dcsimg

Reptilă ( Romanian; Moldavian; Moldovan )

provided by wikipedia RO

Reptilele sunt o clasă de vertebrate ovipare, poichiloterme, cu corpul acoperit de o piele groasă, solzoasă, fără picioare sau cu picioare scurte, dispuse lateral, și cu inima tricamerală. Doar câteva duc un mod de viață acvatic ori semiacvatic. Se cunosc aproximativ 7000 de specii de reptile. Formele actuale includ șopârlele, șerpii, broaștele țestoase și crocodilii.

Caractere generale

  • sunt mai bine adaptate la viața terestră decât amfibienii.
  • au piele solzoasă sau acoperită cu plăci cornoase dublate de plăci osoase.
  • sunt animale târâtoare.
  • respirația este pulmonară.
  • înmulțirea se face prin ouă care se clocesc singure la soare; fecundația este internă.
  • temperatura corpului este variabilă după temperatura mediului înconjurător (poichilotermie).

Morfologie externă

Corpul reptilelor poate fi alungit (șopârlă, șarpe, crocodil) sau rotund (broască țestoasă). Pielea lor solzoasă micșorează evaporarea apei din corp și le dă posibilitatea să trăiască în zone aride. Ochii sunt destul de dezvoltați. Ei au un cristalin foarte elastic, ce le permite să vadă la distanțe mari.

Morfologie internă

Schelet

Coloana vertebrală are 10 vertebre (șopârla) sau mai multe. Cutia craniană este unită cu prima vertebră. Din această cauză mobilitatea capului este mare.La șerpi, coastele nu sunt unite între ele prin intermediul sternului, putând să înghită hrana mai bine.

Musculatura

Reptilele au o musculatură dezvoltată, în special pe cea a membrelor.

Sistemul digestiv

Sistemul digestiv este împărțit în mai multe părți: cavitate bucală, faringe, esofag, stomac, intestin subțire, intestin gros. Cavitatea bucală este bine delimitată. Mandibula se articulează de craniu prin intermediul osului pătrat. Acest mod de articulare permite deschiderea extrem de largă a cavității bucale. Spre deosebire de pești și amfibieni, dinții prezintă o relativă specializare. Intestinul gros se deschide în cloacă.

Sistemul respirator

Reptilele sunt primele vertebrate, a căror respirație este exclusiv pulmonară. Plămânii sunt alungiți.Inspirarea se face datorită lucrului mușchilor intercostali.Expirarea se face pasiv.La aproape toate reptilele, inima este tricamerală, numai la crocodili este din 4 camere.

Sistemul circulator

Inima prezintă 3 camere: două atrii și un ventricul. Sângele arterial este separat de cel venos mai bine decât la amfibieni datorită unui început de perete despărțitor în ventricul și amplasării principalelor vase arteriale. Sângele realizează două circuite: mare și mic.

Sistemul nervos

Sistemul nervos este mai dezvoltat ca la amfibieni și pești. Cerebelul, care controlează echilibrul, este foarte dezvoltat. Emisferele cerebrale sunt mari și au scoarță cerebrală. Este un sistem nervos centralizat.

Mediul de trai

Reptilele trăiesc pe aproape toate continentele, în afară de Antarctica. Majoritatea reptilelor trăiesc în țările cu climă foarte caldă , fiind nocturne.În zonele acestea pot fi întâlnite unele specii de șopârle și șerpi diurne. Iarna ele hiberneaza, din cauza micșorării temperaturii externe și interne.

Reproducerea

Înmulțirea se face prin ouă depuse de femelă în locuri însorite. Ele sunt clocite cu ajutorul căldurii solare. Dezvoltarea embrionului se face fără metamorfoza.

Dieta și comportamentul

Carnivore sau insectivore

Clasificare

Vezi: Clasificarea reptilelor după Systema Naturae 2000.

Bibliografie

Legături externe

Vezi și


Azureus.png Acest articol referitor la subiecte din zoologie este un ciot. Puteți ajuta Wikipedia prin completarea sa.
license
cc-by-sa-3.0
copyright
Wikipedia autori și editori
original
visit source
partner site
wikipedia RO

Reptilă: Brief Summary ( Romanian; Moldavian; Moldovan )

provided by wikipedia RO

Reptilele sunt o clasă de vertebrate ovipare, poichiloterme, cu corpul acoperit de o piele groasă, solzoasă, fără picioare sau cu picioare scurte, dispuse lateral, și cu inima tricamerală. Doar câteva duc un mod de viață acvatic ori semiacvatic. Se cunosc aproximativ 7000 de specii de reptile. Formele actuale includ șopârlele, șerpii, broaștele țestoase și crocodilii.

license
cc-by-sa-3.0
copyright
Wikipedia autori și editori
original
visit source
partner site
wikipedia RO