Artenschutzübereinkommens gelistet und unterliegt dem generellen Vermarktungsverbot.

• Das Verbreitungsgebiet von Ortons Boa (Boa c. ortonii) liegt im Nordwesten Perus in der Provinz La Libertad, eine genaue lokale Abgrenzung zu den umliegenden Boa-Unterarten ist allerdings nicht möglich. Die Grundfärbung ist hellgrau bis hellbraun mit grauen Flanken und dunkelbraunen bis schwarzen Sattelflecken. Die Färbung der schwarz umrandeten Schwanzflecken ist orange- bis rotbraun. Die Unterseite ist hellbraun bis weiß. Bemerkenswert ist auch die breite Kopfform mit sich deutlich abhebenden Wangen. Die Endgröße liegt bei 180 bis 250 cm.

Zwei weitere in der Reptile Database nicht mehr gelistete Unterarten sind die Schwarzbauchboa (Boa c. melanogaster) und die Kurzschwanzboa (Boa c. amarali).

Das Hauptverbreitungsgebiet der Schwarzbauchboa liegt in Ecuador direkt an den Osthängen der Anden. Die Grundfärbung ist hellgrau bis graubraun mit deutlich abgehobenen dunkelgrauen bis schwarzen Sattelflecken. Als Hauptunterscheidungsmerkmal zur ebenfalls in dem Gebiet vorkommenden Königsboa ist die dunkelgraue bis schwarze Bauchseite anzusehen. Die erreichbare Endgröße dürfte zwischen 240 und 300 cm liegen. Das Verbreitungsgebiet der Kurzschwanzboa erstreckt sich von Santa Cruz de la Sierra im Südosten Boliviens über den Süden Brasiliens bis hinunter zum Paraguay Valley im Norden Paraguays. Die Grundfärbung ist ein sehr helles Grau. Die ebenfalls grauen schmalen Sattelflecken zeigen deutlich das typische Witwenspitzenmuster. Die Bauchseite ist schwarz-weiß gesprenkelt. Auffällig ist die sehr kurze dunkle Schwanzfärbung, die dieser Abgottschlange irrtümlich den Namen Kurzschwanzboa einbrachte. Die Endgröße liegt bei 200 bis 220 cm. Die Kurzschwanzboa hat den massigsten Körper von allen Boa constrictor-Unterarten. Sie sieht eher gedrungen aus. Bei Störung bläht Sie den Körper zusätzlich auf, teilweise ist auch ein Fauchen wahrzunehmen. Sie benötigt etwas länger zur Geschlechtsreife als andere Unterarten, weibliche Tiere benötigen hierfür ca. vier bis fünf und männliche Tiere ca. drei bis vier Jahre. Das Wachstumsverhalten ist deutlich schwächer ausgeprägt als z. B. bei B. imperator oder B. c. constrictor.

Abgottschlange und Mensch

Unter indigenen Bevölkerungsgruppen im oberen Amazonasbecken herrscht der Glaube, dass Riesenschlangen wie die Anakonda und die Boa constrictor Frauen im Maniokfeld schwängern, um eine Schlangenbrut zu zeugen. Stirbt eine Wöchnerin, wird das auf eine solche Vergewaltigung zurückgeführt.^[18] Die Inka setzten Riesenschlangen wie die Anakonda und die Abgottschlange mit Amaro gleich, einer mythischen doppelköpfigen Schlange, die wegen ihrer zerstörerischen Kraft gefürchtet wurde. In der Heimat der Inka in den Höhenlagen der Anden kam die Abgottschlange nicht vor, doch soll sich Pachacútec Yupanqui von unterworfenen Indianerstämmen im Tiefland Riesenschlangen als Tributzahlungen bringen haben lassen. Die Schlangen wurden in einem Gefängnis in Cusco in einer Schlangengrube gehalten. Kriminelle und Kriegsgefangene wurden ihnen zum Fraß vorgeworfen; diejenigen, die nach drei Tagen in der Grube noch lebten, sollen freigelassen worden sein.^[19] Die charakteristische Zeichnung der Abgottschlange findet sich als Motiv auch auf zahlreichen präkolumbischen Keramiken.

Den praktischen Nutzen der Abgottschlange erkannten auch die ersten Einwanderer. So hielten die aus Afrika stammenden Feldarbeiter die Schlangen tagsüber in Kisten, um sie nachts frei im Haus zur Bekämpfung der Nagetiere leben zu lassen. In Europa und Nordamerika waren die Boas hingegen fester Bestandteil der wandernden Tierbuden, wobei die Pfleger versuchten, sie mit Decken und Wärmflaschen am Leben zu erhalten.^[20] In der heutigen Zeit sind die Abgottschlangen aber eher als Haus- denn als Nutztiere in der Terrarienhaltung vertreten, mit verschiedenen Auswirkungen auf das natürliche Vorkommen. Andererseits trägt der Mensch auch zur Erschließung neuer Lebensräume für die Abgottschlangen bei. So hat sich eine mittlerweile stabile Boa-Population auf der Insel Aruba gebildet, die nachweislich erst durch Menschen als invasive Spezies eingeführt wurde.^[21]

Literatur

• Klaus Bonny: Die Gattung Boa – Taxonomie und Fortpflanzung. Kirschner & Seufer Verlag, 2007, ISBN 3-9808264-5-7.

Quellenangaben

1. ↑ H. Stöckl & E. Stöckl (2007): „Reinrassige Boa Constrictor“, M&S Reptilien Verlag, Seite 113 bis 115
2. ↑ Frank Glaw & Michael Franzen: On the maximum length of Boa constrictor (Serpentes, Boidae). In: Spixiana. Pfeil-Verlag, 2016, S. 264, abgerufen am 19. Februar 2018 (englisch).
3. ↑ K. Bonny (2007): „Die Gattung Boa – Taxonomie und Fortpflanzung“, KUS-Verlag, Seite 183
4. ↑ u. a. K. Bonny (2007): „Die Gattung Boa – Taxonomie und Fortpflanzung“, KUS-Verlag
5. ↑ L. Trutnau (2002): „Ungiftige Schlangen“ Band 1, Ulmer Verlag, Seite 159
6. ↑ G. Montgomery & A. Rand (1978): „Movements, body temperature and hunting strategy of a Boa constrictor“, Copeia Band 3, Seite 532
7. ↑ V. C. Quesnel & L. Wehekind (1969): Observations on the constrictive phase of feeding behavior in Boa constrictor. J. Trinidad Field Nat. Club, Seite 12 bis 13
8. ↑ S. Binder & A. Lamp (2007): „Boa constrictor – Die Abgottschlange“, Natur und Tier Verlag, Seite 59 bis 60
9. ↑ Scott M. Boback, Allison E. Hall, Katelyn J. McCann, Amanda W. Hayes, Jeffrey S. Forrester, Charles F. Zwemer: Snake modulates constriction in response to prey's heartbeat. Biology Letters, May 2012. DOI: 10.1098/rsbl.2011.1105
10. ↑ Scott M. Boback, Allison E. Hall, Katelyn J. McCann, Amanda W. Hayes, Jeffrey S. Forrester, Charles F. Zwemer: Snake modulates constriction in response to prey's heartbeat. In: Biology Letters. 2012, doi:10.1098/rsbl.2011.1105.
11. ↑ C. W. Radcliffe, D. Chiszar & H. B. Smith (1980): „Prey-induced caudal movements in Boa constrictor with comments on the evolution of caudal luring“, Bulletin of Maryland Herpetological Society Nr. 16, Seite 19 bis 22
12. ↑ K. Bonny (2007): „Die Gattung Boa – Taxonomie und Fortpflanzung“, KUS-Verlag, Seite 181 bis 221
13. ↑ R. Graham Reynolds, Matthew L. Niemiller, Liam J. Revell: Toward a Tree-of-Life for the boas and pythons: Multilocus species-level phylogeny with unprecedented taxon sampling. In: Molecular Phylogenetics and Evolution. Band 71, 1. Februar 2014, S. 201–213, doi:10.1016/j.ympev.2013.11.011 (sciencedirect.com [abgerufen am 23. Oktober 2016]).
14. ↑ Ivana Hynková, Zuzana Starostová und Daniel Frynta. 2009. Mitochondrial DNA Variation Reveals Recent Evolutionary History of Main Boa constrictor Clades. Zoological Science 26 (9): 587–59 - DOI: 10.2108/zsj.26.623
15. ↑ Boa nebulosa In: The Reptile Database
16. ↑ Boa orophias In: The Reptile Database
17. ↑ Boa constrictor In: The Reptile Database
18. ↑ Baladji Mundkur: The Cult of the Serpent, An Interdisciplinary Survey of its Manifestations and Origins. State University of New York Press, Albany 1983. S. 57.
19. ↑ Paul Steele: Handbook of Inca Mythology. ABC-Clio, 2004. S. 96. s.v. Amaru (Amaro).
20. ↑ Brehms Tierleben Band 4, Paul Franke Verlag, Seite 127
21. ↑ H. Stöckl & E. Stöckl (2007): „Reinrassige Boa constrictor“, M & S Verlag, Seite 100 bis 102

Weblinks

– Sammlung von Bildern, Videos und Audiodateien

Wiktionary: Abgottschlange – Bedeutungserklärungen, Wortherkunft, Synonyme, Übersetzungen

• Boa constrictor In: The Reptile Database

Boa, oddiy boʻgʻma ilon (Constrictor constrictor) — boʻgʻma ilonlar oilasiga mansub ilon. Uz. 2—5,5 m. Terisining rangi chiroyli naqshindor yaraqlagan. Amerikaning asosan tropik oʻrmonlari, togʻli hududlarida (imperator boʻgʻma iloni — Boa imperator kenja turi) va quruq ochiq landshaftlarida (argentina boʻgʻma iloni — Boa occidentalis kenja turi) tarqalgan. Koʻpincha yerda, dare va soylar qirgʻogʻida, daraxtlarda yashaydi. Odamlar yashaydigan joylar yaqinida ham uchraydi. Kemiruvchilar, kaltakesaklar va qushlar bilan oziqlanadi. Asosan kechasi ovga chiqadi. Urgʻochisi 3 tadan 64 tagacha bolalaydi. Yosh B. koʻlga oʻrganadi, tutqinlikda 10 va undan koʻproq yil yashaydi. B. terisi juda yuqori baholanadi, undan koʻnteri sanoatida foydalaniladi.

Adabiyotlar

• OʻzME. Birinchi jild. Toshkent, 2000-yil

Boa constrictor es un specie de Boa.

The Boa constrictor is a species o lairge, hivy-bodied snake.

References

Boa dłôwnica

Boa dłôwnica (Boa constrictor) – to je ôrt gadzënë z rodzëznë dłôwiôrzów. Òna nie je niebezpiecznô dlô lëdzy. Òna żëje np. w Pôłniowi Americe i je chrónionô.

Illawi icha Sach'a amaru (Boa constrictor) nisqaqa huk amarum, Umawa nisqapi, Amarumayu sach'a-sach'a suyupi sach'a-sach'api kawsaq.

बोआ कंसटृक्टर

बोआ कन्स्ट्रिक्टर, जिसे लाल-पूंछ वाला बोआ या सामान्य बोआ भी कहा जाता है, एक बड़ी, भारी शरीर वाली सांप की प्रजाति है जिसे अक्सर पालतू स्थिति में रखा जाता है।https://www.thespruce.com/snake-species-1239472यह लेख प्रजाति बोआ कंट्रिक्टर और उप-प्रजाति Boa C.constrictor पर संपूर्ण रूप से केंद्रित है। ।=== सामान्य नाम === इसके अन्य आम नामों में Chij-chan, jibioa और macajuel शामिल हैं।

आहार

इनके आहार में छोटे से मध्यम आकार के स्तनधारी और पक्षियों की एक विस्तृत विविधता शामिल है।[2] यूवा बोआ संक्रामक छोटे चूहों, पक्षियों, चमगादड़, छिपकलियों, और उभयचर खाते हैं। शिकार का आकार उम्र के साथ बढ़ता जाता है।
बोआ कंसिस्टर्स घात लगाकर शिकार करते हैं। शीकार के बाद, यह अपनी धीमी चयापचय के कारण कई सप्ताह तक प्रायः शिकार नहीं करते है।

सन्दर्भ

1.Jump up ^ https://www.thespruce.com/snake-species-1239472

2.^ Montgomery, G., and Rand, A. 1978. "Movements, body-temperature and hunting strategy of a boa-constrictor

The boa constrictor (scientific name also Boa constrictor), also known as the red-tailed boa, is a species of large, non-venomous, heavy-bodied snake that is frequently kept and bred in captivity.^[5][6] The boa constrictor is a member of the family Boidae. The species is native to tropical South America. A staple of private collections and public displays, its color pattern is highly variable yet distinctive. Four subspecies are recognized.^[7] This article focuses on the species Boa constrictor as a whole, and on the nominate subspecies B. c. constrictor.

Common names

Though all boids are constrictors, only this species is properly referred to as the "boa constrictor" — an instance of an animal having the same English common name and scientific binomial. Only one other vertebrate animal shares this trait, the theropod dinosaur Tyrannosaurus rex.

All subspecies are referred to as "boa constrictors", and are part of a diverse group of New World boas referred to as "red-tailed" boas, comprising the species Boa constrictor and Boa imperator. Within the exotic pet trade, it is also known as a "BCC", an abbreviation of its scientific name, to distinguish it from other boa species, such as Boa imperator or "BCI."

Other common names include chij-chan (Mayan),^[8] jiboia (Latin American), and macajuel (Trinidadian).^[9]

Subspecies

Several subspecies of Boa constrictor have been described in the past, but many of these are poorly differentiated, and further research may redefine many of them. Some appear to be based more on location rather than on biological differences.^[10] Boa imperator,^[11] Boa nebulosa,^[3] Boa orophias and Boa sigma^[12] have all been elevated to full species status.

Several other subspecies have been described at different times, but currently, these are no longer considered to be valid subspecies by many herpetologists and taxonomists.^[15] They include:

• B. c. amarali Stull, 1932^[7]
• B. c. melanogaster Langhammer, 1983: a nomen dubium^[7]

Description

Size and weight

The boa constrictor is a large snake, although it is only modestly sized in comparison to other large snakes, such as the reticulated python, Burmese python, or the occasionally sympatric green anaconda, and can reach lengths from 3 to 13 ft (0.91 to 3.96 m) depending on the locality and the availability of suitable prey.^[16] Clear sexual dimorphism is seen in the species, with females generally being larger in both length and girth than males. The usual size of mature female boas is between 7 and 10 ft (2.1 and 3.0 m) whereas males are between 6 and 8 ft (1.8 and 2.4 m).^[17] Females commonly exceed 10 ft (3.0 m), particularly in captivity, where lengths up to 12 ft (3.7 m) or even 14 ft (4.3 m) can be seen.^[18] The largest documented non-stretched dry skin is deposited at Zoologische Staatssammlung München (ZSM 4961/2012) and measures 14.6 ft (4.45 m) without head.^[19] A report of a boa constrictor growing up to 18.5 ft (5.6 m) was later found to be a misidentified green anaconda.^[20]

The boa constrictor is a heavy-bodied snake, and large specimens can weigh up to 27 kg (60 lb). Females, the larger sex, more commonly weigh 10 to 15 kg (22 to 33 lb).^[21] Some specimens of this species can reach or possibly exceed 45 kg (100 lb), although this is not usual.^[22]

The size and weight of a boa constrictor depends on subspecies, locale, and the availability of suitable prey. B. c. constrictor reaches, and occasionally tops, the averages given above, as it is one of the relatively large subspecies of Boa constrictor.^[17]

Other examples of sexual dimorphism in the species include males generally having longer tails to contain the hemipenes and also longer pelvic spurs, which are used to grip and stimulate the female during copulation.^[23] Pelvic spurs are the only external sign of the rudimentary hind legs and pelvis and are seen in all boas and pythons.

Coloring

The coloring of boa constrictors can vary greatly depending on the locality. However, they are generally a brown, gray, or cream base color, patterned with brown or reddish-brown "saddles" that become more pronounced towards the tail. This coloring gives B. constrictor subspecies the common name of "red-tailed boas." The coloring works as a very effective camouflage in the jungles and forests of its natural range.

Some individuals exhibit pigmentary disorders, such as albinism. Although these individuals are rare in the wild, they are common in captivity, where they are often selectively bred to make a variety of different color "morphs". Boa constrictors have an arrow-shaped head with very distinctive stripes on it: One runs dorsally from the snout to the back of the head; the others run from the snout to the eyes and then from the eyes to the jaw.^[17]

A juvenile South American boa constrictor

Boa constrictors can sense heat via cells in their lips, though they lack the labial pits surrounding these receptors seen in many members of the family Boidae.^[24] Boa constrictors also have two lungs, a smaller (non-functional) left and an enlarged (functional) right lung to better fit their elongated shape, unlike many colubrid snakes, which have completely lost the left lung.

Distribution and habitat

Depending on the subspecies, Boa constrictor can be found through South America north of 35°S (Colombia, Ecuador, Peru, Venezuela, Trinidad and Tobago, Guyana, Suriname, French Guiana, Brazil, Bolivia, Uruguay, and Argentina), and many other islands along the coasts of South America. Introduced populations exist in Cozumel, ^[25] extreme southern Florida,^[26] and St. Croix in the U.S. Virgin Islands.^[27] The type locality given is "Indiis"—a mistake, according to Peters and Orejas-Miranda (1970).^[4]

B. constrictor flourishes in a wide variety of environmental conditions, from tropical rainforests to arid semidesert country.^[28] However, it prefers to live in rainforest due to the humidity and temperature, natural cover from predators, and vast amount of potential prey. It is commonly found in or along rivers and streams, as it is a very capable swimmer. Boa constrictors also occupy the burrows of medium-sized mammals, where they can hide from potential predators.^[17]

Behavior

A juvenile female boa constrictor in a shed cycle, indicated by the blue opaque eyes

Boa constrictors generally live on their own and do not interact with any other snakes unless they want to mate. They are nocturnal, but they may bask during the day when night-time temperatures are too low. As semi-arboreal snakes, young boa constrictors may climb into trees and shrubs to forage; however, they become mostly terrestrial as they become older and heavier.^[29] Boa constrictors strike when they perceive a threat. Their bite can be painful, especially from large snakes, but is rarely dangerous to humans. Specimens from Central America are more irascible, hissing loudly and striking repeatedly when disturbed, while those from South America tame down more readily.^[28] Like all snakes, boa constrictors in a shed cycle are more unpredictable, because the substance that lubricates between the old skin and the new makes their eyes appear milky, blue, or opaque so that the snake cannot see very well, causing it to be more defensive than it might otherwise be.

Hunting and diet

Their prey includes a wide variety of small to medium-sized mammals and birds.^[29] The bulk of their diet consists of rodents (such as squirrels, mice, rats and agoutis), but larger lizards (such as ameivas, iguanas and tegus) and mammals as big as monkeys, marsupials, wild pigs and ocelots are also reported to have been consumed.^[28][30][31] Young boa constrictors eat small mice, birds, bats, lizards, and amphibians. The size of the prey item increases as they get older and larger.

Boa constrictors are ambush predators, so they often lie in wait for an appropriate prey to come along, then they attack a moment before the prey can escape. However, they have also been known to actively hunt, particularly in regions with a low concentration of suitable prey, and this behavior generally occurs at night. The boa first strikes at the prey, grabbing it with its teeth; it then proceeds to constrict the prey until death before consuming it whole. Unconsciousness and death likely result from shutting off vital blood flow to the heart and brain, rather than suffocation as was previously believed; constriction can interfere with blood flow and overwhelm the prey's usual blood pressure and circulation.^[32] This would lead to unconsciousness and death very quickly.^[32] Their teeth also help force the animal down the throat while muscles then move it toward the stomach. It takes the snake about 4–6 days to fully digest the food, depending on the size of the prey and the local temperature. After this, the snake may not eat for a week to several months, due to its slow metabolism.^[33]

Reproduction and development

The effects of central fusion and terminal fusion on heterozygosity

Boa constrictors are viviparous, giving birth to live young.^[34] They generally breed in the dry season—between April and August—and are polygynous; thus, males may mate with multiple females.^[35] Half of all females breed in a given year, and a larger percentage of males actively attempt to locate a mate.^[35] Due to their polygynous nature, many of these males will be unsuccessful. As such, female boas in inadequate physical condition are unlikely to attempt to mate, or to produce viable young if they do mate.^[35] Reproduction in boas is almost exclusively sexual. In 2010, a boa constrictor was shown to have reproduced asexually via parthenogenesis.^[36] The Colombian rainbow boa (Epicrates maurus) was found to reproduce by facultative parthenogenesis resulting in production of WW female progeny.^[37] The WW females were likely produced by terminal automixis (see Figure), a type of parthenogenesis in which two terminal haploid products of meiosis fuse to form a zygote, which then develops into a daughter progeny. This is only the third genetically confirmed case of consecutive virgin births of viable offspring from a single female within any vertebrate lineage. In 2017, boa constrictors, along with Boa imperators and Burmese pythons, were found to contain a new set of sex determining chromosomes.^[38] Males were discovered to contain a pair of XY sex determining chromosomes, while females have a XX pair.^[38] This is the first time snakes were thought to contain male heterogamety, and since then has been found in ball pythons (Python regius) as well.^[39]

During the breeding season, the female boa constrictor emits pheromones from her cloaca to attract males, which may then wrestle to select one to breed with her.^[24] During breeding, the male curls his tail around the female's and the hemipenes (or male reproductive organs) are inserted. Copulation can last from a few minutes to several hours and may occur several times over a period of a few weeks.^[40] After this period, ovulation may not occur immediately, but the female can hold the sperm inside her for up to one year.^[40] When the female ovulates, a midbody swell can be noticed that appears similar to the snake having eaten a large meal.^[40] The female then sheds two to three weeks after ovulation, in what is known as a post-ovulation shed which lasts another 2–3 weeks, which is longer than a normal shed.^[40] The gestation period, which is counted from the postovulation shed, is around 100–120 days.^[40] The female then gives birth to young that average 15–20 in (38–51 cm) in length.^[29] The litter size varies between females but can be between 10 and 65 young, with an average of 25, although some of the young may be stillborn or unfertilized eggs known as "slugs". The young are independent at birth and grow rapidly for the first few years, shedding regularly (once every one to two months). At 3–4 years, boa constrictors become sexually mature and reach the adult size of 6–10 feet (1.8–3.0 m), although they continue to grow at a slow rate for the rest of their lives.^[10] At this point, they shed less frequently, about every 2–4 months.^[41]

Captivity

This species does well in captivity, usually becoming quite tame. It is a common sight in both zoos and private reptile collections. Though still exported from their native South America in significant numbers, they are widely bred in captivity. When kept in captivity, they are fed mice, rats, rabbits, chickens, and chicks depending on the size and age of the individual. Captive life expectancy is 20 to 30 years, with rare accounts of over 40 years,^[42] making them a long-term commitment as a pet. The greatest reliable age recorded for a boa constrictor in captivity is 40 years, 3 months, and 14 days. This boa constrictor was named Popeye and died in the Philadelphia Zoo, Pennsylvania, on April 15, 1977.^[43] Proper animal husbandry is the most significant factor in captive lifespan; this includes providing adequate space, correct temperatures and humidity, and suitable food items.^[41]

Up to 41.5% of captive boas test positive for eosinophilic inclusion bodies.^[44]

Economic significance

Boa constrictors are very popular within the exotic pet trade and have been both captured in the wild and bred in captivity. Today, most captive boa constrictors are captive-bred, but between 1977 and 1983, 113,000 live boa constrictors were imported into the United States.^[10] These huge numbers of wild-caught snakes have put considerable pressure on some wild populations. Boa constrictors have also been hunted for their meat and skins, and are a common sight at markets within their geographic range. After the reticulated python, boa constrictors are the snake most commonly killed for snakeskin products, such as shoes, bags, and other items of clothing.^[10] In some areas, they have an important role in regulating the opossum populations, preventing the potential transmission of leishmaniasis to humans.^[45] In other areas, they are often let loose within the communities to control the rodent populations.

Conservation

All boa constrictors fall under CITES and are listed under CITES Appendix II, except B. c. occidentalis, which is listed in CITES Appendix I.^[46]

In some regions, boa constrictor numbers have been severely hit by predation from humans and other animals and over-collection for the exotic pet and snakeskin trades. Most populations, though, are not under threat of immediate extinction; thus, they are within Appendix II rather than Appendix I.^[46]

Boa constrictors may be an invasive species in Florida and Aruba.^[47]

See also

• Daletvirus boae

Notes

References

La boa constrictora (Boa constrictor) es una especie de serpiente de la familia Boidae, y de la subfamilia Boinae. Actualmente, es la única especie del género Boa y mide 5 metros.

Nombres comunes

Es conocida también como tragavenado en Venezuela, guio en Colombia, mantona en el Perú y mazacuata (náhuatl: ‘mazatl’ venado y ‘coatl’ serpiente) en México, tragavena(d)o, jiboia y lampalagua en América del sur, en Ecuador también como matacaballo. Además, en algunas partes de México se la conoce como limacoa, en el estado de Nayarit se le conoce como ilama.

Subespecies

Debido a la amplia extensión de terreno que ocupa, las poblaciones de Boa constrictor han adquirido determinadas características físicas específicas de cada región. Normalmente se suelen reconocer ocho subespecies:

Otras especies pasaron a integrar la sinonimia de B. imperator; estas son:

• B. c. eques (Eydoux & Souleyet, 1842)
• B. c. isthmica (Garman 1883)
• B. c. mexicana (Jan 1863)
• B. c. ortonii Cope, 1878
• B. c. sabogae (Barbour, 1906)
• B. c. sigma Smith, 1943.^[4]​

La más grande es Boa constrictor, habiéndose encontrado especímenes de más de cuatro metros en estado salvaje y caracterizada por el rojo brillante de su cola.

Ilustración de Boa constrictor eques (Eydoux & Souleyet 1842), sinónimo de B. c. imperator

Descripción

Es la serpiente más larga y robusta de México, mide hasta 5 m de longitud hocico-cloaca y se alimenta de roedores y ciervos, su peso puede rondar de 45 a 70 Kg. Su cabeza es ligeramente triangular en aspecto dorsal y distintiva del angosto cuello. Sus ojos son pequeños con pupilas elípticas. Su dorso bronceado o gris posee manchas cafés usualmente con manchas claras al interior. El dorso de la cabeza es color bronce o gris con una angosta línea obscura que se origina sobre el hocico y se extiende sobre el cuerpo. Una línea obscura originada en la parte lateral de la cabeza a escala de la nariz, pasa posteriormente a través de la mitad baja del ojo, hacia el ángulo de la mandíbula.

Mide entre 0,5 y 4 m, dependiendo de la subespecie y el sexo del animal, siendo las hembras normalmente mayores que los machos. El mayor ejemplar en cautividad es una hembra de 5,5 m de Surinam que se encuentra en el Zoo de San Diego.

Presenta una atractiva coloración que consiste en superficies dorsales de tonos rojizos que quedan dentro de un fondo que puede ser blanco, rosado, marrón o dorado, dependiendo de la subespecie o los cruzamientos llevados a cabo en cautividad. Durante los días próximos a la muda adquieren una piel de color grisáceo poco vistosa y sus ojos se vuelven de color blanco cremoso.

En la naturaleza es raro que vivan más de veinte años, aunque en cautividad pueden alcanzar los treinta con relativa facilidad. En el Jardín Zoológico de Filadelfia se registró el caso de una Boa constrictor que llegó a vivir 40 años, 3 meses y 14 días.

Comportamiento

Boa constrictora alimentándose.

Es un animal solitario y nocturno. Pasa el día escondido entre las ramas de los árboles o en algún tronco hueco y sale a cazar al caer la noche. Suele trepar a los árboles y tender desde allí emboscadas a sus presas. También baja al suelo con frecuencia en busca de agua y es buena nadadora.

Distribución geográfica

Su área de distribución comprende el continente americano, desde México hasta el centro de la Argentina. En México, esta boa habita a lo largo de las vertientes del Pacífico y del Golfo, en los estados del sur – sureste y en el centro del país.

Vive en hábitats con poca cantidad de agua, como desiertos y sabanas, a la vez que se la puede encontrar en bosques húmedos y terrenos de cultivo. Es un reptil tanto terrestre como arbóreo. Se encuentra en gran cantidad de ambientes entre los 0 y 1,500 msnm. El clima que coincide con el área de distribución de la especie varía substancialmente.

Comportamiento

Es un animal solitario y nocturno. Pasa el día escondida entre las ramas de los árboles o en algún tronco hueco y sale a cazar al caer la noche. Suele trepar a los árboles y tender desde allí emboscadas a sus presas. También baja al suelo con frecuencia en busca de agua y es buena nadadora.

Debido a su mala visión, depende de sus escamas termosensibles (fosetas labiales) para detectar a sus presas. Entre ellas se incluyen lagartos, pájaros de tamaño moderado, zarigüeyas, murciélagos, ratas y ardillas. Siente especial predilección por los murciélagos, a los que captura desde los árboles en pleno vuelo. Mata a sus presas mediante constricción hasta estrangularlas.

Reproducción

Llegada la época de reproducción, la hembra comienza a segregar feromonas a través de su cloaca para atraer a los machos. La hembra adquiere una posición rígida característica mientras el macho se mueve lentamente a su alrededor, siempre atento a sus movimientos. Cuando la hembra se muestra receptiva, el macho comienza a pasar por encima de ella y a constreñirla suavemente. La hembra no ovulará hasta que no haya dado comienzo este cortejo.

Tras un largo periodo de cortejo, el macho introduce uno de sus dos hemipenes en la cloaca de la hembra y deposita su esperma. Tras la cópula la hembra intensifica su nivel de melanina, tomando un color más oscuro para absorber más calor. Durante la gestación la hembra cambiará de muda y tras cuatro meses dará a luz entre 20 y 60 crías vivas de entre 30 y 40  cm. Los recién nacidos normalmente no empezarán a comer hasta que hayan tenido su primera muda.

Amenazas y conservación

El principal riesgo que corre esta especie es consecuencia de la explotación que se está dando gracias al comercio ilegal que se hace de ella. Los cambios de uso del suelo también representan un riesgo importante. ^[5]​

En los últimos años las boas constrictoras han ganado popularidad entre los amantes de las mascotas exóticas. Un problema que conllevan es el gran tamaño que llegan a alcanzar los animales adultos, especialmente la subespecie B. c. constrictor. En la comunidad autónoma de Canarias está prohibida la tenencia, según el Decreto 30/2018 de 5 de marzo, por el que se regula el régimen jurídico de la tenencia de animales potencialmente peligrosos.

Taxonomía

Kluge (1991)^[6]​ trasladó los géneros Sanzinia y Acrantophis a Boa, basándose en una filogenia derivada de características morfológicas. Sin embargo, posteriormente se ha visto que estos géneros de Madagascar no forman un grupo monofilético con Boa constrictor, por lo que dicho traslado probablemente fue un error. En la actualidad la mayoría de los autores han vuelto a la utilización de Sanzinia y Acrantophis para las boas de Madagascar.^[7]​^[8]​

Para añadir aún más a la confusión de nombres, muchas especies de serpientes de la familia Boidae se conocen comúnmente como "boas" y todos también se sirven de constricción para matar sus presas. Además, se reconoce varias subespecies de B. constrictor, que a menudo tienen diferentes nombres comunes.^[9]​

En el pasado, hubiera quedado así:

*) Sin incluir las subespecies nominales.

^T) especie tipo.

Hoy en día el género B. dumerili está como Acrantophis dumerili, bajo el género Acrantophis de la subfamilia Sanziniinae, B. madagascariensis está como Sanzinia madagascariensis, bajo el género Sanzinia de la subfamilia Sanziniinae y B. maditra como Sanzinia volontany (Boa Nosy Komba) bajo el género Sanzinia de la subfamilia Sanziniinae.^[10]​^[11]​

Referencias

Boa hertsatzaile (Boa constrictor) Boidae familiaren suge-espeziea da. Amerikan bizi da, Argentinatik Mexikoko iparralderantz.

Azpiespezieak

Erreferentziak

Kuningasboa (Boa constrictor) kuuluu jättiläiskäärmeiden heimoon. Lajia pidetään myös lemmikkinä. Luonnossa kuningasboaa tavataan Väli- ja Etelä-Amerikassa.

Ulkonäkö ja koko

Kuningasboat ovat syntyessään noin puoli metriä pitkiä, ja voivat kasvaa lähes neljä metriä pitkiksi. Pohjaväri on punaruskea tai vaaleanpunertava, ja siinä on tummia raitoja.^[2]

Levinneisyys ja elinympäristö

Kuningasboat elävät luonnossa Meksikosta Argentiinaan ulottuvalla alueella. Ne viihtyvät monenlaisessa ympäristössä, sekä maan pinnalla että puissa. Niitä tavataan trooppisissa sademetsissä, savannilla, autiomaassa ja viljellyillä pelloilla. Ne eivät viihdy yhtä hyvin vesistöjen läheisyydessä kuin muut boalajit.^[2]

Ravinto ja käyttäytyminen

Kuningasboa on aktiivinen lähinnä öiseen aikaan.^[2]

Kuristajakäärmeenä kuningasboa kuristaa saaliinsa. Ravinnokseen se syö luonnossa jyrsijöitä ja muita pieniä nisäkkäitä, lintuja ja sammakoita sekä lepakoita. Boan päässä on lämpöä aistivia suomuja, joiden avulla se löytää saaliinsa pimeässäkin.^[2]

Hoito lemmikkinä

Terraariossa ruokinta on hieman yksipuolisempaa. Pääravinnoksi lemmikkinä pidettäville matelijoille tarjotaan pakastettuja hiiriä, rottia sekä kanoja. Suomen eläinsuojelulaissa kielletään elävän ruokanisäkkään antaminen matelijalle ruoaksi. Yleensä lemmikkikäärme kuristaa myös kuolleen nisäkkään terraario-oloissa.

Nuoria boia ruokitaan 5–7 päivän välein, ja aikuisille sopiva ruokintaväli on kahdesta viikosta aina kuukauteen asti. Boat voivat paastota pitkiä aikoja.

Käyttäytyminen

Lemmikkinä kuningasboa on yleensä hyvin säyseä ja toimiva kaikin puolin. Rauhallisena käärmeenä sitä on melko helppo käsitellä, mikäli se on tottunut siihen. Kun käärmettä otetaan ulos terraariosta, on aina varmistettava, että se näkee lähestyvän käden, muuten se saattaa puraista.

Myöskään lepotiloissa olevaa käärmettä ei saa mennä koskemaan tai häiritsemään.

Terraario

Aikuinen kuningasboa kasvaa yleensä 2–3-metriseksi. Melko suuri koko asettaa omat vaatimuksensa terraariota hankittaessa. Parhaiten suuren terraarion saa rakennettua vesivanerista. Lasiset terraariot ovat usein liian pieniä aikuiselle boalle. Terraarion on syytä olla myös korkea, sillä boa kiipeilee mielellään. Kylpypaikan pitää olla niin iso, että boa pystyy olemaan siellä kerällä kokonaan. Suurimmille boille käytetään paljon vauvoille tarkoitettuja punkkia. Vesiastian pitää kuitenkin olla helposti puhdistettavissa, sillä se toimii usein myös käärmeillä wc:nä. Vesi pitää vaihtaa vähintään kahden päivän välein, mutta mieluiten joka päivä. Terraariossa pitää olla vaihtolämpöiselle eläimelle tärkeät lämpötilaerot. Ne voi luoda lämpömatolla, lämpökaapelilla tai lämpölampulla. Terraarion viileässä päässä lämpötila saa olla suunnilleen huoneenlämpöinen, tai hieman enemmän. Lämmittelypaikassa lämpö saa kohota aina 35–40 °C:een. Käärme tarvitsee myös piilopaikkoja. Suositeltavaa on, että vähintään yksi kylmään ja yksi lämpimään paikkaan. Piiloja saa toki olla enemmänkin, mutta niiden on oltava helposti tarkastettavia

Lisääntyminen

Kuningasboa on melko helppo lisääntymään ja Suomessa on melko usein tarjolla kotimaisia kuningasboia. Kun lähdetään lisäännyttämään boia, niiden pitää olla hyvässä kunnossa ja hyvin ruokittuja, sillä naaraat paastoavat koko tiineyden ajan. Paritteluaikaa lukuun ottamatta koiras on suositeltavaa pitää erillään naaraasta. Terraarion lämpötiloja pitää hieman laskea, jotta käärmeet saavat paritteluvietin. Kuningasboa kantaa poikasiaan noin 160 päivää, jonka jälkeen naaras synnyttää elävät poikasensa. Poikasia saattaa tulla useita kymmeniä. Poikaset ovat yleensä syntyessään alle puolen metrin mittaisia. Poikasia aletaan ruokkia viimeistään ensimmäisen nahanluonnin jälkeen.

Lähteet

Aiheesta muualla

• Marikan Herppisivut, kuningasboa

Boa constrictor

Le Boa constricteur (Boa constrictor) est une espèce de serpents de la famille des Boidae^[1].

Anciennement appelé Boa devin ou Aviosa, c'est un très grand serpent que l'on rencontre à l'état sauvage uniquement sur le continent américain.

Ce carnivore consomme des proies vivantes qu'il capture en bloquant leur circulation sanguine dans ses replis.

Description

Boa constrictor

Sa taille varie selon la sous-espèce et le sexe et est comprise entre 1,50 m à 4,20 m (mais dépasse rarement les 3,50 m) pour un poids moyen de 6 à 16 kg (mais les plus gros spécimens, essentiellement des boas constrictor constrictor, peuvent peser jusqu'à près de 30 kg). Le dos de ce serpent comporte des macules sombres^[2].

Comportement

Il est de mœurs crépusculaire à nocturne. Le boa passe sa journée dans le terrier d'un rongeur ou dans un arbre creux, bien qu'il soit bon nageur^[2]. Il mange des iguanes, des oiseaux, des ocelots et d'autres petits mammifères. Lorsqu'il serre une proie il peut exercer sur celle-ci une force allant jusqu'à 32 kN. Le boa suit sa proie grâce à l'odeur quand il ne lui tend pas un guet-apens. Selon une étude américaine publiée en juillet 2015 dans The Journal of Experimental Biology (en)^[3], et contrairement à une idée reçue, le boa constricteur n’étouffe pas ses victimes ; il se contente, grâce à la constriction de ses replis, de provoquer la mort de sa proie par un arrêt circulatoire, coupant l'arrivée de sang dans les organes vitaux, la privant ainsi d'oxygène^[4], une méthode qui semble bien plus efficace que d'étouffer sa victime, qui peut encore se débattre lors du processus d'étouffement^[5].

Distribution et habitat

Cette espèce se rencontre en Amérique du Sud, en Amérique centrale et aux Antilles^[1].

Il se plaît dans les forêts tropicales, les savanes humides ou sèches et les zones semi-arides.

Alimentation

Les boas sont carnivores, ceux-ci se nourrissent de petits animaux : rongeurs, chauves-souris, oiseaux, gros lézards. Les spécimens plus âgés et plus grands peuvent s'attaquer occasionnellement à des mammifères plus gros tels que l'ocelot^[6].

Reproduction

Le boa constricteur est une espèce ovovivipare. Les portées contiennent entre 15 et 50 petits^[7],[2].

Liste des sous-espèces

Selon Reptarium Reptile Database (16 août 2015)^[8] :

• Boa constrictor amarali Stull, 1932
• Boa constrictor constrictor Linnaeus, 1758
• Boa constrictor nebulosa (Lazell, 1964)
• Boa constrictor occidentalis Philippi, 1873
• Boa constrictor orophias Linnaeus, 1758
• Boa constrictor ortonii Cope, 1878

Protection

Cette espèce est protégée par la convention de Washington :

• annexe II pour l'ensemble des sous-espèces
• annexe I pour Boa constrictor occidentalis

Taxonomie

La sous-espèce Boa constrictor imperator^[9] a été élevée au rang d'espèce par Hynková, Starostová et Frynta en 2009^[10] et ils ont placé les sous-espèces Boa constrictor mexicana^[11], Boa constrictor sabogae^[12] et Boa constrictor longicauda^[13] en synonymie avec celle-ci.

Étymologie

La sous-espèce Boa constrictor amarali est nommée en l'honneur d'Afrânio Pompílio Gastos do Amaral^[14].

Notes et références

Voir aussi

Sources externes

• (en) Référence Animal Diversity Web : Boa constrictor (consulté le 16 août 2015)
• (en) Référence Catalogue of Life : Boa constrictor Linnaeus, 1758 (consulté le 16 décembre 2020)
• (fr+en) Référence CITES : espèce Boa constrictor Linnaeus, 1758 (+ répartition) (sur le site de l’UNEP-WCMC) (consulté le 16 août 2015)
• (fr) Référence CITES : taxon Boa constrictor (sur le site du ministère français de l'Écologie) (consulté le 16 août 2015)
• (fr) Référence INPN : Boa constrictor Linnaeus, 1758 (consulté le 16 août 2015)
• (fr+en) Référence ITIS : Boa constrictor Linnaeus, 1758 (consulté le 16 août 2015)
• (en) Référence NCBI : Boa constrictor (taxons inclus) (consulté le 16 août 2015)
• (en) Référence Reptarium Reptile Database : Boa constrictor Linnaeus, 1758 (consulté le 16 août 2015)
• (fr) Référence SeaLifeBase : (consulté le 16 août 2015)
• (en) Référence Paleobiology Database : Boa constrictor Linnaeus 1758 (consulté le 16 août 2015)

Nathair atá dúchasach don Domhan Úr, tuaisceart na hAfraice, iardheisceart na hÁise is oileáin na hAstraláise. Crapaire a chornaíonn é féin go dlúth thart ar a chreach chun í a mharú. Iarmhair bhídeacha de ghéaga cúil uirthi. Beireann an baineannach an t-óg beo, suas le 80 cinn díobh ag an am céanna. I measc na mbuachrapairí, tá an t-anacanda.

Is síol ainmhí é an t-alt seo. Cuir leis, chun cuidiú leis an Vicipéid.
Má tá alt níos forbartha le fáil i dteanga eile, is féidir leat aistriúchán Gaeilge a dhéanamh.

A Boa constrictor é unha especie de cobra non velenosa de gran tamaño membro da familia Boidae. Habita nas zonas tropicais de América do Norte, América Central e América do Sur, así como nalgunhas illas do Caribe. É unha especie frecuentemente criada en catividade,^[2] os seus patróns de cores son moi variables e distintivos. No presente recoñécense nove subespecies, malia que algunhas delas son controvertidas.^[3]

Notas

Véxase tamén

Bibliografía

• Stull OG (1932). "Five new subspecies of the family Boidae". Occasional Papers of the Boston Society of Natural History 8: 25–30 + plates 1–2. HTML version available at boa-subspecies.com. Consultado o 20 de febreiro de 2009.

Šarena boa (latinski : Boa constrictor) je velika neotrovna vrsta zmije iz porodice Boida. ^[1]

Živi po Sjevernoj, Središnjoj i Južnoj Americi, kao i po nekim karipskim otocima, izraste do 6 metra.

Spominje se na početku knjige "Mali princ".

Izvori

Vanjske veze

• Boa constrictor na portalu Encyclopædia Britannica (engl.)

Nedovršeni članak Šarena boa koji govori o biologiji treba dopuniti. Dopunite ga prema pravilima Wikipedije.

Boa pembelit (Boa constrictor) adalah spesies boa primitif yang tersebar di sebagian besar daerah tropis Amerika Selatan, sebagain Amerika Tengah, serta di Kepulauan Karibia.^[1]

Ciri-ciri tubuh

Boa pembelit tergolong ular yang bertubuh besar. Panjang keseluruhan tubuhnya antara 0.91 hingga 3.9 meter, namun ular yang sering ditemukan hanya mencapai panjang 2.2 meter. Ular betina berukuran lebih besar daripada ular jantan. Di penangkaran, seringkali ular boa bisa tumbuh lebih panjang dari ukuran normalnya di alam. Panjang spesimen tangkaran yang pernah diketahui adalah 4.3 meter. Berat rata-rata ular ini mencapai 27 kg. Ular ini merupakan jenis ular yang memiliki usia hidup terpanjang diantara ular-ular lainnya di dunia. Rentang hidup ular ini bisa mencapai 40 tahun di penangkaran. Selain itu, tidak seperti ular lain yang pada umumnya hanya memiliki satu paru-paru yang berfungsi, ular boa memiliki dua paru-paru yang aktif dan sama-sama berfungsi.^[2][3][4]

Tubuhnya dihiasi oleh pola berbentuk lingkaran besar berwarna cokelat terang yang berjejer dari belakang kepala hingga pangkal ekor. Setiap pola lingkaran tersebut dibatasi dengan warna cokelat tua. Bagian bawah perut berwarna cokelat pucat. Pada kedua sisi badannya, warna cokelat tua dihiasi dengan guratan-guratan berwarna cokelat pucat yang berbaris dari leher hingga ekor. Ekornya berwarna cokelat tua dengan garis-garis berwarna cokelat muda yang membentuk lingkaran. Beberapa spesimen boa juga memiliki kombinasi warna lain selain cokelat, mulai dari hitam, abu-abu, oranye, kuning, albino, pastel albino, hingga kemerah-merahan.^[5][3]

Galeri

• 
• 
• 
• 
• Memanjat pohon

• Kepala ular boa (tampak samping)

• Kepala ular boa (tampak samping)

• Ular boa anakan

• Spesimen berwarna albino

Penyebaran dan Habitat

Ular ini tersebar di Amerika Selatan, mulai dari Argentina bagian utara dan timur-laut hingga Meksiko bagian selatan, serta di Kepulauan Karibia. Habitat ular ini adalah pedalaman hutan hujan di dataran rendah. Ular ini menyukai tempat lembab dan sering ditemukan di pepohonan di sekitar sungai kecil maupun besar. Terkadang, ular ini juga dijumpai di dekat gurun pasir.^[6][7]

Perilaku

Boa pembelit hidup menyendiri dan tidak pernah bersinggungan dengan ular lain, kecuali sesama jenisnya dan ketika musim kawin. Ular ini beraktivitas pada malam hari (nokturnal), namun seringkali ular ini terlihat berjemur di atas pohon atau bergerak di dasar hutan pada waktu siang hari. Meskipun dapat memanjat pohon, ular ini lebih banyak menghabiskan waktunya di tanah.^[8][7]

Makanan

Ular boa pembelit menyukai mamalia kecil dan burung sebagai makanannya. Hewan buruang yang sering dijadikan makanan di antaranya tikus hutan dan kapibara. Ular ini juga memangsa ocelot (sejenis kucing hutan), kadal, dan amfibi. Ular boa dapat mengetahui mangsanya dengan merasakan suhu udara di sekelilingnya. Ular ini mendeteksi energi panas dari tubuh mangsanya dengan indera sensor suhu yang terletak di sepanjang bibir atasnya. Ular ini tidak berbisa dan membunuh mangsanya dengan cara membelit badan mangsanya sangat erat sampai mangsanya kehabisan nafas, sesak, lalu mati, dan ular ini menelan magsanya secara utuh. Ular ini seringkali memakan mangsa yang lebih besar daripada tubuhnya, dan ular ini tidak akan makan selama beberapa bulan.^[9][10]

Reproduksi

Ular boa berkembangbiak dengan bertelur-melahirkan (ovovivipar). Anak ular boa yang dilahirkan sebanyak 10 hingga 65 ekor, masing-masing ular muda berukuran panjang antara 38 sampai 51 cm. Ular boa muda sangat rentan dengan ancaman predator, dan hanya sedikit dari anak ular boa yang dapat hidup hingga usia perkawinan, biasanya usia perkawinan ideal ular boa adalah 3 hingga 4 tahun setelah menetas.^[11][12][13]

Daftar pustaka

• Stull OG. 1932. Five new subspecies of the family Boidae. Occasional Papers of the Boston Society of Natural History Vol. 8. p. 25–30. pl. 1-2. HTML version available at boa-subspecies.com. Diakses 20 Februari 2009.
• Boa constrictor di Reptarium.cz Reptile Database. Diakses 11 July 2008.
• Boa-constrictors.com. Diakses 11 Juli 2009.
• Ultimate Boa Constrictor Care Guide. Diakses Januari 2011.
• Red-Tail Boa Care at Herp and Green Iguana Information Collection. Diakses 11 Juli 2010.

Il Boa constrictor è un serpente appartenente alla famiglia dei Boidi, molto temuto poiché capace di uccidere anche grandi prede avvolgendole e soffocandole nelle sue spire. L'origine del nome lo si deve al termine latino bova (biscia d'acqua).

Descrizione

La lunghezza ed il peso medi di questa specie adulta rientrano tra 250/300cm x 10/15kg i maschi e tra 250/350cm x 10/20kg le femmine, tuttavia le capacità genetiche di un soggetto, lo svezzamento e la quantità, qualità e frequenza di alimentazione rendono i numeri solo una stima generale, è facile trovare esemplari sia sotto che sopra la media. La crescita è comunque costante per tutto il periodo di vita del Boa, anche se negli ultimi anni risulta inferiore, lo sviluppo di diametro e lunghezza cresce in anno in anno.

Distribuzione e habitat

Il suo areale è ampio: secondo un gradiente latitudinale è presente nel Messico centro-meridionale (Veracruz, Tabasco, Chiapas e Yucatán), in tutti gli Stati dell'America centrale e meridionale tropicale oltre che nelle Piccole Antille.

L'habitat che predilige è quello delle foreste tropicali pluviali e delle zone umide. Si tratta comunque di una specie adattabile che è possibile rinvenire in numerosi habitat, purché vi sia una certa copertura vegetale ed umidità.

Biologia

Alimentazione

Si nutre di piccoli mammiferi, lucertole, topi, scoiattoli, uccelli, sarighe, pipistrelli e altri serpenti più piccoli.

Riproduzione

I maschi vengono attirati dall'odore delle femmine diversamente da molte specie simili.
Le femmine non depongono uova, ma essendo ovovivipari partoriscono dei giovani già formati. Ne partorisce da 20 a 50 piccoli per volta i quali, alla nascita, misurano poco meno di mezzo metro.^[1]

Note

Boa constrictor est serpens praeclarus in toto orbe terrarum, qui in Media America et America Meridionali (a Mexico usque ad Argentinam) praesertim Silva Amazonica vivit.

Nonnumquam sub genere Boa adsunt etiam tres serpentes Madagascarienses:

• Acrantophis dumerili (ut Boa dumerili),
• Acrantophis madagascariensis (ut Boa madagascariensis),
• Sanzinia madagascariensis (ut Boa manditra).

Subspecies

• Boa constrictor amarali Stull, 1932
• Boa constrictor constrictor Linnaeus, 1758
• Boa constrictor imperator Daudin, 1803
• Boa constrictor longicauda Price & Russo, 1991
• Boa constrictor melanogaster Langhammer, 1983
• Boa constrictor nebulosa Lazell, 1974
• Boa constrictor occidentalis Philippi, 1863
• Boa constrictor orophias Linnaeus, 1758
• Boa constrictor ortonii Cope, 1878
• Boa constrictor sabogae Barbour, 1906

Nexus externi

• Inter alia nuntius de boa constrictore quodam, ex Ephemeride

Paprastasis smauglys, arba boa (lot. Boa constrictor, angl. Red-tailed Boa, vok. Abgottschlange) – smauglinių (Boidae) šeimos roplys. Dydis 1.8-2.5m., retais atvejais apie 3m. Iš Meksikos regiono kilę smaugliai yra nykštukiniai ir išauga ne didesni nei 1.2-1.5m. Paplitęs Amerikoje nuo Meksikos iki Argentinos. Gyvavedis.

• Paprastasis smauglys (Boa constrictor)

• 

Vikiteka

Boa constrictor ialah satu spesies ular yang besar dan berat badannya. Ia menganggotai keluarga Boidae dan ditemui di Amerika Utara, Tengah, dan Selatan, dan beberapa pulau Karibia. Ular yang digemari ramai untuk peliharaan peribadi mahupun pameran awam ini terkenal dengan corak warna yang amat pelbagai tetapi unik. Sepuluh subspesies kini telah dikenali, tetapi ada di antaranya yang menimbulkan keraguan.^[2]

Rujukan

Kongeboa (vitenskapelig navn Boa constrictor) er en slange som lever i Mellom-Amerika, Sør-Amerika og på noen karibiske øyer. Den blir fra 2 til fire meter lang. Kongeboaen jakter både på bakken og i trær. Kostholdet består stort sett av fugler, mus, rotter og andre gnagere. Siden den ikke oppfører seg aggressivt er den vanlig å ha i fangenskap.

Litteratur

• VERDENS DYRELIV, N.W.DAMM & SØN AS 2002, ISBN 82-496-0037-1

Eksterne lenker

• (en) Kongeboa i Encyclopedia of Life
• (en) Kongeboa i Global Biodiversity Information Facility
• (en) Kongeboa hos Fossilworks
• (en) Kongeboa hos NCBI
• (en) Kongeboa hos ITIS
• (en) Kategori:Boa constrictor – bilder, video eller lyd på Wikimedia Commons
• (en) Boa constrictor – galleri av bilder, video eller lyd på Wikimedia Commons
• Boa constrictor – detaljert informasjon på Wikispecies

Denne zoologirelaterte artikkelen er foreløpig kort eller mangelfull, og du kan hjelpe Wikipedia ved å utvide den.
Det finnes mer utfyllende artikkel/artikler på .

Boa dusiciel w Aquazoo – Löbbecke Museum w Düsseldorfie

Boa dusiciel (Boa constrictor) – gatunek węża z rodziny dusicieli, jeden z przedstawicieli podrodziny boa.

Prawdopodobnie najbardziej znany z dusicieli, jego wizerunek został rozpowszechniony w literaturze i filmie. Mimo utrwalonej przez nie opinii nie stanowi zagrożenia dla człowieka. Jeden z częściej hodowanych węży w domowych terrariach^{potrzebne źródło}. Jest gatunkiem poważnie zagrożonym wyginięciem, niektóre podgatunki zostały prawie doszczętnie wytępione ^{potrzebne źródło}.

Opis

Stosunkowo duży dusiciel o krępej budowie, ciało osiąga największy obwód w okolicy połowy długości. Głowa niewielka, wyraźnie wyodrębniona, o trójkątnym kształcie, oczy niewielkie, charakterystyczna pionowa źrenica, tęczówka jasnożółta. Ubarwienie różni się nieco w zależności od podgatunku. Podstawowe tło – szare lub beżowe, po bokach ciała ciemniejsze, wzdłuż całego ciała przebiegają poprzecznie nieregularne pasy o barwie ciemnobrązowej, ceglastej czasem czarnej, otoczone żółtymi lub białymi obwódkami. Bliżej ogona pasy rozszerzają się i pod koniec zlewają, niekiedy przybierając tam barwę czerwoną. Po bokach ciała widoczne mniejsze brązowe lub czarne plamy o kształcie zbliżonym do rombów. Wzdłuż głowy przebiegają mniej lub bardziej wyraźne trzy ciemniejsze pasy^{potrzebne źródło}.

Rozmiary

Dorasta, w zależności od podgatunku i populacji, do 3–4 metrów. Samice są zazwyczaj o 30–50 cm dłuższe od samców. Osobniki hodowane w niewoli bardzo rzadko osiągają długość 3,5 metra, najczęściej nie przekracza ona 2,5 m, co jest m.in. skutkiem częstego chowu wsobnego spokrewnionych osobników^{potrzebne źródło}.

Występowanie

Większa część Ameryki Środkowej i Południowej, od północnego Meksyku po środkową Argentynę.

Biotop

Tropikalne lasy równikowe, niektóre podgatunki żyją w nieco chłodniejszym i bardziej suchym klimacie. Prowadzi przeważnie naziemny tryb życia, jednak w poszukiwaniu pokarmu często wchodzi na drzewa. Za dnia większość czasu spędza w rozmaitych kryjówkach – jamach, pomiędzy korzeniami drzew itp. Często spotykany w okolicach zbiorników wodnych, wiele czasu spędza też w ich płytkich wodach.

Pokarm

W naturze poluje na niewielkie ssaki, ptaki, płazy, gady, a nawet ryby, w warunkach terraryjnych karmiony jest szczurami, chomikami, świnkami morskimi, królikami i kurczętami. Jak wszystkie dusiciele, ofiarę dusi, a następnie połyka w całości. Trawienie zajmuje kilka dni, czas ten wąż spędza w ukryciu.

Zachowanie

Wąż aktywny nocą (w terrarium zwykle ożywia się po zgaszeniu oświetlenia), dzień spędza w kryjówkach.

Niektóre podgatunki i ich zasięg

• Boa constrictor constrictor – boa czerwonoogonowy – Brazylia, Ekwador, Trynidad i Tobago
• Boa constrictor imperator – boa cesarski – obszar od południowo-wschodniego Meksyku do północno-zachodniej Kolumbii^[2]. Długość życia - ponad 20 lat^[3]. Podnoszony przez część autorów do rangi odrębnego gatunku Boa imperator (tak np. Reynolds, Niemiller i Revell, 2014^[4]; Reynolds i Henderson, 2018^[2])
• Boa constrictor occidentalis – boa argentyński – Argentyna, Paragwaj
• Boa constrictor ortoni – Peru
• Boa constrictor amarali – boa krótkoogonowy – wschodnia Boliwia, południowa Brazylia
• Boa constrictor melanogaster – boa czarnobrzuchy – Ekwador
• Boa constrictor sabogae – wyspa Saboga. Klasyfikowany jako podgatunek gatunku Boa imperator przez Reynoldsa i Hendersona (2018)^[2].
• Boa constrictor nebulosa – Dominika. Klasyfikowany jako odrębny gatunek Boa nebulosa przez Reynoldsa i Hendersona (2018)^[2].
• Boa constrictor sigma – wyspa Marias. Klasyfikowany jako odrębny gatunek Boa sigma przez Reynoldsa i Hendersona (2018)^[2].
• Boa constrictor orophias – wyspa Santa Lucia. Klasyfikowany jako odrębny gatunek Boa orophias przez Reynoldsa i Hendersona (2018)^[2].

Przypisy

Linki zewnętrzne

• Boa dusiciel (Boa constrictor Linnaeus, 1758)
• Strona poświęcona wężom boa (ang.)

A jiboia-constritora (Boa constrictor), ou simplesmente jiboia,^[1] é uma espécie de serpente grande e não peçonhenta que é frequentemente mantida e reproduzida em cativeiro. A jiboia é membro da família Boidae e encontrada em regiões tropicais da América do Norte, Central e do Sul, assim como em algumas ilhas no Caribe. Nove subespécies são atualmente reconhecidas, embora algumas sejam controversas.

No Brasil, existem duas subespécies: a Boa constrictor constrictor (Forcart, 1960) e a Boa constrictor amarali (Stull, 1932). A primeira é amarelada, de hábitos mais pacíficos e própria da região amazônica e do nordeste. Pode chegar a um tamanho adulto de até 4 metros, embora raramente atinja essa marca. A segunda, jiboia-amarali, pode ser encontrada mais ao sul e sudeste e algumas vezes em regiões mais centrais do país. Pode chegar a um tamanho adulto de 2 metros.

É basicamente um animal com hábitos noturnos (o que é verificável por possuir olhos com pupila vertical), ainda que também tenha atividade diurna.

É considerado um animal vivíparo porque, no final da gestação, o embrião recebe os nutrientes necessários do sangue da mãe. Alguns biólogos desvalorizam essa parte final da gestação e consideram-na apenas ovovivípara porque, apesar de o embrião se desenvolver dentro do corpo da mãe, a maior parte do tempo é dedicada à incubação num ovo separado do corpo materno. A gestação pode levar meio ano, podendo haver de 12 a 64 crias por ninhada, que nascem com cerca de 48 centímetros de comprimento e 75 gramas de peso.

Detecta as presas pela percepção do movimento e do calor e as surpreende em silêncio. Alimenta-se de pequenos mamíferos (principalmente ratos), aves e lagartos que mata por constrição, envolvendo o corpo da presa e sufocando-a. A sua boca é muito dilatável e apresenta dentes serrilhados nas mandíbulas, dentição áglifa. A digestão é lenta, normalmente durando sete dias e podendo estender-se a algumas semanas, período durante o qual fica parada, num estado de torpor.

Animal muito dócil, apesar de ter fama de perigoso; não é peçonhento (apesar de sua mordida ser dolorosa e poder causar infecção)^[2] e não consegue comer animais de grande porte, sendo inofensiva para eles. É muito perseguida por caçadores e traficantes de animais, pois tem um valor comercial alto como animal de estimação, além de sua pele poder ser usada na confecção de artefatos de couro.^[2] Uma jiboia nascida em cativeiro credenciado pelo Instituto Brasileiro do Meio Ambiente e dos Recursos Naturais Renováveis (IBAMA) pode custar de 1 050 a 6 000 reais, às vezes mais, de acordo com sua coloração.

Existe um mercado negro de animais silvestres no Brasil, pois as leis dificultam sua criação em cativeiro, apesar do baixo risco de acidentes envolvidos na criação deste animal. O IBAMA suspendeu a licença para venda de jiboias no Estado de São Paulo, apesar de os estudos internacionais demonstrarem que o comércio regulamentado é a maneira mais eficiente de se combater o tráfico de animais exóticos.

Etimologia

Jiboia provém do tupi y'bói,^[2] que significa, literalmente, "cobra do arco-íris" (îy'yba, "arco-íris" + mboîa, "cobra").^[2] "Constritora" é uma referência ao modo como a jiboia mata suas vítimas: apertando-as e sufocando-as.

Alimentação

As serpentes são animais que se alimentam de roedores, aves e lagartos. A frequência e quantidade de alimentos variam de acordo com o tamanho do animal.

Quando em cativeiro, é comum alimentar as jiboias com pequenos roedores, como camundongos e ratazanas jovens. Quando maiores, podem ser alimentadas com lebres, ratazanas adultas e aves (frangos).

Variedades

No mundo, existem várias jiboias, sendo diferenciadas pela região onde são encontradas e pelos diferentes padrões de coloração:

• Boa constrictor amarali (STULL 1932)
• Boa constrictor constrictor LINNAEUS 1758
• Boa constrictor mexicana JAN 1863
• Boa constrictor nebulosa (LAZELL 1964)
• Boa constrictor occidentalis PHILIPPI 1873
• Boa constrictor orophias LINNAEUS 1758
• Boa constrictor ortonii COPE 1877^[3]

Doenças

As serpentes são animais susceptíveis a uma grande diversidade de doenças causadas por vírus, bactérias, parasitas, fungos, protozoários, pentatomídeos, helmintos, miíases, ácaros e carrapatos.

Vírus

As viroses são o principal problema em jiboias, devido à gravidade do quadro e também à capacidade de disseminação de alguns vírus. Diversos tipos de vírus foram descritos em jiboias, como adenovírus e herpesvírus causadores de lesão hepática e alguns retrovírus causadores de enterite e lesões hepáticas. Um dos principais vírus causadores de mortes é o paramixovírus. Esses vírus levam a quadros de pneumonia bastantes graves, que frequentemente levam o animal à morte.

Os sintomas são febre, boca semiaberta, dificuldade respiratória e até hemorragia na boca.

Referências

Boa constrictor

Boa (în latină: Boa constrictor) este o specie de șarpe carnivor neveninos din genul Boa, familia Boidae, care trăiește în pădurile tropicale umede, savanele și culturile de trestie de zahăr din America Centrală și de Sud (din nordul Mexicului până în Argentina), dar și în Antilele Mici (Dominica și Sfânta Lucia) și în insulele mici de-a lungul coastelor Mexicului, Americii Centrale și Americii de Sud.

Descriere fizică și anatomie

Mărime și greutate

Boa constrictor este un șarpe mare, deși mărimea lui este modestă în comparație cu alți șerpi mari, cum ar fi pitonul reticulat sau pitonul birmanez și poate avea lungimi între 0,9m și 4m, în funcție de zona în care trăiește și de cât de ușor își găsește de mâncare.^[1] Specia prezintă dimorfism sexual, femelele fiind în general mai mari în lungime și circumferință decât masculii. Astfel, lungimea tipică pentru o femelă matură este între 2,1m și 3m, iar pentru un mascul între 1,8m și 2,4m.^[2] Nu este neobișnuit ca femelele să depășească 3m, mai ales în captivitate, unde pot atinge lungimi de până la 3,7 și chiar 4,3m.^[3] Un exemplar de 5,6m s-a dovedit a fi de fapt un anaconda verde confundat cu un boa constrictor.^[4]

Boa constrictor poate ajunge până la 27 kg. Femelele, mai mari decât masculii, cântăresc în mod obișnuit între 10 și 15 kg.^[5] Unele specimene pot atinge și chiar depăși 45 kg, dar acestea sunt cazuri excepționale.^[6]

Un alt exemplu al dimorfismului sexual reprezintă faptul că masculii au în general cozi mai lungi decât femelele, pentru a adăposti hemipenisurile. De asemenea, masculii au pinteni pelvieni mai lungi, folosiți la agățarea și stimularea femelei în timpul copulației.^[7] Pintenii pelvieni sunt singurele semne exterioare ale rudimentelor bazinului și picioarelor din spate, prezente la boa și pitoni.

Colorit

Coloritul Boa constrictor poate varia mult în funcție de localizare. Șerpii au în general o culoare de bază brun, gri sau crem, iar partea dorsală este ornată cu 15-20 benzi transversale în formă de șa de culoare maro sau maro-roșcată cu margini negre. Coloritul acestora devine mai pronunțat înspre coadă, și dă Boa constrictor constrictor numele comun de „boa cu coadă roșie”, întrucât această subspecie are mai multe șei roșii decât alte subspecii de Boa constrictor. Capul, net separat de trunchi, este mic, alungit și triunghiular, botul este rotunjit. Gura este extensibilă. Capul și corpul sunt acoperiți cu solzi. Solzii de partea ventrală sunt mai mari decât cei de pe partea dorsală și joacă un rol important în deplasarea sa. Alternarea de desene deschise și întunecoase pe solzi oferă șarpelui un camuflaj perfect în habitatul său natural.

Unele din exemplare afișează tulburări pigmentare, cum ar fi albinismul. Deși aceste exemplare sunt rare în sălbăticie, în captivitate sunt comune, și sunt încrucișate selectiv pentru a obține diferite variațiuni de culoare. Șerpii Boa constrictor au un cap în formă de săgeată cu dungi foarte specifice pe el: una din ele se întinde pe partea dorsală, de la bot până în partea din spate a capului. Altele merg de la bot înspre ochi, apoi în jos înspre fălci.^[2]

Șerpii boa pot simți căldura prin celule aflate în buze, deși le lipsesc fosele labiale în jurul acestor termoreceptoare văzute la mulți din membrii familiei boidelor.^[8] Șerpii au doi plămâni, unul mai mic (și nefuncțional) în stânga și unul mai mare (funcțional) în dreapta. Această configurație se potrivește formei lor alungite și este diferită de alți membri ai familiei Colubridae care și-au pierdut complet plămânul stâng.

Răspândire

Arie geografică

În funcție de subspecie, Boa constrictor poate fi găsit din nordul Mexicului, trecând prin America Centrală (Belize, Guatemala, Honduras, El Salvador, Nicaragua, Costa Rica și Panama) până în America de Sud, la nord de paralela 35 sudică (Columbia, Ecuador, Peru, Venezuela, Trinidad și Tobago, Guyana, Belize, Surinam, Guyana Franceză, Brazilia, Bolivia, Uruguay și Argentina). De asemenea, mai poate fi găsit în Antilele Mici (Dominica și Sfânta Lucia, în San Andres, Providencia și multe alte insule de-a lungul coastelor Mexicului și altor state din America Centrală și de Sud.

Habitat

Boa constrictor se simte bine într-o mare varietate de medii înconjurătoare, de la junglă până la semideșerturile aride.^[9] Preferă, totuși, să trăiască în junglă profitând de umezeală și temperatură, protecție împotriva prădătorilor naturali și cantitatea mare de pradă disponibilă. Este de obicei găsit în sau pe lângă râuri și cursuri de apă, fiind un înotător bun. Boa constrictor poate ocupa de asemenea vizuinile mamiferelor de mărime medie, unde se ascunde de inamicii săi naturali.

Comportament

Șerpii boa trăiesc în general solitari, și nu interacționează cu alți șerpi decât atunci când vor să se împerecheze. Sunt animale nocturne, dar pot fi active și ziua, atunci când temperaturile din timpul nopții sunt prea mici. Fiind șerpi semi-arboricoli, tinerii boa se cațără în copaci și tufe după hrană, dar devin aproape exclusiv tereștri pe măsură ce înaintează în vârstă și greutate.^[10] Boa atacă atunci când este amenințat și mușcă pentru a se apăra. Mușcătura sa poate fi foarte dureroasă, în special când este provocată de un exemplar mare, dar rareori este periculoasă. O mușcătură de boa trebuie totuși îngrijită pentru a preveni riscul de infecție. Specimenele din America Centrală sunt mai irascibile, sâsâind puternic și atacând repetat atunci când sunt deranjate, pe când cele din America de Sud se liniștesc mai repede.^[9] Ca toți șerpii, cei care sunt în timpul procesului de năpârlire au un comportament mai imprevizibil: substanța care lubrefiază noua piele va face ochii să apară „lăptoși”, albaștri sau opaci. În această perioadă șarpele nu vede foarte bine, astfel va fi mult mai defensiv decât de obicei.

Hrană

Se hrănește cu o varietate largă de mamifere mici și medii și păsări.^[10] Dieta lor este compusă în mare parte din rozătoare, dar s-au raportat cazuri în care șerpii boa au mâncat și șopârle mai mari și mamiferele până la dimensiunea unui ocelot.^[9] Exemplarele tinere mănâncă șoareci mici, păsări, lilieci, șopârle și amfibieni. Mărimea prăzii crește odată ce înaintează în vârstă și devin mai mari.

Boa sunt prădători de pândă - așteaptă ca victimele să se apropie și apoi atacă. Cu toate acestea, desfășoară și o vânătoare activă, mai ales în regiunile în care hrana este rară. Acest tip de vânătoare se desfășoară în principal noaptea. Primul atac este menit să prindă victima cu colții, apoi se încolăcește în jurul ei până ce o sugrumă. Prada este înghițită întreagă. Se ajută cu colții la înghițire, iar după ce animalul trece de gât este împins cu ajutorul mușchilor înspre stomac. Șarpele are nevoie de 4 până la 6 zile ca să digere hrana, perioada fiind influențată de dimensiunea acesteia și de temperatură. Intervalul între două mese este de la o săptămână până la câteva luni, din cauza metabolismului încet.^[11]

Reproducere

Boa constrictor este ovovivipar, dând naștere la pui vii. Se înmulțesc în general în sezonul uscat (aprilie - august), un mascul împerechindu-se cu mai multe femele.^[12] În 2010 un boa constrictor a fost raportat ca reproducându-se asexuat, prin partenogeneză.^[13]

În perioada de împerechere, femelele emană un miros din cloacă pentru a atrage masculii, care se pot lupta între ei pentru dreptul de a se reproduce.^[8] În timpul actului sexual, masculul își înfășoară coada în jurul femelei și își introduce unul dintre hemipenisuri în cloaca ei. Copulația poate dura de la câteva minute la câteva ore și poate fi repetată de mai multe ori în decursul a câteva săptămâni.^[14] După această perioadă, ovulația poate să nu se desfășoare imediat, dar femela poate păstra sperma în interiorul său până la un an.^[14] Când femela este la ovulație, corpul ei prezintă o umflătură la mijlocul trunchiului, asemănătoare cu cea de după înghițirea unei mese copioase.^[14] La două-trei săptămâni după ovulație, femela trece prin așa-numita „năpârlire post-ovulație”, proces care durează la rândul său două-trei săptămâni, mai mult decât de obicei.^[14] Perioada de gestație, care se calculează începând cu sfârșitul năpârlirii, este de 100-120 de zile.^[14] Femela naște pui care au între 38 și 51 de cm lungime.^[10] Numărul de pui diferă, fiind între 10 și 65, cu o medie de 25, iar unii dintre pui pot fi născuți morți sau pot fi ouă nefertilizate. Puii sunt independenți de la naștere, și vor crește repede în următorii ani, năpârlind o dată la o lună sau două. La 3-4 ani, un boa constrictor își atinge maturitatea sexuală și mărimea adultă (între 1,8 și 3m), dar va continua să crească într-un ritm încetinit tot restul vieții.^[15] Începând cu acest moment, șerpii năpârlesc mai rar, o dată la două până la patru luni.^[16]

Captivitate

Această specie se adaptează bine la captivitate, devenind destul de docilă. Este o prezență comună atât în grădini zoologice, cât și în colecțiile private de reptile. Deși unele din exemplarele captive sunt încă exportate din America de Sud, ținutul lor de origine, se înmulțește pe scară largă în captivitate. Hrana obișnuită constă din șoareci, șobolani, iepuri, pui și găini, în funcție de mărimea și vârsta fiecărui exemplar. Durata de viață în captivitate este de 20 până la 30 de ani, cu unele exemplare atingând 40 de ani (rar).^[17] În sălbăticie, durata de viață este în medie 5-9 ani. Factorul care influențează cel mai mult durata de viață în captivitate este îngrijirea corectă a animalului, aceasta incluzând oferirea de spațiu, temperatură, umiditate și hrană potrivite.^[16]

Importanță economică

Boa constrictor este un animal foarte popular în comerțul cu animale de companie exotice, noile exemplare fiind deopotrivă capturate din libertate sau înmulțite în captivitate. Cele mai multe exemplare din captivitate provin din părinți captivi, dar între 1977 și 1983 113.000 de șerpi boa vii au fost importați în Statele Unite.^[15] Acest număr mare de șerpi vânați are un impact puternic asupra populațiilor sălbatice. După pitonul reticulat, boa constrictor este animalul cel mai des vânat pentru produse din piele de șarpe, cum ar fi pantofi, genți și alte obiecte de îmbrăcăminte.^[15] În unele zone au un rol important în controlarea populației de oposumi, prevenind potențiala transmitere de boli. În alte zone, șerpii sunt lăsați liberi pentru a menține sub control numărul de rozătoare (de exemplu în magaziile de cereale).

Subspecii și răspândirea lor

În literatura de specialitate sunt descrise 10 subspecii:

1. Boa constrictor amarali (Stull, 1932), "Boa lui Amaral" − Brazilia, Bolivia și Paraguay
2. Boa constrictor constrictor (Linnaeus, 1758), "Boa cu coadă roșie" − America de Sud
3. Boa constrictor imperator (Daudin, 1803), "Boa nordic comun" − America Centrală și nordul Americii de Sud
4. Boa constrictor longicauda (Price & Russo, 1991), "Boa Tumbes Peru" − nordul Perului
5. Boa constrictor melanogaster (Langhammer, 1983), "Boa ecuadorian" − Ecuador
6. Boa constrictor nebulosa (Lazell, 1964) "Boa înnorat dominican" − Dominica
7. Boa constrictor occidentalis (Philippi, 1873), "Boa argentinian" − Argentina și Paraguay
8. Boa constrictor orophias (Linnaeus, 1758), "Boa de Sf. Lucia" − Sfânta Lucia
9. Boa constrictor ortonii (Cope, 1878), "Boa lui Orton" − America de Sud
10. Boa constrictor sabogae (Barbour, 1906), "Boa de Insula Pearl" − Insulele Pearl din largul coastei panameze

Referințe

Legături externe

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Șarpe boa

• Naturaliștii români așteptau de decenii această veste: boa de nisip, un șarpe extrem de rar, a fost fotografiat viu la noi în țară!

Veľhad kráľovský (Boa constrictor) je had z čeľade veľhadovitých. Ide o nejedovatý druh, žijúci v Strednej a Južnej Amerike. Pre svoju miernu povahu je obľúbený u chovateľov.

Opis

Charakteristickým znakom je trojuholníková hlava, ktorá je výrazne oddelená od silného tela. Sfarbenie veľhada kráľovského siaha od červenohnedej, cez oranžovú a žltú až po tmavohnedú s oranžovo-červeným chvostom. Od nosa až ku krku sa tiahne tmavý pruh. Na bruchu je had tmavo krémový až žltý. V zajatí dorastá do dĺžky 2,5 až 3 m.

Chov v zajatí

Ideálnym prostredím je terárium s dennou teplotou od 22 °C na najchladnejšom mieste až po takmer 40 °C na výhrevnom kameni. V noci by mala teplota klesnúť asi o 3-8 °C, ale nikdy by nemala poklesnúť pod 20 °C. Pre dospelého jedinca s veľkosťou cca 2,8 metra je dostatočné terárium veľkosti 160 x 90 x 90 cm (DxŠxV) so silnejším konárom, na ktorý by sa had mohol zavesiť (z konára aj radi lovia), a bazénikom, z ktorého had pije, ale sa tam aj namočí (hady vo vode ležia aj niekoľko dní).

Ide o jeden z najčastejšie chovaných druhov na Slovensku. Vo voľnej prírode sa pária hlavne na jar, ale v teráriách sa už na jeseň. Keď sa mláďatá narodia, majú asi 40 cm. Samica je gravidná 120 až 200 dní, rodí 10 až 50 mláďat. Mláďatá sa do 14 dní života 1. krát zvlečú a začínajú loviť maličké myšky a holíčatá.

Potrava sa volí podľa veľkosti mláďat, z myšiek sa na bezsrsté potkany prechádza pri 1. mesiaci života mláďaťa. Na potravu nie sú nároční; sú veľmi žraví, a nezriedka sú obézni. Keď sú hady dospelé, dokážu zožrať kurčatá, holuby, myši, potkany, morčatá a králiky.

Potrava

Vo voľnej prírode lovia cicavce, vtáctvo, ale aj iné plazy. Svoju korisť usmrtia zadusením. Obmotajú sa celým telom okolo koristi a silným stiskom ju zabijú. Potravu požierajú celú, od hlavy.

Iné projekty

• Commons ponúka multimediálne súbory na tému Veľhad kráľovský
• Wikidruhy ponúkajú informácie na tému Veľhad kráľovský

Navadni udav (znanstveno ime Boa constrictor) spada med večje kače; po navadi zraste do treh metrov. Živi večinoma v tropskih krajih. Podolgovato telo pokrivajo rožene luske. Kače uvrščamo skupno s kuščarji v plazilsko skupino luskarjev. Podaljšanje kačjega telesa je posledica premikanja, značilnega zvijanja po podlagi.

Vzdržuje temperaturo okrog 25º Celzija, ki je dokaj stalna. Ima zakrnele ostanke zadnjih nog v obliki krempljev. Izredno gibljive kosti glave, zlasti čeljusti, omogočajo, da pogoltne plen, ki je nekajkrat večji od njegovega premera. Za kače so tipične negibljive veke. Spodnja veka je prozorna in prekriva oko in je zraščena z zgornjo.

Tipično zanj je tudi iztegovanje jezika, s katerim iz zraka prevzame vonjalne snovi in jih prenese v čutni organ, ki leži v strehi ustne votline. Zelo slabo sliši, saj nima bobniča, dobro pa zaznava tresljaje podlage. Med očmi in nosnicami ima posebno čutilo - jamičasti organ, ki je občutljiv na toploto in kači omogoča zaznavanje položaja plena. Hrani se z vretenčarji, kot so manjši sesalci. Navadni udav je nestrupena kača.

Trăn xiết mồi (danh pháp khoa học: Boa constrictor) là một loài rắn trong họ Boidae. Loài này được Linnaeus mô tả khoa học đầu tiên năm 1758.^[3] Đây là một thành viên của Họ Trăn Nam Mỹ sinh sống ở Bắc, Trung và Nam Mỹ, cũng như một số hòn đảo ở Caribbea. Da loài này có hoa văn màu sắc của rất khác nhau và nổi bật. Mười phân loài hiện đang được công nhận, mặc dù một số trong số phân loài gây tranh cãi.^[4]

Trăn xiết mồi Boa constrictor là một loài rắn lớn (trăn), dù nó chỉ có kích thước vừa phải nếu so với các trăn lớn như trăn gấm và trăn Miến Điện, thường đạt chiều dài từ 3–13 ft (0,91–3,96 m) tùy thuộc vào khu vực và con mồi.^[5] Có thể nhận ra dị hình lưỡng tính ở loài này, với con cái thường lớn hơn con đực. Chiều dài thường thấy của trăn cái trưởng thành là 7 và 10 ft (2,1 và 3,0 m), và con đực là 6 và 8 ft (1,8 và 2,4 m).^[6] Con cái thường vượt quá 10 ft (3,0 m), đặc biệt trong điều kiện nuôi nhốt, chiều dài đạt tới 12 ft (3,7 m) hoặc thập chí 14 ft (4,3 m).^[7]

Chú thích

Tham khảo

• Phương tiện liên quan tới Boa constrictor tại Wikimedia Commons
• Boa constrictor tại Reptarium.cz Cơ sở dữ liệu lớp Bò sát. Truy cập 11 tháng 7 2008.

• Boa-constrictors.com. Truy cập 11 tháng 7 năm 2008.
• Ultimate Boa Constrictor Care Guide. Truy cập tháng 1 năm 2011.
• Red-Tail Boa Care tại Herp and Green Iguana Information Collection. Truy cập 11 tháng 7 năm 2008.

Bài viết liên quan đến bộ bò sát có vảy này vẫn còn sơ khai. Bạn có thể giúp Wikipedia bằng cách mở rộng nội dung để bài được hoàn chỉnh hơn.

• x
• t
• s

紅尾蚺（學名：Boa constrictor）是蛇亞目蚺科蚺屬下的一種蚺蛇，又稱紅尾蟒、巨蚺，無毒，主要分布於中美洲、南美洲及加勒比海附近的一些島嶼。此蛇有多種顏色，而且體型龐大，是相當矚目的蛇類。目前共有9個亞種已被確認，其中哥倫比亞紅尾蚺（B. c. imperator）已獨立出去成為單個物種哥倫比亞紅尾蚺（Boa imperator）。^[2]

特徵

紅尾蚺

成年的紅尾蚺體型大小差異頗大，各亞種的體型並不一致。分布於南美洲的紅尾蚺身體較長，目前在蘇利南有兩條紅尾蚺是至今為止體型最巨大的，分別是411公分及427公分長。然而這種體型畢竟較罕見，一般而言超過300公分長的紅尾蚺，就此種蛇類而言已算巨蛇〈大多都在250公分到300公分〉。^[3]紅尾蚺的尾巴相當有力，能抓緊東西。頭部並無熱能感測頰窩。^[4]體色方面，紅尾蚺身體多以紅色或棕色為基調，尾部則呈磚紅色。背部以褐黃色的斑紋為主，尾部的斑紋較為淺色。^[5] 現今在人工培育下紅尾蚺已有許多體色表現，如：白化、鮭色等等。