Terebintul ori stejarul fistic, este un arbore ori arbust de foioase din genul de pistatxer care crește în garine și macchiele, comune pe întreg teritoriul bazinului mediteranean: de la Maroc și Portugalia până la Levant, Israel, Palestina, Siria, Turcia, și la fel în Insulele Canare.
Pistacia vine din grecul pistakê, derivat din persanul pista și terebintul din latinul terebinthus, derivcat din grecul τερέβινθος care este designat arborelui.
Sunt arbori dioici adică pe un exemplar se găsesc doar flori masculine sau feminine, deci arborii sunt fie masculini fie feminini. Frunzele sunt compuse, de 10–20 cm lungime, cu penaj de din 5 până la 11 foliole ovale, cu margini întregi, aflate în opoziție, foliolele fiind de 2–6 cm lungime și 1–3 cm lățime, și de culoare verde închis. Florile variază de la violet la verde. Fructul consistă din boabe mici globulare de 5–7 mm lungime, cam de mărimea unui bob de mazăre, de culoarea roșie spre negru când este vremea culegerii. Întreaga plantă are o aromă intensă: amăruie, rășinoasă sau medicinală. În perioada de vegetație ramifică brațe, și dezvoltă "gale" (tumoare) în formă de corn de capră (de la care planta are denumirea comună în limba spaniolă: cornicabra), care apar pe frunze și pe foliole în urma mușcăturii de insecte. Multiplicarea speciei se poate face prin semințe și vegetativ prin butași. În ciuda prezenței de "galei" este un arbore foarte puternic și rezistent care persistă în zone degradate unde alte specii deja au fost eliminate. Pot hibridiza în mod natural cu mastic.
În vestul bazinului mediteranean avem alte specii ca de exemplu Pistacia palaestina (stejarul palestinian), care mai sunt numite 'Terebint'. Pistacia palaestina este distinctă de P. terebinthus prin frunzișul oval-marginal care sunt alungite într-un punct depărtat, cumva păroase, răspândindu-se mai mult și rămurind segmente cu flori.[1]
Acesta este utilizat ca o sursă de terebentină, posibil cea mai veche cunoscută. Terebentina de terebint este denumită chian, scio, ori terebentină de Cipru. Fructele sunt folosite în Cipru pentru a face o pâine specială. Planta este bogata in taninuri și alte substanțe rășinoase și a fost folosită pentru proprietățile sale aromatice și medicinale în Grecia antică.
Are o mare valoare ecologică fiind o specie pionieră și rezistentă care fixează și îmbogățește solul facilitând colonizări pentru alte culturi. Este de mare valoare pentru păsări și alte faune de mici mamífere care se hrănesc din fructele lor și dispensează semințele lor. Este un indicator ecologic al zonelor bine conservate, puțin degradate ori în recuperare. Unde o populație de terebint prosperă este indicele unei zone cu puține intruziuni umane. Comunitățile lor se găsesc în zonele izolate și de la distanță. Pășunatul excesiv provoacă dispariția lor.
Gala terebintului pistacier face frunza să sufere o mutație pentru a putea conține ouăle parazite. Cele mai frecvente specii de paraziți care cauzează gale sunt Afida (Aphidinea), Forda marginata, Forda formicaria, și Baizongia pistaciae (frunzele transformate într-un enorm "corn" care atinge 20 cm de lungime)[2].
Terebint cu ciorchine. fructos 2010-10-03 Dehesa Boyal Puertollano.
Terebint cu detaliu de frunze şi fructe ochite.
Terebint în Parcul Natural de la Sierra de la Muela Cabo Tiñoso şi Roldán, Peñas Blancas, Cartagena, Spania.
Terebint cu fructe coapte în Yenifoça, Turcia.
Habitat de Terebint Pistacia 2010-10-10 Dehesa Boyalde Puertollano.
Fructe de Terebint in Sierra Madrona.
.jpg)
|wkautore= ignorat (posibil, |author-link=?) (ajutor); Parametru necunoscut |anno= ignorat (ajutor)
|anul= ignorat (ajutor)
Terebintul ori stejarul fistic, este un arbore ori arbust de foioase din genul de pistatxer care crește în garine și macchiele, comune pe întreg teritoriul bazinului mediteranean: de la Maroc și Portugalia până la Levant, Israel, Palestina, Siria, Turcia, și la fel în Insulele Canare.
