Kališník obecný neboli chřapáč obecný[1] (Helvella acetabulum (L.) Quél. 1874) je jarní vřeckovýtrusá houba. Je jedlá, vyskytuje se však vzácně a nemá proto praktický význam. Kvalitou stojí níže než příbuzné jarní druhy - smrže a destice.[2]
Plodnice široké 20 - 80 milimetrů mají pohárovitý tvar, horní část bývá baňkovitá nebo miskovitá, později se rozprostírá. Rouško má hnědou až tmavohnědou barvu, při usychání může získat lehký fialový nádech.
Třeň je výrazně žebernatý, bílý až světle okrový a na pohárovitou část plodnice přisedá žebry, která dosahují 1/3 až 1/2 její výšky. Samotný třeň může být různě vyvinutý, od 10 do 40, někdy až 60 milimetrů na výšku a 10-20 (30) milimetrů v průměru.[4]
Výtrusný prach je bílý, bezbarvé spóry dosahují 18 - 24 × 12 - 15 μm, mají elipsovitý tvar, hladký povrch.[3]
Roste jednotlivě nebo ve skupinách, objevuje se ve světlých listnatých hájích, keřnatých stráních, okrajích listnatých a jehličnatých lesů,[5], v lužních lesích[3], případně na rybničních hrázích. Objevuje se na humózních, s oblibou vápenitých půdách[1], nejčastěji pod duby, habry a lískami.[6] Fruktifikuje od (konce dubna[3]) května do června, za vhodných podmínek až do července.[5]
V rámci chráněných území České republiky byl popsán výskyt mimo jiné na následujících lokalitách:
Může být zaměněn za podobné druhy chřapáčů (kališníků), především za vzácný nejedlý kališník žebernatý neboli kosticový či rýhonohý (Helvella costifera)[8], který se vyskytuje spíše později v létě, dosahuje nižších rozměrů, mívá spíše šedavý nádech a žebra třeně zpravidla vystupují výrazně nad 1/2 výšky kalichu. Existuje také možnost záměny za jedlou destici chřapáčovou (Discina ancilis), která se liší přisedlými plodnicemi žlutohnědého zbarvení rostoucími na dřevě.[6]
Přestože kališník obecný není zákonem chráněný ani uvedený v Červeném seznamu hub České republiky, je některými autory uváděn jako vzácný[6] případně doporučený k ochraně.[2]
Obrázky, zvuky či videa k tématu kališník obecný ve Wikimedia Commons
Kališník obecný neboli chřapáč obecný (Helvella acetabulum (L.) Quél. 1874) je jarní vřeckovýtrusá houba. Je jedlá, vyskytuje se však vzácně a nemá proto praktický význam. Kvalitou stojí níže než příbuzné jarní druhy - smrže a destice.
Helvella acetabulum is a species of fungus in the family Helvellaceae, order Pezizales. This relatively large cup-shaped fungus is characterized by a tan fruit body with prominent branching ribs resembling a cabbage leaf; for this reason it is commonly known as the cabbage leaf Helvella. Other colloquial names include the vinegar cup and the brown ribbed elfin cup. The fruit bodies reaches dimensions of 8 cm (3.1 in) by 4 cm (1.6 in) tall. It is found in Asia, Europe, and North America, where it grows in sandy soils, under both coniferous and deciduous trees.
The fungus was first named as Peziza acetabulum by Carl Linnaeus in his 1753 Species Plantarum.[2] It was given its current name by French mycologist Lucien Quélet in 1874 after having been placed in various Peziza segregates: Joachim Christian Timm placed it in Octospora (1788), Samuel Frederick Gray in Macroscyphus (1821), and Leopold Fuckel in Acetabula (1870). The trend continued, with Claude Casimir Gillet with placing it in Aleuria in 1879, and Otto Kuntze in his new Paxina (of which it would later be designated type species) in 1891.[1]
Described independently as Peziza sulcata by Persoon in 1801, it was placed under that name in both Paxina and Acetabula—alongside its precursor as both taxa were still considered separate at the time.[1] Finally, Frederic Clements renamed Acetabula as Phleboscyphus in 1903 and improperly reused Fuckel's name as the basionym of his Phleboscyphus vulgaris.[3]
The specific epithet acetabulum means "little vinegar cup", and was the Latin word for a small vessel used for storing vinegar (see acetabulum). Common names include the "cabbage leaf Helvella",[4] the "vinegar cup",[5] the "ribbed-stalk cup",[6] and the "brown ribbed elfin cup".[7]
Helvella acetabulum has a deeply cup-shaped fruit body (technically an apothecium) that is up to 8 cm (3.1 in) in diameter, and 4 cm (1.6 in) deep. The inner spore-bearing surface, the hymenium, is brown, and may be smooth or slightly wavy; the exterior surface is cream-colored, and is covered with minute "hairs". The ribs start from the cream-colored stem and extend almost to the edge of the fruit body.[8] The stem is typically 1 to 6 cm (0.4 to 2.4 in) tall by 1 to 3 cm (0.4 to 1.2 in) thick.[5] The odor and taste of this mushroom are not distinctive.[9]
The spores are smooth, elliptical, translucent (hyaline), and contain a single central oil droplet; they have dimensions of 18–20 by 12–14 µm. The spore-bearing cells, the asci, are 350–400 by 15–20 µm, are operculate—meaning they have an apical "lid" that releases the spores. The tips of the asci are inamyloid, so they do not adsorb iodine when stained with Melzer's reagent.[9] The paraphyses are club-shaped, and have a pale brown color, with tips that are up to 10 µm thick.[4]
Although the edibility of the fruit bodies is often listed as "unknown",[10][11] consumption of this fungus is not recommended as similar species in the family Helvellaceae contain varying levels of MMH.[12] MMH can be removed by boiling in a well ventilated area but consumption of any MMH-producing mushroom is not advisable (see article on G. Esculenta). Roger Phillips lists the species as poisonous.[13]
Helvella queletii has a roughly similar form and appearance, but the ribbing in that species does not extend up the margin as does H. acetabulum.[4] H. griseoalba has ribs that extend halfway up the sides of the fruit body, but the color of the cup is pale to dark gray rather than cream.[6] The fruit bodies also resemble those of H. costifera, but the latter species is distinguished by its grayish to grayish-brown hymenium; like H. acetabulum, it has ribs that extend to most of the outside of the fruit body. There are sometimes intermediate forms between the two species, making them difficult to distinguish.[14] H. robusta is also similar to H. acetabulum, but has a lighter-colored hymenium, a robust stem, and the margin of the fruit body is often bent over the stem at maturity. In contrast, H. acetabulum never has the edge of the fruit body bent over the stem, and the stem is "indistinct or prominent, but never robust".[15] Another similar species is H. leucomelaena.[16]
This fungus is widespread in North America and Europe.[8] In North America, the distribution extends north to Alberta, Canada.[15] In Mexico, it has been collected from State of Mexico, Guanajuato, Guerrero, and Tlaxcala.[17] It is also found in Israel,[18] Jordan,[19] Turkey,[20] Iran [21] China (Xinjiang)[22] and Japan.[23]
The fruit bodies grows solitary, scattered, or clustered together on soil in both coniferous and deciduous woods, typically in spring and summer.[5] A preference for growing in association with coast live oak (Quercus agrifolia) has been noted for Californian populations.[10]
Helvella acetabulum is a species of fungus in the family Helvellaceae, order Pezizales. This relatively large cup-shaped fungus is characterized by a tan fruit body with prominent branching ribs resembling a cabbage leaf; for this reason it is commonly known as the cabbage leaf Helvella. Other colloquial names include the vinegar cup and the brown ribbed elfin cup. The fruit bodies reaches dimensions of 8 cm (3.1 in) by 4 cm (1.6 in) tall. It is found in Asia, Europe, and North America, where it grows in sandy soils, under both coniferous and deciduous trees.
Karikhelvell (Helvella acetabulum) on kottseente hulka kuuluv seeneliik.
Seent on leitud ka Eestist.[1]
Karikhelvell (Helvella acetabulum) on kottseente hulka kuuluv seeneliik.
Seent on leitud ka Eestist.
Helvelle en gobelet
Helvella acetabulum, l'Helvelle en gobelet, est une espèce de champignons ascomycètes de l'ordre des Pezizales.
Fin a 12 cm. ëd diàmetr, emisférich nen regolar, an drinta da brun a brun sombr, da fòra da gris biancastr al pé a gris brun an vers la sima. Pé stipità grosser, coatà da ven-e forcà.
A chers a la prima, pì soens sota latifeuje.
A venta mai mangé un bolè trovà se un a l'é nen un bon conossidor dij bolè!
Sensa antëresse alimentar.
Fin a 12 cm. ëd diàmetr, emisférich nen regolar, an drinta da brun a brun sombr, da fòra da gris biancastr al pé a gris brun an vers la sima. Pé stipità grosser, coatà da ven-e forcà.
AmbientA chers a la prima, pì soens sota latifeuje.
Comestibilità A venta mai mangé un bolè trovà se un a l'é nen un bon conossidor dij bolè!
Sensa antëresse alimentar.
Helvella acetabulum (Carl von Linné, 1753 ex Lucien Quélet, 1874) din încrengătura Ascomycota, în familia Helvellaceae și de genul Helvella,[1] este o ciupercă comestibilă, fiind denumită în popor păhăruțe.[2] Acest burete saprofit crește preponderent în grupuri mai mari, nu rar în tufe, pe soluri calcaroase, preferând o împrejurime mai umedă. El se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord în păduri de foioase și păduri de conifere, la marginea de poteci și a drumurilor, prin parcuri, grădini, deseori sub plopi și stejari, pe lângă trunchiuri aflați în putrefacție, câteodată pe lemn mort îngropat în pământ. Timpul apariției este de obicei primăvara, din aprilie până în iunie, dar se găsește de asemenea, dar mult mai rar și toamna, din septembrie până noiembrie.[3][4][5]
Epitetul acetabulum este derivat din limba latină. Astfel a fost numită în Roma Antică o cupă mică cu oțet, servită la masă. Mai departe, cuvântul înseamnă sosieră, cupa unui prestidigitator și în medicină cavitatea glenoidă (vezi imaginile mai jos pe dreapta).[6]
Și păhăruțele sunt discutate controversat între micologi până în prezent (2019), ca multe alte genuri/specii din ordinul Pezizales.
Această specie a fost descrisă pentru prima dată ca Peziza acetabulum de către faimosul savant suedez Carl von Linné în volumul al 2-lea al operei sale Species Plantarum din 1753[7] și transferată, în anul 1874, de către micologul francez Lucien Quélet la genul Helvella cu același epitet, publicat în jurnalul micologic Hyménomycètes.[8]
Renumitul om de știință sud-african Christian Hendrik Persoon a descris specia, aproape 50 de ani mai târziu, în 1801, independent de Linné, sub denumirea Peziza sulcata, de verificat în volumul 2 al operei sale Synopsis methodica Fungorum din 1801.[9]
Problemele actuale au început, după ce micologul german Leopold Fuckel a transformat genul Peziza secția Acetabula a lui Elias Magnus Fries în genul independent Acetabula, transferând și păhăruțele sub denumirea Acetabula sulcata bazată pe Persoon. Dar a creat în plus „specia foarte similară”, cum a scris, Acetabula vulgaris, de verificat în marea sa publicație Enumeratio fungorum Nassoviae (459 de pagini) în jurnalul Jahrbücher des Nassauischen Vereins für Naturkunde din 1870.[10] Aceste două taxonomii s-au ținut până la sfârșitul secolului trecut,
Acum, Mycobank se ține de Fuckel, și tot mai acceptă cele două specii,[11][12] pe când celelalte bănci de date științifice pentru fungi văd în termenul Acetabula vulgaris doar un sinonim pentru Helvella acetabulum.[1][13][14]
Până la denumirea Paxina acetabulum a lui Otto Kuntze, publicată în volumul 2 al lucrării sale Revisio generum plantarum:vascularium omnium atque cellularium multarum secundum leges nomenclaturae internationales cum enumeratione plantarum exoticarum in itinere mundi collectarum din 1891,[15] care se mai poate descoperi și pe pagini române,[16][17] toate celelalte încercări de redenumire nu sunt folosite și astfel neglijabile (vezi o selecție în infocaseta).
H. acetabulum, partea inferioară și picior
H. acetabulum,nervuri groase pe partea exterioară
H. acetabulum tinere
H. acetabulum matur
H. acetabulum bătrână
Păhăruțele pot fi confundate cu specii asemănătoare ale ordinului Pezizales, ca de exemplu: Aleuria aurantia (comestibilă),[21] Disciotis venosa (comestibilă),[22] Gyromitra infula tânără (comestibilă, destul de rară),[23] Helvella albella (comestibilă),[24] Helvella atra (comestibilă),[25] Helvella compressa (comestibilă),[26] Helvella elastica (comestibilă),[27] Helvella fusca (comestibilă),[28] Helvella ephippium (necomestibilă),[29] Helvella lacunosa (comestibilă),[30] Helvella queletii' (comestibilă sub rezervă),[31] Helvella solitaria (necomestibilă),[32] Helvella spadicea (necomestibilă)[33] sau Leptopodia monachella (comestibilă),[34] Pseudorhizina sphaerospora (necomestibilă).[35] și Sarcoscypha coccinea (comestibilă)[36]
Aleuria aurantia
Disciotis venosa
Gyromitra infula
Helvella albella
Helvella atra
Helvella compressa
Helvella elastica
!Helvella ephippium!
Helvella lacunosa
Helvella queletii
!Helvella solitaria!
!Helvella spadicea!
!Leptopodia monachella!
Pseudorhizina sphaerospora
Sarcoscypha coccinea
Soiul poate fi preparat ca zârciogul galben, dar este de calitate mai inferioară. Potrivit pentru consum sunt numai exemplare tinere.[37] Trebuie menționat că păhăruțele nu pot fi mâncate crud, deoarece conțin acid elvelic, o toxină care se găsește de asemenea în toți zbârciogii, aceasta însă distrugându-se în timpul tratamentului termic sau la uscarea ciupercilor.
Materiale media legate de păhăruțe la Wikimedia Commons
Helvella acetabulum (Carl von Linné, 1753 ex Lucien Quélet, 1874) din încrengătura Ascomycota, în familia Helvellaceae și de genul Helvella, este o ciupercă comestibilă, fiind denumită în popor păhăruțe. Acest burete saprofit crește preponderent în grupuri mai mari, nu rar în tufe, pe soluri calcaroase, preferând o împrejurime mai umedă. El se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord în păduri de foioase și păduri de conifere, la marginea de poteci și a drumurilor, prin parcuri, grădini, deseori sub plopi și stejari, pe lângă trunchiuri aflați în putrefacție, câteodată pe lemn mort îngropat în pământ. Timpul apariției este de obicei primăvara, din aprilie până în iunie, dar se găsește de asemenea, dar mult mai rar și toamna, din septembrie până noiembrie.
Epitetul acetabulum este derivat din limba latină. Astfel a fost numită în Roma Antică o cupă mică cu oțet, servită la masă. Mai departe, cuvântul înseamnă sosieră, cupa unui prestidigitator și în medicină cavitatea glenoidă (vezi imaginile mai jos pe dreapta).
Цей відносно великий чашеподібний гриб характеризується жовтувато-коричневим плодовим тілом з виступаючими ребрами. Ребра починаються від кремового кольору стовбура і поширюється майже до краю плодового тіла. Плодові тіла досягають розмірів 8 см у діаметрі та 4 см у висоту. Спори гладкі, еліптичні, напівпрозорі, 18–20 на 12–14 мкм.
Поширений у Північній Америці та Європі. Також росте в Ізраїлі, Йорданії, Туреччини, Ірані, Китаї (Синьцзян) і Японії. Плодові тіла ростуть на піщаних ґрунтах поодиноко, розкидано або згруповані разом як у хвойних так і в листяних лісах, як правило, навесні і влітку.
Хоча його можна вважати їстівним, він не рекомендується для вживання в їжу, якщо не приготовлений ретельно, оскільки гриб містить токсин гіромітрин. Гіромітрин чутливий до нагрівання і руйнується при приготуванні їжі. Запах і смак цього гриба своєрідний.
Helvella queletii приблизно аналогічної форми й зовнішнього вигляду, але ребра в цього виду не поширюються на поля, як у H. acetabulum. Helvella griseoalba має ребра, які простягаються на півдорогу вгору по сторонам плодового тіла, але колір чашечки від блідо до темно-сірого, а не кремовий. Плодові тіла також нагадують Helvella costifera, але останній вид має сірувато-бурий гіменій; як і H. acetabulum має ребра, які простягаються на більшу частину зовнішньої поверхні плодового тіла. Helvella robusta також схожа на H. acetabulum, але має світліший гіменій і кремезне стебло і часто в зрілому віці має край плодового тіла зігнутий над стеблом.
Helvella acetabulum (L.) Quél., 1886
Ло́пастник бока́льчатый, или гельве́лла бокальчатая, также ацета́була обыкнове́нная (лат. Helvélla acetábulum) — вид грибов, входящий в род Лопастник, или Гельвелла (Helvella) семейства Гельвелловые (Helvellaceae).
Плодовые тела — чашевидные апотеции 2—8 см в диаметре на короткой ребристой ножке. Внутренняя спороносная поверхность — гименофор — «чаши» различной интенсивности коричневого цвета. Ножка 1—7 см в высоту, часто выражена довольно слабо, 1—2,5 см толщиной, ребристая. Рёбра ножки значительно продолжаются на стенки «чаши». Окраски внешней стороны плодовых тел бледно-коричневая, у края «чаши» более тёмная, ближе к основанию ножки беловатая.
Споры в массе белого цвета. Аски цилиндрической формы, 270—400×15—20 мкм, содержат 8 спор, каждая из которых одноклеточная, широкоэллиптической формы, 16—22×11—14 мкм, неокрашенная, с одной масляной каплей, с гладкими стенками. Парафизы септированные, ветвящиеся у основания, с булавовидно утолщёнными концами.
Условно-съедобный гриб, пригодный к употреблению в пищу после предварительного отваривания. Используется для жарки, в салатах и для сушки.
Существует целая группа трудноотличимых близких видов. Ввиду наличия между ними переходных форм все они иногда считаются одним полиморфным видом.
Возможно, микоризообразователь. Произрастает группами на почве в широколиственных лесах, у тропинок, в траве, весной и в начале лета.
Широко распространён в Европе, Азии и Северной Америке.
Ло́пастник бока́льчатый, или гельве́лла бокальчатая, также ацета́була обыкнове́нная (лат. Helvélla acetábulum) — вид грибов, входящий в род Лопастник, или Гельвелла (Helvella) семейства Гельвелловые (Helvellaceae).
_Qu%C3%A9l_719988.jpg)
.jpg)
_Fuckel_374663.jpg)
.jpg)
_N.S._Weber_717320.jpg)
.jpg)
.jpg)
_at_Schiermonnikoog_this_spring,_as_photographed_by_my_friend_Walter_-_panoramio.jpg)
