Scombroidei és un subordre de peixos de l'ordre dels perciformes.
El tàxon inclou molts peixos coneguts, com la tonyina, el verat, el peix vela i el peix espasa.[1]
Scombroidei és un subordre de peixos de l'ordre dels perciformes.
Makrillikalat (Scombroidei) on ahvenkalojen (Perciformes) lahkoon kuuluva kalojen alalahko.
Alalahkoon kuuluu neljä heimoa.[1] Heimojen luokitus vaihtelee eri lähteiden mukaan.
Heimot joiden luokitus ei ole vakiintunut:
Makrillikalat (Scombroidei) on ahvenkalojen (Perciformes) lahkoon kuuluva kalojen alalahko.
De Makreelachtigen (Scombroidei) vormen een onderorde van de orde Baarsachtigen (Perciformes). Alle makreelachtigen leven pelagisch, zijn snelle zwemmers en hebben een torpedovormig lijf.
De Makreelachtigen (Scombroidei) vormen een onderorde van de orde Baarsachtigen (Perciformes). Alle makreelachtigen leven pelagisch, zijn snelle zwemmers en hebben een torpedovormig lijf.
Makrellfisker er en underorden av piggfinnefisker, den største ordenen av .
Alle artene lever pelagisk i havet og er med sine strømlinjeformede kropper gode svømmere. Gruppen omfatter de eneste fiskene som er i stand til heve kroppstemperaturen ved å produsere varme innvendig. Denne egenskapen har oppstått tre ganger innenfor gruppen, og detaljene varierer.[1]
I linneansk systematikk regnes makrellfiskene som underordenen Scombroidei. Gruppen fikk omtrent sitt nåværende omfang av Charles Tate Regan i 1909. Regan og mange senere forskere regnet også luvar til makrellfiskene, men det er nå vist at denne fisken er et spesialisert medlem av Acanthuroidei.
Fylogenetiske studier basert på molekylærgenetikk viser at makrellfiskene er en polyfyletisk gruppe. Havgjedder, trådstjerter og makrellfamilien danner en naturlig gruppe, som er mest i slekt med Scombrolabrax heterolepis og Pomatomus saltatrix. Sverdfisken er søsterarten til seilfiskene, og til sammen utgjør de gruppen Xiphioidei. Barracudaene er ikke nært beslektet med andre makrellfisker.[2]
Makrellfisker er en underorden av piggfinnefisker, den største ordenen av .
Alle artene lever pelagisk i havet og er med sine strømlinjeformede kropper gode svømmere. Gruppen omfatter de eneste fiskene som er i stand til heve kroppstemperaturen ved å produsere varme innvendig. Denne egenskapen har oppstått tre ganger innenfor gruppen, og detaljene varierer.
Multimedia w Wikimedia Commons Makrelowce[2] (Scombroidei), tuńczykowce[2] (Thunnoidei) – podrząd ryb okoniokształtnych (Perciformes) obejmujący gatunki pelagiczne strefy umiarkowanej i tropikalnej, charakteryzujące się ciałem wrzecionowatego kształtu z cienkim, ale mocnym trzonem ogonowym, zakończonym półksiężycowatą płetwą ogonową. Po obu bokach ogona zwykle obecna jest stępka. Na trzonie ogonowym często występują dodatkowe płetewki. Kości górnoszczękowe są zrośnięte ze sobą i połączone z międzyszczękowymi[2][3]. W stanie kopalnym makrelowce są znane z pokładów eocenu[4]. Mają bardzo duże znaczenie gospodarcze i użytkowe.
Do tej grupy należą gatunki przystosowane do pływania z dużą prędkością, prawdopodobnie najszybsze wśród ryb – niektóre są w stanie osiągać na krótkich odcinkach prędkości od 60 do 100 km/h[4].
Do makrelowców zaliczane są współcześnie żyjące rodziny:
oraz kilka wymarłych, m.in.[4]:
Nelson[4] (i wcześniejsi autorzy) zalicza także do tej grupy rodziny:
przez innych zaliczane do odrębnego podrzędu Xiphioidei[5].
Makrelowce (Scombroidei), tuńczykowce (Thunnoidei) – podrząd ryb okoniokształtnych (Perciformes) obejmujący gatunki pelagiczne strefy umiarkowanej i tropikalnej, charakteryzujące się ciałem wrzecionowatego kształtu z cienkim, ale mocnym trzonem ogonowym, zakończonym półksiężycowatą płetwą ogonową. Po obu bokach ogona zwykle obecna jest stępka. Na trzonie ogonowym często występują dodatkowe płetewki. Kości górnoszczękowe są zrośnięte ze sobą i połączone z międzyszczękowymi. W stanie kopalnym makrelowce są znane z pokładów eocenu. Mają bardzo duże znaczenie gospodarcze i użytkowe.
Do tej grupy należą gatunki przystosowane do pływania z dużą prędkością, prawdopodobnie najszybsze wśród ryb – niektóre są w stanie osiągać na krótkich odcinkach prędkości od 60 do 100 km/h.
Scombroidele sau scombroideii (Scombroidei) sunt un subordin de pești teleosteeni marini pelagici, răpitori, de talie mijlocie sau mare, buni înotători, care trăiesc în mările tropicale și subtropicale. Unele specii fac migrații sezoniere în apele temperate sau reci, altele formează bancuri foarte mari. Au corpul fusiform, puțin comprimat lateral, acoperit cu solzi cicloizi mărunți sau golaș. Unele specii au un corselet în spatele capului, acoperit cu solzi groși de talie mijlocie. Premaxilarele sunt în formă de cioc, falca superioară este neprotractilă. Pedunculul caudal este totdeauna subțire. Înotătoarea dorsală lungă, cu partea anterioară formată din raze neramificate, slabe. Multe specii au două înotătoare dorsale. Înotătoarea pectorală și vârfurile înotătoarei caudale mult prelungite. Înotătoarea ventrală (când este prezentă) cu poziție pectorală. Vezica înotătoare mare; uneori lipsește. Scombroidele sunt cei mai iuți înotători dintre toți teleosteenii. Se hrănesc cu crabi, crevete, calmari, crustacee, pești și larve de pești și nevertebrate. Unele specii mici filtrează zooplanctonul prin spinii branhiali. Depun fracționat icrele în apele tropicale și subtropicale, adesea în apropiere de țărm. Icrele sunt pelagice și eclozează în alevini planctonici. Au o mare importanță economică, fiind pești comestibili.
Sunt pești perciformi marini activi având corpul hidrodinamic, fusiform, puțin comprimat lateral, unele specii au o formă de cordea (familia Trichiuridae). Botul este alungit. Pedunculul caudal este totdeauna subțire. Corpul acoperit parțial cu solzi cicloizi mici, subțiri sau deseori golaș, fără solzi. Unele specii au un corselet în spatele capului, acoperit cu solzi groși de talie mijlocie.
Înotătoarea dorsală de obicei lungă, cu partea anterioară formată din raze neramificate, slabe. Majoritatea speciilor au două înotătoare dorsale (Trichiuridae au o singură înotătoare dorsală). La unele specii în urma celei de-a doua înotătoare dorsale și a înotătoarei anale se află mai multe înotătoare mici, numite pinule. Înotătoarea pectorală mult prelungită. Înotătoarea ventrală (când este prezentă) se află în poziție pectorală. Înotătoarea caudală bifurcată sau în formă de semilună, cu vârfurile mult prelungite. Razele înotătoarei caudale acoperă placa hipurală.
Oasele epiotice ale craniului sunt separate unele de altele prin osul supraoccipital. Premaxilarele sunt ascuțite în partea anterioară, în formă de cioc sau de sabie. Maxilare fălcii superioară sunt fixate la premaxilare, aceasta fiind o modificare secundară care adaptează peștele pentru a se hrăni cu o pradă mare, și falca superioară devine neprotractilă. Dentiția este completă, uneori, însă, slabă. Oasele predorsale pierdute (cu excepția unui os mic la Ruvettus, Thyrsites și Tongaichthys și trei oase bine dezvoltate la Gasterochisma). Al doilea os epibranhial al arcului faringian se extinde pe partea superioară al osului trei infrafaringobranhial (osul faringian inferior) cu excepția Gasterochisma.
Membranele branhiale separate de istm (istm = partea îngustă cărnoasă situată între branhii pe partea inferioară a capului). Preoperculul, la formele adulte, nu are țepi. 24 sau mai multe vertebre. Comisura interorbitală al canalelor supraorbitale ale liniei laterale este incompletă sau absentă. Vezica înotătoare uneori este mare, alteori absentă.
Acești pești sunt răspândiți în apele marine și estuariene din zonele tropicale și temperate ale oceanelor. O specie de macrou spaniol (Scomberomorus sinensis) se deplasează pe distanțe lungi în susul râului Mekong.
Scombroidele se deosebesc de carangide printr-o adaptare și mai înaintată la viața pelagică. Majoritatea peștilor scombroizi sunt epipelagici, unii sunt mezopelagici.
Unele scombroide, de ex. scrumbia albastră, formează bancuri foarte mari, în timp ce altele, de ex. pălămidă cu spini (Acanthocybium solandri) și scrumbiile șarpe (Gempylus serpens) sunt solitare.
Acest subordin cuprinde pe cei mai iuți înotători dintre toți teleosteenii, și sunt probabil cei mai rapizi pești din lume. Peștele călător (Istiophorus platypterus), peștele spadă (Xiphias gladius) și tonul (Thunnus) ating pe perioade scurte viteze între 60 și 100 km pe oră.
Endotermia, capacitatea de a menține temperatura ridicată a corpului prin mecanisme metabolice, a evoluat în mai multe direcții. Aceasta se realizează la toni (tribul Thunnini) într-un mod similar celui de la păsări și mamifere, în timp ce endotermia craniană, în care doar creierul și ochii sunt încălziți, are loc la Gasterochisma, Xiphiidae și Istiophoridae.
Cele mai multe scombroide sunt răpitori activi, hrănindu-se cu o mare varietate de pești, calmari și crustacee, dar unele (de ex. scrumbia albastră) filtrează organisme planctonice mici din apă cu ajutorul spinilor branhiali lungi.
Speciile mai mici de scombroide, cum ar fi scrumbia albastră, cad pradă animalelor răpitoare de mare mai mari.
Balenele, marsuinii (Phocoenidae), rechini, tonii (Thunnini), pălămidele (Sardini), lufarul (Pomatomus saltatrix) și lavracul vărgat (Morone saxatilis) provoacă pagube importante scombroidelor. Codul (Gadus) mănâncă de multe ori macroul mic; calmarii distrug un număr mare de pești tineri și multe păsări de mare urmează și înhăța peștii din cârduri, atunci când aceștia sunt la suprafață.
Scombroidele de talie mijlocie, cum ar fi pălămidele (Sardini) și tonul dungat (Katsuwonus pelamis) cad pradă tonilor (Thunnini), peștilor spadă (Xiphiidae și Istiophoridae) și rechinilor. Răpitorii tonilor mari, cum ar fi tonul roșu (Thunnus thynnus) sunt balenele ucigase (Orcinus orca) și unii rechini, cum ar fi rechinul alb (Carcharodon carcharias) și rechinul mako (Isurus oxyrinchus). Peștii spadă mari sunt atât de activi și puternici, încât au puțini dușmani, dar cad pradă balenelor ucigase și cașaloților (Physeter macrocephalus) și rechinilor mako.
Scombroidele sunt dioice (au sexele separate) și majoritatea au un dimorfism sexual slab sau absent în culoare.
Cele mai multe specii depun fracționat icrele în apele tropicale și subtropicale, adesea în apropiere de țărm. Icrele sunt pelagice și eclozează în larve (alevini) planctonice.
Populațiile mai multor specii s-au redus foarte mult datorită pescuitului intens și figurează pe lista roșie a IUCN ca specii amenințate:
Multe specii de scombroide au o mare importanță economică ca pești comestibili – scrumbia albastră (macroul), macroul spaniol (Scomberomorus), pălămidă (Sarda) și tonul (Thunnus) și în pescuit sportiv - macroul spaniol, tonul, peștele spadă (Xiphias gladius) și marlinii (Istiophoridae). Scombroidele din punctul de vedere al importanței economice sunt plasate în primele patru locuri (celelalte trei fiind ocupate de Gadidae, Clupeidae și Salmonidae).
Prima definiție modernă a peștilor scombroizi ca subordin a fost dată de Regan în 1909. El a separat în mod clar scombroidele de familiile percoide (Carangidae și Coryphaenidae). Regan a recunoscut patru diviziuni în cadrul scombroidelor: Trichiuriformes (Gempylidae și Trichiuridae), Scombriformes (Scombridae), Luvariformes (Luvaridae) și Xiphiiformes (Xiphiidae, Istiophoridae și 3 familii fosile). Subordinul a fost redefinit de Collette și colab. (1984) și familia Luvaridae s-au dovedit a fi un grup de pești oceanici extrem de specializați din subordinul Acanthuroidei, care sunt de obicei asociați cu recifele (Tyler și colab., 1989). Collette și colab. (1984) a inclus Scombrolabricidae în Scombroidei ca grupul cel mai primitiv. O definiție alternativă a scombroidelor propusă de Johnson în 1986 exclude Scombrolabracoidei dar include baracudele (Sphyraenidae) ca grupul cel mai primitiv al scombroidelor.[1]
Subordinul cuprinde 6 familii cu 46 de genuri și aproximativ 147 de specii. Cele 6 familii sunt Sphyraenidae (1 gen, 21 de specii), Trichiuridae (10 genuri, 39 specii), Gempylidae (16 genuri, 24 de specii), Scombridae (15 genuri, 51 specii), Xiphiidae (1 gen, 1 specie), și Istiophoridae (3 genuri, 11 specii).[2]
Resturile fosile se cunosc din paleocenul inferior. Familia fosilă †Blochiidae (de exemplu, Blochius din eocen și, posibil, Aglyptorhynchus) este înrudită cu Xiphiidae. Alte scombroide fosile includ Abadzekhia din oligocen și †Palaeorhynchidae.
În apele noastre, trăiesc reprezentanții a trei familii cu 6 specii.[3][4]
Scombroidele sau scombroideii (Scombroidei) sunt un subordin de pești teleosteeni marini pelagici, răpitori, de talie mijlocie sau mare, buni înotători, care trăiesc în mările tropicale și subtropicale. Unele specii fac migrații sezoniere în apele temperate sau reci, altele formează bancuri foarte mari. Au corpul fusiform, puțin comprimat lateral, acoperit cu solzi cicloizi mărunți sau golaș. Unele specii au un corselet în spatele capului, acoperit cu solzi groși de talie mijlocie. Premaxilarele sunt în formă de cioc, falca superioară este neprotractilă. Pedunculul caudal este totdeauna subțire. Înotătoarea dorsală lungă, cu partea anterioară formată din raze neramificate, slabe. Multe specii au două înotătoare dorsale. Înotătoarea pectorală și vârfurile înotătoarei caudale mult prelungite. Înotătoarea ventrală (când este prezentă) cu poziție pectorală. Vezica înotătoare mare; uneori lipsește. Scombroidele sunt cei mai iuți înotători dintre toți teleosteenii. Se hrănesc cu crabi, crevete, calmari, crustacee, pești și larve de pești și nevertebrate. Unele specii mici filtrează zooplanctonul prin spinii branhiali. Depun fracționat icrele în apele tropicale și subtropicale, adesea în apropiere de țărm. Icrele sunt pelagice și eclozează în alevini planctonici. Au o mare importanță economică, fiind pești comestibili.
Makrillika fiskar (Scombroidei) är en underordning i ordningen abborrartade fiskar. De lever pelagiskt och är med sin torpedlika kroppsform särskilt bra anpassade till livet i havet. Deras ryggsträng innehåller inte så mycket brosk på grund av de stora påfrestningar som den är utsatt för. Bröst-, buk- och ryggfenan kan gömmas i fördjupningar. Fjäll saknas eller är bara små.
Makrillika fiskar (Scombroidei) är en underordning i ordningen abborrartade fiskar. De lever pelagiskt och är med sin torpedlika kroppsform särskilt bra anpassade till livet i havet. Deras ryggsträng innehåller inte så mycket brosk på grund av de stora påfrestningar som den är utsatt för. Bröst-, buk- och ryggfenan kan gömmas i fördjupningar. Fjäll saknas eller är bara små.
Скумбрієви́дні (Scombroidei) — підряд риб ряду окунеподібних (Perciformes).
Підряд включає в себе тунець, макрель і рибу-меч. До нього належать родини:
Скумбрієви́дні (Scombroidei) — підряд риб ряду окунеподібних (Perciformes).
Phân bộ Cá thu ngừ (tên khoa học: Scombroidei) là tên gọi của một phân bộ trong bộ Cá vược (Perciformes) truyền thống – bộ cá có số lượng loài lớn nhất.
Theo phân loại truyền thống, phân bộ này bao gồm các họ sau:
Tuy nhiên, trong phân loại gần đây, Betancur et al. (2013, 2014) đã tách phân bộ này ra và chia vào các nhóm khác nhau[1][2]. Cụ thể như sau:
Ba họ còn lại thuộc về bộ mới lập Scombriformers của loạt Pelagiaria.
Bộ Scombriformers còn bao gồm các họ sau:
Tuy nhiên, mối quan hệ liên họ trong bộ Scombriformes là mong manh; việc xếp các họ cá dạng cá thu ngừ thành các phân bộ nhằm bảo toàn các tên gọi truyền thống (như Scombroidei, Stromateoidei, Icostoidei v.v.) hoặc tách chúng ra thành các bộ mới đòi hỏi thêm các công trình nghiên cứu mới[2].
Bài viết chủ đề bộ Cá vược này vẫn còn sơ khai. Bạn có thể giúp Wikipedia bằng cách mở rộng nội dung để bài được hoàn chỉnh hơn. Phân bộ Cá thu ngừ (tên khoa học: Scombroidei) là tên gọi của một phân bộ trong bộ Cá vược (Perciformes) truyền thống – bộ cá có số lượng loài lớn nhất.
鯖亞目為輻鰭魚綱鱸形目的其中一個亞目。特点是前颌骨固着于上颌骨，不能向前伸出。背鳍鳍棘正常。臀鳍前无游离鳍棘。有或无皮肤血管系统。鱼体大多纺锤形，多是一些快速游泳的种类，是世界渔业重要捕捞对象。
鯖亞目的分类 # 科 学名 属 1 金梭魚科 Sphyraenidae 魣属 2 帶鰆科 Gempylidae 蛇鲭属、双棘蛇鲭属、短鳍蛇鲭属、异鳞蛇鲭属、若蛇鲭属、新蛇鲭属、无耙蛇鲭属、副双棘蛇鲭属、纺锤蛇鲭属、短蛇鲭属、皇蛇鲭属、棘鳞蛇鲭属、杖蛇鲭属、黑鳍蛇鲭属、拟蛇鲭属、汤加蛇鲭属 3 帶魚科 Trichiuridae 等鳍叉尾带鱼属、剃刀带鱼属、深海带鱼属、新月带鱼属、小带鱼属、窄颅带鱼属、叉尾带鱼属、沙带鱼属、狭颅带鱼属、带鱼属 4 鯖科 Scombridae 腹翼鲭属、刺鲅属、细鲣属、舵鲣属、跃鲣属、巴鲣属、双线鲭属、双线鲅属、裸狐鲣属、鲣属、平鲣属、羽鳃鲐属、狐鲣属、鲭属、马鲛属、金枪鱼属 5 劍旗魚科 Xiphiidae 6 旗魚科 Istiophoridae Istiompax属、旗鱼属、Kajikia属、枪鱼属、四鳍旗鱼属
サバ亜目（学名：Scombroidei）は、スズキ目に所属する魚類の分類群の一つ。現生種としてサバ科・タチウオ科・クロタチカマス科など、6科46属147種が記載される[1]。マグロ・カジキに代表される、遊泳性の大型肉食魚を多く含むグループである。
サバ亜目の魚類はすべて海水魚で、沿岸から外洋にかけての表層、あるいは深海にまで分布する[1]。カマス科・サバ科の一部は汽水域に進出することもあるが、淡水域に入ることはごくまれである[1]。ほとんどの種類が世界各地で食用魚として利用され、サバ・マグロなど多量に漁獲される水産重要種も数多く含まれる[1]。
本亜目には非常に速く遊泳することができる魚種が多く、クロマグロ・メカジキ・バショウカジキの遊泳速度は短時間ながら最高で時速60-100kmに達する[1]。マグロ類など一部の仲間は内温性を獲得しており、代謝熱によって比較的高い体温を維持することができる[1]。
サバ亜目魚類の生態は科によって異なり、表層遊泳性のカマス科・サバ科・メカジキ科・マカジキ科、深海中層を遊泳するクロタチカマス科、深海底生性のタチウオ科に大きく分けられる[1]。
サバ科の仲間は季節的な回遊を行うものが多い。また、クロタチカマス科やタチウオ科の一部では昼は深海に潜み、夜間に海面近くに浮上する日周鉛直移動がみられる[1]。食性は一般に肉食性で、動物プランクトン・魚類・甲殻類・頭足類などを捕食する。
サバ亜目の仲間はサバ科のように遊泳に適した紡錘形の体型をもつものと、タチウオ科のように細長く側扁したリボン状のものに分けられる[1]。成魚の全長は、数十cm程度のサバ類から4mを超すタイセイヨウクロマグロまで種類によってさまざま[2]。スズキ目の中でも比較的大型の魚が多く、全長1mを超えるものも珍しくない。
成魚の顎は上下とも前方に尖り、種類による長短の違いはあるが吻が形成される。前上顎骨は固定され、上顎を前方に突き出すことはできない[1]。これは大型の獲物を捕食するために、二次的に獲得された形質であると考えられている[1]。歯は強固に直立し、クロタチカマス科・タチウオ科・サワラ類などでは 牙のように鋭く発達する[1]。一般に目も大きい。鱗は退化傾向にあり、小さな円鱗か櫛鱗、もしくは骨質変形鱗である。
現生のサバ亜目は6科46属147種で構成される[1]。化石種のみの絶滅群として、Blochiidae 科（始新世）および Palaeorhynchidae 科の2科が知られ、前者はメカジキ科に近いグループであると推測されている[1]。
本亜目の構成には議論が多く、カマス科を独立のカマス亜目 Sphyraenoidei として除外する見解もある[3][4]。また、カジキ類2科（メカジキ科・マカジキ科）については、単一の「メカジキ科」にまとめる場合もあるほか[5]、近年ではカジキ亜目 Xiphioidei としてサバ亜目から分離させる意見も多くなっている[4][6]。
ムカシクロタチ科とアマシイラ科はかつて本亜目に所属していたが[7]、両者が実際にサバ亜目の一員であるかについては見解が分かれている。ムカシクロタチ科はムカシクロタチ Scombrolabrax heterolepis 1種のみで構成される単型で、クロタチカマス科に類似した形態をもつ一方でスズキ亜目に近い部分もある[1]。Nelson（2006）の体系では独立のムカシクロタチ亜目 Scombrolabracoidei として分類されている一方で、サバ亜目の内部に位置付ける体系も存在する[6]。また、カジキ類と近縁であると考えられていたアマシイラ科（アマシイラ Luvarus imperialis のみを含む）は、近年の詳細な形態学的解析によりニザダイ亜目との関係が強く示唆されている[8][9]。
亜目内での分化については、沿岸性の原スズキ型魚類からまずカマス科・クロタチカマス科が分化し、クロタチカマス科からさらにタチウオ科とサバ科に分岐したと考えられている。
カマス科 Sphyraenidae はカマス属 Sphyraena 1属のみからなり、アカカマス・ヤマトカマス・オニカマスなど21種を含む。沿岸性が強く、浅海で群れを成して泳ぐ。
体は前後に細長い槍型で、吻が長く尖る。大きい口には鋭い歯が並ぶ[1]。背鰭は2つで互いによく離れ、尾鰭の前に小離鰭はもたない。
クロタチカマス科 Gempylidae にはクロシビカマス・バラムツ・アブラソコムツなど16属24種が記載される。深海中層性だが、夜には浅海へ上がるものもいる。
背鰭は棘条部が前後に長く、腹鰭は退化的である[1]。背鰭は棘条部と軟条部に分かれ、尾鰭の前に小離鰭をもつ[1]。側線が体側の上下に分かれるものもいる。
タチウオ科 Trichiuridae はタチウオ・タチモドキ・ヒレナガユメタチなど3亜科10属39種で構成される。深海底での生活に適応し遊泳力は比較的低いが、夜には浅海へ浮上するものもいる[1]。
体はリボン状で、背鰭は棘条部と軟条部が連続し、小離鰭を欠く[1]。腹鰭と尾鰭は退化傾向が強く、種類によっては消失する[1]。
サバ科 Scombridae にはマサバ・サワラ・カツオ・マグロなど多数の水産重要種が所属し、2亜科15属51種が記載される。沿岸から外洋にかけての表層から中層を遊泳して生活する。クロマグロの遊泳速度は非常に高く、メカジキやバショウカジキと並んで魚類の中でもトップクラスである[1]。
背鰭は2つに分かれ、尾鰭の前に小離鰭をもつ[1]。明瞭な鱗をもつウロコマグロ亜科（ウロコマグロ1種のみ）と、微小な鱗しかもたないサバ亜科に細分される[1]。
メカジキ科 Xiphiidae はメカジキ Xiphias gladius のみ、1属1種。世界中の熱帯・亜熱帯の外洋に生息する[1]。本科魚類はマカジキ科を含めた2科と合わせ「カジキ」と総称され、さまざまな形態学的特徴を共有する[1]。両グループが姉妹群の関係にあることは広く認められているが、1つの「メカジキ科」にまとめるか2科に分割するかは見解が分かれている[1][12]。
上顎が槍状あるいは剣状に著しく伸長し、吻は上下に平たい[1]。成魚は顎の歯・腹鰭・鱗を欠く[1]。
マカジキ科 Istiophoridae は3属11種からなる。暖海の表・中層性で遊泳力が高く、全長1mを超える大型魚が揃う。詳細はカジキを参照のこと。
吻は丸く筒状に伸び、成魚は顎の歯・腹鰭・鱗をもつ[1]。3属の分類は、背鰭前半部の高さと体高との関係に基づいている[1]。
サバ亜目（学名：Scombroidei）は、スズキ目に所属する魚類の分類群の一つ。現生種としてサバ科・タチウオ科・クロタチカマス科など、6科46属147種が記載される。マグロ・カジキに代表される、遊泳性の大型肉食魚を多く含むグループである。
