Guidance for identification
Špička cibulová (Marasmius alliaceus, též Agaricus alliaceus Jacq.) je jedlá houba z čeledi špičkovitých.
Špička cibulová je sice jedlá, ale její maso nemá valnou chuť. Díky výrazné česnekové vůni dužniny je možno ji přidávat do jídel pro dodání česnekové chuti, což je vhodné pro osoby alergické na česnek.[1]
Klobouk má průměr 5-35 mm, kuželovitý až vyklenutý tvar, často vrásčitou pokožkou a řídce rozmístěné bělavé či našedlé lupeny. Barva klobouku je šedá, šedohnědá, hnědá či béžová, za vlhka může klobouk černat.
Třeň je 15-60 mm vysoký a , 0,5-4mm široký, válcovitého tvaru, s jemně plstnatou pokožkou. Zbarvený je šedohnědě, nahoře světlejší, dole až černý.
Roste jednotlivě nebo ve skupinách od června do listopadu v podhůří a pahorkatinách. Prospívá na tlejícím listí a větvičkách a dřevě buků.
Špička cibulová (Marasmius alliaceus, též Agaricus alliaceus Jacq.) je jedlá houba z čeledi špičkovitých.
Špička cibulová je sice jedlá, ale její maso nemá valnou chuť. Díky výrazné česnekové vůni dužniny je možno ji přidávat do jídel pro dodání česnekové chuti, což je vhodné pro osoby alergické na česnek.
Der Langstielige oder Saitenstielige Knoblauchschwindling (Mycetinis alliaceus,[1] syn. Marasmius alliaceus) ist ein in Mittel- und Westeuropa heimischer Pilz. Er gehört der Familie der Omphalotaceae an[2].
Der Hut hat einen Durchmesser von 2–4 Zentimeter, ist oft runzelig, creme-, fleisch- bis ockerfarben (ganz jung auch schwarzbraun), der Rand ist fein gerieft. Die Lamellen sind weißlich bis cremefarben, schmal am Stiel angeheftet. Der Stiel ist 4–20 cm lang, 3–5 mm dick, starr, dunkelbraun bis schwarz und matt bereift. Meistens ist er mit einem Wurzelfortsatz im modernden Holz zu finden. Das Fleisch ist dünn, grau-beige, riecht und schmeckt stark nach Knoblauch, scharf. Das Sporenpulver ist weißlich.
Man findet den Pilz auf Laub und totem Buchenholz, vorwiegend auf kalkreichem Boden, von Frühsommer bis Herbst.
Der Saitenstielige Knoblauchschwindling gilt als ungenießbar oder von nur mäßigem Speisewert. In sehr kleinen Mengen kann er als Würzpilz verwendet werden, ähnlich wie der bevorzugte Kleine Knoblauchschwindling. In größeren Mengen ist er möglicherweise unverträglich.[3]
Der Langstielige oder Saitenstielige Knoblauchschwindling (Mycetinis alliaceus, syn. Marasmius alliaceus) ist ein in Mittel- und Westeuropa heimischer Pilz. Er gehört der Familie der Omphalotaceae an.
Mycetinis alliaceus (syn. Marasmius alliaceus), commonly known as the garlic parachute, is one of the larger mushrooms formerly in the genus Marasmius, having a beige cap of up to 4 cm and a long tough slender stipe. It emanates a strong smell of garlic, and this is the significance of the Latin species name, alliaceus. It is distributed throughout Europe, being fairly common in some areas and quite rare in others.[1][2]
The species can be described as follows:[1][3][4]
The strong taste and smell of garlic is a product of the separation of γ-glutamyl-marismin.[4] This mushroom is found in European woods (especially beech woods) from early summer to autumn, growing on fallen leaves and rotting wood.
This species was originally documented by Nikolaus Joseph Freiherr von Jacquin in 1773 and subsequently it was long known as Marasmius alliaceus, a designation established by Elias Magnus Fries. It gave its name to the section Alliacei of genus Marasmius until following a 2005 paper it was decided to separate this group off into genus Mycetinis (see that page for more details).[5][2] The most likely species to be confused is the fairly common Mycetinis scorodonius, which is distinguished by a bare shiny red-brown stem. Mycetinis querceus (once wrongly identified with: M. prasiosmus[6]) has a velvety stem like M. alliaceus, but the colour is purple-brown.[1][7]
Related garlic-smelling species also occur in America; examples are Marasmius perlongispermus and Mycetinis copelandii.[8]
The cap of M. alliaceus is edible, but of limited culinary value due to its meagre flesh. It can be added to dishes to give a garlic flavour, which could be useful for people who are allergic to real garlic.[7]
Mycetinis alliaceus (syn. Marasmius alliaceus), commonly known as the garlic parachute, is one of the larger mushrooms formerly in the genus Marasmius, having a beige cap of up to 4 cm and a long tough slender stipe. It emanates a strong smell of garlic, and this is the significance of the Latin species name, alliaceus. It is distributed throughout Europe, being fairly common in some areas and quite rare in others.
Mycetinis alliaceus, le Marasme à odeur d'ail ou Marasme alliacé, est un champignon basidiomycète de la famille des Marasmiacées. C'est l'un des plus gros de sa famille. On le trouve du début de l'été à la fin de l'automne.
Le chapeau (1-4 cm) est gris-brun foncé, humide. Il pâlit avec l'âge et devient beige. Ce champignon est hygrophane, ses lames sont blanchâtres à gris-blanchâtres. Elles sont adhérentes.
Mycetinis alliaceus présente une forte odeur d'ail ce qui facilite son identification. Le pied est brun à noir, raide et fibreux, très droit et fin, avec présence de pruine.
Ce champignon est trouvé dans les sols calcaires, dans les hêtraies, sur bois mort, sur racines et feuilles en décomposition[1].
Non toxique, seul le chapeau peut présenter un relatif intérêt bien qu'étant peu charnu : il peut remplacer l'ail dans un plat destiné aux personnes allergiques à cette plante. Le pied est souvent jugé trop coriace pour être cuisiné. Certains le jugent immangeable et invoquent aussi sa saveur trop brûlante[1].
Mycetinis alliaceus, le Marasme à odeur d'ail ou Marasme alliacé, est un champignon basidiomycète de la famille des Marasmiacées. C'est l'un des plus gros de sa famille. On le trouve du début de l'été à la fin de l'automne.
Juodkotis mažūnis (lot. Marasmius alliaceus) – tai mažūninių šeimos nevalgomas grybas. Dėl savo retumo įrašytas į Lietuvos raudonąją knygą.
Šio grybo kepurėlė yra 1–4 cm skersmens, plona nemėsinga, iš pradžių varpeliška ar pusiau apvali, vėliau iškili arba paplokščia. Kraštai dažniausiai raukšlėti ir rėvėti. Luobelė lygi ir blizganti. Kotas 4- 15 cm ilgio, laibas, juosvos spalvos, apžėlęs švelniais pūkeliais, tamprios, kaulą primenančios konsistencijos. Lakšteliai siauri ir retoki. Trama plaušinga, skleidžia stiprų česnako kvapą ir turi salsvą arba kartų skonį.
Spalvos kaita: kepurėlės spalva įvairuoja nuo ochros geltonumo, rudos iki pieno baltumo spalvos. Paprastai balti lakšteliai kartais turi rausvą atspalvį.
Panašios rūšys: šį grybą galima supainioti su česnakiniu mažūniu (Marasmius scorodonius) bei šiurkščiakote smirdekle (Micromphale perforans).
Šis grybas auga ant pūvančių medžių.
Juodkotis mažūnis (lot. Marasmius alliaceus) – tai mažūninių šeimos nevalgomas grybas. Dėl savo retumo įrašytas į Lietuvos raudonąją knygą.
De grote knoflooktaailing (Marasmius alliaceus) is een paddenstoel, die behoort tot de familie Marasmiaceae. Deze soort wordt gezien op (begraven) beukentakken in beukenbossen op kalkrijke grond en is een saprofyt. De hoed is gewelfd tot breed klokvormig uitgespreid met een diameter van 1-4 cm. Ze is beige tot bleek- of beigebruin van kleur, met een gegroefd-gestreepte rand. De lamellen zijn wittig tot bleekgeel. De steel is 5-20 cm lang, 3 mm breed en fluwelig met een beigebruine top. De top is bruinzwart tot zwart, met een wortelende basis. Bij de basis is het vlees wittig tot grijs. De geur is knoflookachtig.
De grote knoflooktaailing (Marasmius alliaceus) is een paddenstoel, die behoort tot de familie Marasmiaceae. Deze soort wordt gezien op (begraven) beukentakken in beukenbossen op kalkrijke grond en is een saprofyt. De hoed is gewelfd tot breed klokvormig uitgespreid met een diameter van 1-4 cm. Ze is beige tot bleek- of beigebruin van kleur, met een gegroefd-gestreepte rand. De lamellen zijn wittig tot bleekgeel. De steel is 5-20 cm lang, 3 mm breed en fluwelig met een beigebruine top. De top is bruinzwart tot zwart, met een wortelende basis. Bij de basis is het vlees wittig tot grijs. De geur is knoflookachtig.
Capel fin a 4 cm, bes òcra con ël bòrd ciàir. Lamele crema. Gamba àuta fin a 15 cm e larga fin a 0,3 cm, da brun-a a nèira an bass, povrosa. Odor d'aj motobin fòrt.
A chërs sota ij fò.
A venta mai mangé un bolè trovà se un a l'é nen un bon conossidor dij bolè!
Sensa anteresse alimentar.
Capel fin a 4 cm, bes òcra con ël bòrd ciàir. Lamele crema. Gamba àuta fin a 15 cm e larga fin a 0,3 cm, da brun-a a nèira an bass, povrosa. Odor d'aj motobin fòrt.
AmbientA chërs sota ij fò.
Comestibilità A venta mai mangé un bolè trovà se un a l'é nen un bon conossidor dij bolè!
Sensa anteresse alimentar.
Twardzioszek czosnkowy (Mycetinis alliaceus (Jacq.) Earle ex A.W. Wilson & Desjardin) – gatunek grzybów należący do rodziny Omphalotaceae[1].
Pozycja w klasyfikacji według Index Fungorum: Mycetinis, Omphalotaceae, Agaricales, Agaricomycetidae, Agaricomycetes, Agaricomycotina, Basidiomycota, Fungi[1].
Gatunek ten po raz pierwszy opisany został w 1773 r. przez Nicolausa Jacquina jako Agaricus alliaceus, w 1838 r. przez Eliasa Friesa przeniesiony do rodzaju Marasmius (twardzioszek). W 2005 r. na podstawie najnowszych ustaleń taksonomicznych przeniesiony został do rodzaju Mycetinis[2]. Synonimy naukowe[2]:
Nazwę polską podał Franciszek Błoński w 1889 r[3], obecnie jest ona niespójna z nazwą naukową.
Średnica 2–4 cm, kształt początkowo dzwonkowaty, później wypukły, w końcu rozpostarty. Barwa dość zmienna; od jasnoochrowej do ciemnobrunatnej. Powierzchnia matowa, sucha, czasami pomarszczona, brzeg gładki lub rowkowany[4][5].
Brudnobiaławe lub szarawe, o regularnej tramie[6].
Cienki i długi. Ma wysokość do 10 cm i grubość 1-2 mm. Powierzchnia matowa, czarnobrunatna lub czarna i biało oszroniona (filcowata). Nasada korzeniasta[4]. Jest twardy, włóknisty, o chrząstkowatej konsystencji i tak elastyczny, że nie daje się złamać[5].
Cienki, białawy. Ma łagodny smak i silną woń czosnku[4].
Biały lub kremowy. Zarodniki o kształcie od szerokoelipsoidalnego do niemal kulistego, gładkie, o rozmiarach 7-11 × 6-8 µm[5].
Występuje w Europie[7]. W Polsce jest niezbyt częsty[3].
Spotykany jest w lasach liściastych i w parkach, zawsze w obecności buków. Rośnie na ziemi, na szczątkach drewna, zwłaszcza znajdującego się pod ziemią. Owocniki wytwarza od maja do listopada
Saprotrof. Nie jest trujący, ale z powodu nieprzyjemnego zapachu uważany jest za grzyb niejadalny[5]. Dawniej jednak dzięki czosnkowemu zapachowi był używany do przyprawiania niektórych potraw[4].
Twardzioszek czosnkowy (Mycetinis alliaceus (Jacq.) Earle ex A.W. Wilson & Desjardin) – gatunek grzybów należący do rodziny Omphalotaceae.
Marasmius alliaceus (Nikolaus Joseph von Jacquin, 1871 ex Elias Magnus Fries, 1838) sin. Mycetinis alliaceus (Nikolaus Joseph von Jacquin, 1871 ex Franklin Sumner Earle, 1909), din încrengătura Basidiomycota, în familia Marasmiaceae și de genul Marasmius,[1] numit în popor usturoiași,[2] este o specie saprofită de ciuperci comestibile, epitetul fiind derivat din cuvântul latin (latină allium=usturoi ).[3] Buretele se poate întâlni în România, Basarabia și Bucovina de Nord, crescând în grupuri răsfirate sau compacte, pe soluri bazice, în păduri mixte sau de foioase, numai pe ramuri sau alte resturi de lemn în putrefacție de fagi, adesea îngropate sub pământ, de asemenea prin luminișuri, câteodată ascunse în iarbă, dezvoltându-se în număr foarte mare în special după o ploaie puternică de la câmpie la munte. Timpul apariției este din iunie până în octombrie (noiembrie).[4][5]
Marele om de știință austriac Nikolaus Joseph von Jacquin a descris specia deja în anul 1762 în volumul 1 al lucrării sale Enumeratio stirpium plerarumque, quae sponte crescunt in agro Vindobonensi, montibusque confinibus sub denumirea Agaricus alliaceus.[6] Apoi savantul suedez Elias Magnus Fries a redenumit soiul în Marasmius alliaceus, de citit în cartea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum din 1838.[7]
Buretele a mai fost descris de mai multe ori sub alt taxon, cel mai important este cel al micologului american Franklin Sumner Earle (1856-1929) dintr-un articol publicat în jurnalul Bulletin of the New York Botanical Garden din 1909, propunând noul nume generic Mycetinis alliaceus.[8]
Denumirea lui Fries a fost valabilă până în anii 2000, când din ce în ce mai mulți micologi s-au decis pentru taxonul lui Earle. Totuși trebuie menționat că denumirea lui Fries se găsește în aproape toate cărțile micologice cu prestigiu. Mai departe, Marasmius alliaceus este folosit cu precădere în țări de limbă romană, astfel și în România. De acea denumirea lui Fries este citată taxon și nu sinonim în acest articol.
Acest burete poate fi confundat în primul rând cu gemenul său Marasmius scorodonius sin. Mycetinis scorodonius, (burete de condimentare excepțional, crește prin păduri luminoase de conifere, miros plăcut de usturoi),[12] dacă nu s-ar ține seama de miros (cel mai bine de recunoscut după frământarea între degete), de asemenea cu Collybia dryophyla sin. Gymnopus dryophilus (comestibilă, dar de valoare scăzută),[13] Collybia peronata sin. Gymnopus peronatus (necomestibilă, foarte iute),[14] Laccaria proxima (comestibilă),[15] Marasmius cohaerens (fără valoare, apare pe lemn în putrefacție de conifere, preferă locuri uscate),[16] Marasmius lupuletorum sin. Marasmius torquescens (necomestibil, cu miros plăcut dar foarte fibros, crește preferat pe bușteni de fagi, piciorul fiind albastru-negricios),[17] Marasmius rotula (necomestibil, foarte fibros, apare pe lemn în putrefacție de fag, mai rar de molid)[18] sau Marasmius wynnei (necomestibil, pe trunchiuri în putrefacție, cu tonuri mai violete, gust și miros cam neplăcut de țărână).[19] Fatală ar fi o confuzie cu letalele Clitocybe dealbata (mortală, cu același habitat, dar albicioasă, cu lamele dense și cu miros de faină)[20] și Clitocybe rivulosa (mortală, cu același habitat, dar mai deschisă, cu lamele dense și fără miros).[21]
Usturoiașii nu sunt astfel de calitativi ca cocârții, dar pot fi valorificați asemănător, chiar împreună cu ultim numiții.[22]
Marasmius alliaceus (Nikolaus Joseph von Jacquin, 1871 ex Elias Magnus Fries, 1838) sin. Mycetinis alliaceus (Nikolaus Joseph von Jacquin, 1871 ex Franklin Sumner Earle, 1909), din încrengătura Basidiomycota, în familia Marasmiaceae și de genul Marasmius, numit în popor usturoiași, este o specie saprofită de ciuperci comestibile, epitetul fiind derivat din cuvântul latin (latină allium=usturoi ). Buretele se poate întâlni în România, Basarabia și Bucovina de Nord, crescând în grupuri răsfirate sau compacte, pe soluri bazice, în păduri mixte sau de foioase, numai pe ramuri sau alte resturi de lemn în putrefacție de fagi, adesea îngropate sub pământ, de asemenea prin luminișuri, câteodată ascunse în iarbă, dezvoltându-se în număr foarte mare în special după o ploaie puternică de la câmpie la munte. Timpul apariției este din iunie până în octombrie (noiembrie).
Česnovka (znanstveno ime Marasmius alliaceus)je gliva z užitno gobo, ki spada v družino sehličark.
Ime je gliva dobila po značilnem vonju po česnu. Klobuk je pri mladih primerkih zvonast, kasneje pa postane izbočen in po večini zvihan[1]. Klobuk odraslih gob ima premer od 2 do 4 cm in ima tanko kožico. Barva klobuka je okrasta, lahko pa tudi meseno rdečkasta ali celo peščena. Lističi so belkasti, debeli in razmaknjeni. Ob betu so rahlo pritrjeni. Trosni prah je bele barve. Bet je žilav, gol in gladek, dolg pa je lahko do 15 cm in ima premer do 3 mm. Barva beta je svetlo rdeče rjava[2][3][4].
Česnovka raste v velikih skupinah, najpogosteje v bukovih gozdovih. Zaradi močnega vonja po česnu se največ uporablja kot začimbna goba. Pojavlja se od zgodnjega poletja do jeseni. Česnovko lahko zamenjamo s sorodno vrsto M. scorodonius, ki pa ima svetleč rdeč bet. Podobna vrsta je rudi M. prasiosmus (synonym: M. querceus) ki ima bet podobne barve kot česnovka, vendar pa ima ta vrsta klobuk bolj škrlatne barve, okus pa je izrazito pekoč.[2].
pritrditev himenija: priraščen
bet: gol
Česnovka (znanstveno ime Marasmius alliaceus)je gliva z užitno gobo, ki spada v družino sehličark.
Часни́чник вели́кий (Marasmius alliaceus (Jacquin.ex Fr.) Fr.) — їстівний гриб з родини Marasmiaceae.
Шапка 2-4(5) см у діаметрі, опуклорозпростерта, з опущеним рубчастим краєм, білувата, коричнювато-кремова або коричнювато-сіра, з віком світлішав, зморшкувата. Пластинки білуваті, рідкі. Спорова маса біла. Спори 7-11,5 Х 6-8 мкм, гладенькі. Ніжка 4-15(20) Х 0,1-0,3 см, порожня, з довгим коренеподібним виростом, коричнево-чорна, трохи рубчаста. М'якуш білуватий, із сильним запахом часнику.
В Україні поширений у Карпатах і Криму. Росте у листяних (переважно букових), зрідка хвойних лісах, на листі, гнилій деревині, ґрунті; у травні — листопаді.
Використовують свіжим, сушеним.
Часни́чник вели́кий (Marasmius alliaceus (Jacquin.ex Fr.) Fr.) — їстівний гриб з родини Marasmiaceae.
Шапка 2-4(5) см у діаметрі, опуклорозпростерта, з опущеним рубчастим краєм, білувата, коричнювато-кремова або коричнювато-сіра, з віком світлішав, зморшкувата. Пластинки білуваті, рідкі. Спорова маса біла. Спори 7-11,5 Х 6-8 мкм, гладенькі. Ніжка 4-15(20) Х 0,1-0,3 см, порожня, з довгим коренеподібним виростом, коричнево-чорна, трохи рубчаста. М'якуш білуватий, із сильним запахом часнику.
В Україні поширений у Карпатах і Криму. Росте у листяних (переважно букових), зрідка хвойних лісах, на листі, гнилій деревині, ґрунті; у травні — листопаді.
Використовують свіжим, сушеним.
Mycetinis alliaceus (Jacq.) Earle, 1909
СинонимыЧесно́чник большо́й (лат. Mycétinis alliáceus) — вид грибов, входящий в род Чесночник (Mycetinis) семейства Негниючниковые (Marasmiaceae).
Небольшой гриб с сильным запахом чеснока, используемый в качестве приправы.
Плодовые тела шляпконожечные, коллибиоидные. Шляпка у взрослых грибов 1—6,5 см в диаметре, по краю слабо просвечивающая, с голой гладкой поверхностью, окрашенной в тёмно-жёлтые или красно-коричневые тона, по краю более бледная.
Мякоть тонкая, одного цвета с поверхностью, с сильным запахом и вкусом чеснока.
Пластинки гименофора частые, в числе 17—23, с пластиночками, свободные от ножки, розовато-белые или сероватые, с неправильно зазубренным краем.
Ножка 6—15 см длиной и 2—5 мм толщиной, центральная, цилиндрическая или сплюснутая, крепкая, серо-коричневая до чёрной, покрытая опушением, в основании с серым мицелием.
Споровый отпечаток белый. Споры 9—12×5—7,5 мкм, широкоэллиптические до миндалевидных. Базидии в основном четырёхспоровые. Кутикула шляпки — гименидермис. Хейлоцистиды веретеновидные или цилиндрические, плевроцистиды отсутствуют.
Распространённый в широколиственных лесах Европы вид. Произрастает на опаде и гниющих веточках бука.
Чесно́чник большо́й (лат. Mycétinis alliáceus) — вид грибов, входящий в род Чесночник (Mycetinis) семейства Негниючниковые (Marasmiaceae).
Небольшой гриб с сильным запахом чеснока, используемый в качестве приправы.