Guidance for identification (German text)
El pebràs lleter de riberada (Lactarius controversus) és un bolet del gènere Lactarius amb una carn de sabor coent i que desprèn un líquid lletós.
Creix en terrenys argilosos a l'estiu i a la tardor.
No és comestible, ja que provoca problemes gàstrics.
Pot ésser confós amb el Lactarius piperatus i el Lactarius pergamenus.
El pebràs lleter de riberada (Lactarius controversus) és un bolet del gènere Lactarius amb una carn de sabor coent i que desprèn un líquid lletós.
Der Rosascheckige Milchling oder Blutfleckige Milchling (Lactarius controversus)[1] ist eine Pilzart aus der Familie der Täublingsverwandten (Russulaceae). Es ist ein sehr großer, weißer Milchling mit einem meist konzentrisch rosa geflecktem Hut. Die unveränderliche, weiße Milch schmeckt sehr scharf. Man findet ihn meist unter Schwarz- und Zitterpappeln.
Der Hut ist 8–20, ja bis zu 25 cm breit und zunächst gewölbt mit eingerolltem, leicht flaumig-filzig behaarten Rand, dann ausgebreitet und in der Mitte niedergedrückt oder trichterförmig vertieft. Bei älteren Fruchtkörpern ist der Rand glatt und kahl. Der Hut ist elfenbeinweiß bis blass ledergelb und oft undeutlich und besonders zum Rand hin konzentrisch rosa gezont oder gefleckt. Jung und bei feuchter Witterung ist der Hut sehr schmierig-klebrig.
Die gelblich weißen, später trüb fleischrosa Lamellen stehen ziemlich dicht und laufen etwas am Stiel herab. Manchmal sind die Lamellen in Stielnähe gegabelt.
Der kurze Stiel ist 2–5 cm lang und 1–2 cm breit weiß-flaumig, später kahl, und 1–2 cm breit und zur Basis hin verjüngt.
Die Milch ist weiß und unveränderlich und schmeckt nach einiger Zeit brennend scharf. Auch das feste Fleisch schmeckt sehr scharf und hat einen schwach obstartigen Geruch. Das Sporenpulver ist cremefarben mit einem rosa Reflex.[2][3][4]
Die Sporen sind 6–7 µm lang und 5–6 µm breit und mit kräftigen, bis zu 0,5 µm hohen Warzen besetzt, die, zu dicken Graten verschmolzen, ein ziemlich vollständiges Netzwerk bilden. Die etwa 45 μm langen Pleuromacrozystiden und Cheilomacrozystiden kommen recht verstreut vor und sind unauffällig. Sie sind zugespitzt oder spindelförmig oder an der Spitze zusammengezogen. Pileipellis ist eine Ixocutis.[3][4]
Der Milchling lässt sich kaum mit einem anderen Milchling verwechseln. Arttypisch und kennzeichnend sind folgende Merkmale:
Der Rosascheckige Milchling ist ein Mykorrhizapilz, der normalerweise mit Pappeln, besonders mit Schwarz- und Zitterpappeln, gelegentlich auch mit Weiden, eine Symbiose eingeht.
Man findet den Milchling daher in Erlen- und Feldulmen-Auenwäldern, in Espen- und Pappel-Forsten und in Parkanlagen, aber auch an grasigen Straßen- und Wegrändern auf schwach bis stark eisenhaltigen, gewöhnlich nährstoff- und N-reichen Böden. Er kommt gleichermaßen in sauren bis basischen Böden, wie Basalt-, Löß-, Sand-, Lehm- oder Ton- oder Silikatgesteinsböden vor. An seinem Standort tritt er oft in größeren Mengen auf und wächst teils büschelig, oft in Ringen oder Reihen.
Die Fruchtkörper erscheinen im Sommer und Herbst vom Flachland bis ins Bergland.[5][6]
Der Rosagescheckte Milchling kommt in Nordasien (Ostsibirien), Nordamerika (USA), Nordafrika (Marokko) und Europa vor. In Europa wurde er im Süden von Spanien bis Bulgarien, im Westen von Frankreich bis Großbritannien und im Osten bis Russland nachgewiesen. In Nordeuropa ist er selten, wurde aber im gesamten, südlichen Fennoskandinavien nachgewiesen.
In Deutschland ist der Milchling weit verbreitet aber nicht sehr häufig. Er kommt von den nordfriesischen Inseln und der Ostseeküste bis ins Voralpenland weit gestreut vor. Etwas dichter verbreitet ist er nur in den Stromtalauen sowie im östlichen Saarland. Auf der Roten Liste wird er in der Gefährdungskategorie RL3 geführt.[5]
Die Art gehört in die Sektion Zonarii und ist nicht, wie man vielleicht vermuten könnte, mit den anderen großen weißen Milchlingen der Sektion Albati verwandt. Die Vertreter der Sektion haben schmierige und etwas klebrige Hüte, die mehr oder weniger gezont sind. Die Milch ist weiß und bleibt so, auch das Sporenpulver ist weiß oder cremefarben.
Wegen seines sehr scharfen Geschmacks gilt der Milchling als ungenießbar.
Der Rosascheckige Milchling oder Blutfleckige Milchling (Lactarius controversus) ist eine Pilzart aus der Familie der Täublingsverwandten (Russulaceae). Es ist ein sehr großer, weißer Milchling mit einem meist konzentrisch rosa geflecktem Hut. Die unveränderliche, weiße Milch schmeckt sehr scharf. Man findet ihn meist unter Schwarz- und Zitterpappeln.
Пой панго[1][2] (лат. Lactarius controversus, руз. Груздь осиновый) — лиякс мерить укштор панго. Моли мода лангонть ёнов. Лангозо валаня, чирензэ аламодо нолдазь.
Lactarius controversus, commonly known as the blushing milkcap, is a large funnel-capped fungus within the genus Lactarius, which are collectively known as 'milk caps'. They all exude milky drops (lactate) from the flesh and gills when damaged.
Accredited to Christian Hendrik Persoon, one of the fathers of mycology.
It is distinguishable mainly by its pinkish-buff gills and rosy markings on the upper cap surface, often arranged in concentric rings. Like other fungi in the genus, it has crumbly, rather than fibrous, flesh, and when this is broken the fungus exudes a white milky liquid. Mature specimens are funnel-shaped, with decurrent gills and a concave cap from 15 to 30 (45) cm in diameter. It has firm, tough flesh, and a stipe which is shorter than the fruitbody is wide. The spore print is creamy-pink in colour.
Lactarius controversus is similar to several white milk-caps in the genus Lactifluus which however are only distantly related: The 'fleecy milk-cap' Lactifluus vellereus, its sister species Lf. bertillonii, and the 'peppery milk-cap' Lf. piperatus all lack the pinkish gills and 'rosy' cap markings.
It is found in Britain, and Europe, and usually grows with species of Salix (Goat willow or Creeping willow) on heaths and moors. It is uncommon.[1] It is widespread in North America growing with aspen, poplar, and willow. Found in the aspen forests of the Sierra Nevada, and has been noted in New Mexico.[2]
This mushroom is considered inedible in western Europe due to its very acrid taste, but is eaten, and even commercially collected, in south-eastern European countries such as Serbia and Turkey.[3]
Lactarius controversus, commonly known as the blushing milkcap, is a large funnel-capped fungus within the genus Lactarius, which are collectively known as 'milk caps'. They all exude milky drops (lactate) from the flesh and gills when damaged.
Lactarius controversus es un hongo basidiomiceto del género Lactarius con una carne de sabor picante y que desprende un líquido lechoso.
Crece en terrenos arcillosos durante el verano y el otoño.
No es comestible, ya que provoca problemas gástricos, aunque en épocas de escasez si se ha consumido.
Puede ser confundido con el Lactarius piperatus y el Lactarius pergamenus.
Lactarius controversus es un hongo basidiomiceto del género Lactarius con una carne de sabor picante y que desprende un líquido lechoso.
Oharra: ez fidatu soilik orri honetan ematen diren datuez perretxiko bat identifikatzeko orduan. Inolako zalantzarik izanez gero, kontsultatu aditu batekin.
Esnekizuri orriarrosa edo Esnei zuri orriarrosa (Lactarius controversus) Russulaceae familiako onddo bat da.[1]
Esnekizuri orriarrosa edo Esnei zuri orriarrosa (Lactarius controversus) Russulaceae familiako onddo bat da.
Punatäplärousku (Lactarius controversus) on suppilomainen, tahmea ja valkoinen, punatäpläinen rouskulaji. Sen maitiasneste on valkoista. Heltat ovat aluksi kellanvalkoiset ja muuttuvat myöhemmin harmaanpunertaviksi. Jalka on valkoinen ja siinä on punaisia täpliä. Sieni maistuu hyvin kirpeälle. Rousku kasvaa haavan ja raidan seuralaisena harvinaisena Etelä-Suomen kalkkialueilla.[2]
Punatäplärousku (Lactarius controversus) on suppilomainen, tahmea ja valkoinen, punatäpläinen rouskulaji. Sen maitiasneste on valkoista. Heltat ovat aluksi kellanvalkoiset ja muuttuvat myöhemmin harmaanpunertaviksi. Jalka on valkoinen ja siinä on punaisia täpliä. Sieni maistuu hyvin kirpeälle. Rousku kasvaa haavan ja raidan seuralaisena harvinaisena Etelä-Suomen kalkkialueilla.
Lactarius controversus, parfois appelé lactaire renversé, lactaire retourné, lactaire taché, latyron ou roussette, est un champignon de la famille des Russulaceae. Ce lactaire pousse en Europe et Amérique du Nord.
Le chapeau, qui mesure entre 8 et 30 cm de diamètre[1], d'abord convexe et à la marge enroulée, prend à maturité une forme de grand entonnoir épais au centre et à la marge fine et souvent ondulée. Globalement blanc, il présente souvent des zones plus ou moins vaste de teinte beige rosé ou des taches brun violacé.
Les lames, très serrées, sont d'abord blanches puis rosissent en vieillissant. La sporée est rosée.
Le pied est plein, haut de 2,5 à 5 cm et large de 1,5 à 4,5 cm[1],[2], de consistance ferme et de couleur blanche, parfois teintée de beige rosé ou de brun violacé.
La chair blanche a une odeur faiblement fruitée et acidulée. Sa saveur est âcre et amère. Elle produit un lait blanc âcre.
L'hyménium est constitué de basides produisant des spores en grand nombre. Elles mesurent 6 ou 7 μm sur 5 ou 6 μm[1] et présentent de petites crêtes saillantes formant une sorte de réseau en surface. Il contient aussi des cystides fuselée et plutôt volumineuses puisqu'elles atteignent 15 μm de largeur[1].
On trouve ce champignon en Amérique du Nord et en Europe, souvent en association avec des peupliers (notamment Populus alba) ou des saules, mais aussi dans des espaces dégagés tels que prés et lisière de bois.
Ce champignon n'est pas comestible de par son mauvais goût.
Lactarius controversus, parfois appelé lactaire renversé, lactaire retourné, lactaire taché, latyron ou roussette, est un champignon de la famille des Russulaceae. Ce lactaire pousse en Europe et Amérique du Nord.
Lactarius controversus (Pers.) Pers., Observationes mycologicae (Lipsiae) 1: 39 (1800) [1799].
Convesso, poi concavo e depresso, con margine all'inizio involuto; colore avorio-rosa, spesso con chiazze rosse concentriche, lucente se secco, vischioso e vellutato se umido; 8-15 fino a 30 cm di diametro.
Decorrenti, fitte, strette e sottili; biancastre, poi rosa carnicino o biancastre rosate.
Robusto e compatto, bianco oppure bianco-sporco.
Biancastra, dura, spessa. Leggermente virante al giallo pallido nel gambo.
Bianco immutabile, con sapore molto piccante, in pratica bruciante, immangiabile.
La superficie del cappello diventa giallastra con KOH.
Cresce su terreno argilloso, sotto pioppi, querce, noccioli ed altre latifoglie, in estate-autunno.
Gregario, molto comune.
Non commestibile perché tossico e per via del sapore piccantissimo.
In alcune zone d'Italia viene impunemente consumato frammisto ad altri funghi con lo scopo di conferire al pasto un sapore "piccante"; anche un consumo così esiguo può tranquillamente provocare disturbi gastro-intestinali e pertanto tale pratica è da considerarsi pericolosa.
Dal latino controversus, controverso, rivolto all'indietro, per il margine del suo cappello quasi sempre rivoltato.
Lactarius piperatus e Lactarius pergamenus che però non hanno mai il cappello con chiazze rosate.
Lactarius controversus (Pers.) Pers., Observationes mycologicae (Lipsiae) 1: 39 (1800) [1799].
A l'é ën bolè.
Da finì.
Nota: a venta mai mangé un bolé trovà se un a l'é nen un bon conossidor dij bolé
Da finì.
Lactarius controversus Persoon : Fries
A l'é ën bolè.
AmbientDa finì.
ComestibilitàNota: a venta mai mangé un bolé trovà se un a l'é nen un bon conossidor dij bolé
Da finì.
Lactarius controversus é um fungo que pertence ao gênero de cogumelos Lactarius na ordem Russulales. Encontrado na Europa, foi descrito cientificamente pelo micólogo sul-africano Christiaan Hendrik Persoon em 1800.[1]
Lactarius controversus é um fungo que pertence ao gênero de cogumelos Lactarius na ordem Russulales. Encontrado na Europa, foi descrito cientificamente pelo micólogo sul-africano Christiaan Hendrik Persoon em 1800.
Lactarius controversus (Christian Hendrik Persoon, 1800), este o specie de ciuperci necomestibile din încrengătura Basidiomycota în familia Russulaceae și de genul Lactarius,[1] denumit în popor lăptucă sângerie.[2] Acest burete coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). În România, Basarabia și Bucovina de Nord crește în grupuri tufoase, nu rar în șiruri sau cercuri de vrăjitoare, pe soluri nutritive ușoare sau bogate in fier și azot, dar de asemenea argiloase, sub plopi negri și plopi tremurători, ocazional sub sălcii, în păduri de foioase, la marginea lor precum de drumuri ierboase, prin parcuri și plantații de plop, dar de asemenea în domeniul pădurilor aluviale, acolo sub arini și ulmi de câmp (Ulmus minor). Apare de la câmpie la munte, din iunie până în octombrie (noiembrie).[3][4] Epitetul soiului este derivat din cuvântul latin (latină controversus=întors spre cealaltă parte).[5]
Buretele poate fi confundat între altele cu Lactarius citrolens (necomestibil, gust amar sia iute, initial miros de roiniță sau lămâie, apoi de lămâie putredă),[8] Lactarius glaucescens, sin. Lactarius pergamenus (comestibil dar iute, se dezvoltă numai în păduri de foioase, mai mic și subțire, se decolorează după tăiere gălbui),[9] Lactarius pallidus (necomestibil, amar și zgâriind, se dezvoltă mai ales sub fagi, cu cuticulă și carne mai gălbuie),[10] Lactarius piperatus (comestibil, iute, dar bine de preparat, cuticulă netedă),[11] Lactarius pubescens (otrăvitor, extrem de iute, se dezvoltă în afară de păduri prin iarbă sub mesteceni, marginea piciorului fiind neregulat ondulată precum pletoasă cu franjuri, miros de mușcată),[12] Lactarius trivialis sin. Lactarius bertillonii var. queletii (necomestibil pentru că prea iute, se dezvoltă numai în foioase, cu mare drag sub castani, lamele foarte îndepărtate, buretele original cu cuticula colorată spre gri-roz, variația queletii însă este albă),[13] Lactarius torminosus (otrăvitor, crește sub mesteceni, mai roz-roșiatic, miros fructuos cu nuanțe de terpentină, gust iute și rășinos) sau Lactarius vellereus (necomestibil, de asemenea foarte iute, amar și zgârcind, lamele mai depărtate, cuticulă lânos-împâslită).[14]
Posibilă este de asemenea o confundare cu două ciuperci comestibile fără suc din genul Russula: Russula delica[15] și surata ei foarte apropiată Russula chloroides.[16]
Lactarius controversus (Christian Hendrik Persoon, 1800), este o specie de ciuperci necomestibile din încrengătura Basidiomycota în familia Russulaceae și de genul Lactarius, denumit în popor lăptucă sângerie. Acest burete coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). În România, Basarabia și Bucovina de Nord crește în grupuri tufoase, nu rar în șiruri sau cercuri de vrăjitoare, pe soluri nutritive ușoare sau bogate in fier și azot, dar de asemenea argiloase, sub plopi negri și plopi tremurători, ocazional sub sălcii, în păduri de foioase, la marginea lor precum de drumuri ierboase, prin parcuri și plantații de plop, dar de asemenea în domeniul pădurilor aluviale, acolo sub arini și ulmi de câmp (Ulmus minor). Apare de la câmpie la munte, din iunie până în octombrie (noiembrie). Epitetul soiului este derivat din cuvântul latin (latină controversus=întors spre cealaltă parte).
Шапка 5-15 (30) см у діаметрі, товстощільном'ясиста, спочатку подушковидно-опукла, згодом увігнуто-розпростерта, світло-кремова, з розпливчастими рожевими або червонуватими плямками, іноді вся брудно-рожевувата; гола, клейкувата, часто по краю з водянистими концентричними смугами.
Гіменофор пластинчастий. Пластинки кремуваті, з рожевим відтінком, з віком брудно-рожевуваті, червонуваті.
Спори 6-8х5-5 мкм.
Ніжка 2-5х1,5-4 (а) см, щільна, кольору шапинки.
М'якоть дуже щільний, білуватий, з часом у шапинці рожевуватий, у ніжці жовтий, при розрізуванні на повітрі не змінюється, пекуче-їдкий, з приємним запахом. Молочний сік білий, їдкий або гіркий (у молодих плодових тіл не дуже їдкий), на повітрі не змінюється.
Росте у листяних та мішаних лісах, переважно під осикою, тополею, осокором, вербою. В Україні росте на Поліссі та в Лісостепу. Полодові тіла утворює в серпні — листопаді.
Умовно їстівний гриб. Перед використанням вимочують протягом доби, двох або відварюють 15-20 хвилин, після того засолюють, смажать.
Lactarius controversus là một loài nấm mũ lớn trong chi Lactarius, hay được gọi là nấm mũ sữa.
Loài nấm không thể ăn được vì có chứa nhiều axit.
Lactarius controversus là một loài nấm mũ lớn trong chi Lactarius, hay được gọi là nấm mũ sữa.
[{{fullurl:wikispecies:{{{wikispecies}}}|uselang=ru}} Систематика
на Викивидах]
Груздь оси́новый (лат. Lactárius controvérsus) — съедобный гриб рода Млечник (лат. Lactarius) семейства Сыроежковые (лат. Russulaceae). Условно-съедобен.
Цвет шляпки белый или с розовыми и сиреневыми зонами, часто концентрическими. Пластинки поначалу беловатые, потом они розовеют и под конец становятся светло-оранжевыми.
Образует микоризу с ивой, осиной и тополем. Растёт в сырых осинниках, тополёвых лесах, встречается довольно редко, обычно небольшими группами. Распространён в тёплых частях умеренного климатического пояса, в России встречается главным образом в районе Нижнего Поволжья.
Сезон: июль—октябрь.
От других светлых млечников отличается розоватыми пластинками, от волнушки белой — слабым опушением на шляпке.
Условно-съедобный гриб, используется преимущественно в солёном виде; предварительно вымоченный — жареным или варёным во вторых блюдах.
Груздь оси́новый (лат. Lactárius controvérsus) — съедобный гриб рода Млечник (лат. Lactarius) семейства Сыроежковые (лат. Russulaceae). Условно-съедобен.