Sparassis brevipes Krombh. 1834

Die Breitblättrige Glucke (Sparassis brevipes, Syn.: S. laminosa, S. nemecii), auch Eichen-Glucke, Tannen-Glucke oder Bärenschädel^[1] genannt, ist eine Pilzart aus der Familie der Gluckenverwandten (Sparassidaceae).

Merkmale

Der Fruchtkörper erreicht einen Durchmesser von 20–40 cm und eine Höhe von 25 cm. Er besitzt eine abgeflacht kugelige Form und zahlreiche Verzweigungen. Die Zweige sind weißlich-strohgelb, fächerförmig angeordnet und sehr breit abgeflacht oder wellig, aufgerichtet und kaum gekröseartig gewunden. Der Stiel ist kompakt, fleischig sowie "verwurzelt" nahe der Stammbasis des Wirtsbaums. Das Fleisch ist zählich und weiß. Die breit elliptischen Sporen messen 4–5 × 3 Mikrometer.^[2]

Artabgrenzung

Die Breitblättrige Glucke ist der klassische Doppelgänger der bekannteren Krausen Glucke (Sparassis crispa). Diese hat jedoch stärker kraus gewundene, ungezonte Verzweigungen, die ihr ein Badeschwamm-ähnliches Aussehen verleihen.

Ökologie

Das Myzel der Breitblättrigen Glucke lebt als Wurzelparasit vor allem in Buchen-Tannen-Wäldern oder Eichen-Hainbuchen-Wäldern zu finden. Die Eichen-Glucke ist vor allem am Fuß von Weiß-Tannen sowie manchmal von Eichen und Fichten zu finden. Die Fruchtkörper erscheinen von September bis November,^[2] im Süden Deutschlands bereits ab Ende Juli und etwas reichlicher im August.^[3]

Verbreitung

Die Breitblättrige Glucke ist nur in Europa verbreitet und findet sich in Frankreich, Großbritannien, Deutschland, Österreich, Tschechien und Schweden. Der Pilz wird als "stark gefährdet" angesehen und zählt zur Kategorie G2. In Deutschland liegt das Hauptverbreitungsgebiet in Baden-Württemberg und Bayern. Ansonsten sind die Vorkommen verstreut bis selten; in Norddeutschland gibt es kaum Vorkommen. Sie sind bis in eine Höhe von 1000 m über dem Meeresspiegel anzutreffen.

Quellen

• German Josef Krieglsteiner (Hrsg.), Andreas Gminder, Wulfard Winterhoff: Die Großpilze Baden-Württembergs. Band 2: Ständerpilze: Leisten-, Keulen-, Korallen- und Stoppelpilze, Bauchpilze, Röhrlings- und Täublingsartige. Ulmer, Stuttgart 2000, ISBN 3-8001-3531-0.

Einzelnachweise

1. ↑ Breitblättrige Glucke auf 123pilzsuche.de
2. ↑ ^{a b} Rudolf Schubert, Horst Herbert Handke, Helmut Pankow: Rothmaler Exkursionsflora von Deutschland. Band 1: Niedere Pflanzen. Spektrum Akademischer Verlag, München 2005, ISBN 3-8274-0655-2, S. 371.
3. ↑ German Josef Krieglsteiner (Hrsg.), Andreas Gminder, Wulfard Winterhoff: Die Großpilze Baden-Württembergs. Band 2: Ständerpilze: Leisten-, Keulen-, Korallen- und Stoppelpilze, Bauchpilze, Röhrlings- und Täublingsartige. Ulmer, Stuttgart 2000, ISBN 3-8001-3531-0, S. 57.

Weblinks

– Album mit Bildern, Videos und Audiodateien

Bitte die Hinweise zum Pilzesammeln beachten!

Siedzuń dębowy (Sparassis brevipes Krombh.) – gatunek jadalnego grzyba z rodziny siedzuniowatych (Sparassidaceae)^[1].

Systematyka i nazewnictwo

Pozycja w klasyfikacji według Index Fungorum: Sparassis, Sparassidaceae, Polyporales, Incertae sedis, Agaricomycetes, Agaricomycotina, Basidiomycota, Fungi^[1].

Nazwę polską podał Władysław Wojewoda w 2000 r. W polskim piśmiennictwie mykologicznym gatunek ten opisywany był też jako szmaciak dębowy lub szmaciak krótkotrzonowy^[2].

Do niedawna występujący pod jodłami siedzuń jodłowy Sparassis niemeci, uważany był za oddzielny gatunek. Według najnowszej wiedzy jest on obecnie synonimem siedzunia dębowego Sparassis brevipes i traktowane są jako jeden gatunek^[2][3], stąd nie ma już podziału pod względem drzewa na korzeniach którego pasożytują.

Morfologia

Owocnik

Średnicy 10-50 cm, za młodu jest biały, później słomiastożółty, z dość wzniesionymi elementami zewnętrznymi, grubo listkowato-falistymi do wachlarzowatych, na powierzchniach często barwnie strefowanymi^[4].

Miąższ

Biały; bez zapachu, o smaku łagodnym^[4].

Wysyp zarodników

Zarodniki o średnicy 4,5-6 × 3,5-4,5 µm^[4].

Występowanie i siedlisko

W Polsce gatunek rzadki. Od 2014 r. jest objęty ochroną częściową grzybów^[5], dawniej podlegał ochronie ścisłej. Znajduje się na Czerwonej liście roślin i grzybów Polski. Ma status V – zagrożony wyginięciem^[6]. Znajduje się na listach gatunków zagrożonych także w Niemczech, Anglii, Norwegii^[2].

Rośnie od sierpnia do października, na korzeniach buków, dębów, jodeł, modrzewi i świerków. Owocniki wyrastają z twardo zbitej grzybni^[4].

Gatunki podobne

Siedzuń dębowy przypomina barwą i wielkością siedzunia sosnowego (Sparassis crispa), ale jest jaśniejszy i ma szerzej powyginane, bardziej rozpostarte listkowate zakończenia odgałęzień^[7].

Przypisy

Sparassis brevipes (Julius Vincenz von Krombholz, 1834), sin. Sparassis laminosa (Elias Magnus Fries, 1836), din încrengătura Basidiomycota în familia Sparassidaceae și de genul Sparassis,^[1] denumită în popor (tot așa ca „gemenul” ei Sparassis crispa) creasta cocoșului, crețușcă sau crețișoare,^[2] este un fitoparazit, o ciupercă parazitară care atacă rădăcinile arborilor comestibilă. În România, Basarabia și Bucovina de Nord se dezvoltă în păduri de conifere, mixte sau foioase, preferat sub brazi argintii (rar sub molizi) respectiv pe lângă stejari, dar și carpeni, chiar și prin tufișuri. Timpul apariției este din august până în octombrie (noiembrie). Provoacă putregaiul roșu al lemnului. Aceste ciuperci nu se găsesc foarte des, dar apar mereu în același loc.^[3][4] Specia crește pe toate continentele (în afară de Antarctică).

Istoric

Buretele a fost descris mai întâi de medicul și micologul austriac Julius Vincenz von Krombholz sub denumirea Sparassis brevipes, de verificat în lucrarea sa Naturgetreue Abbildungen und Beschreibungen der essbaren, schädlichen und verdächtigen Schwämme din 1834.^[5]

Doi ani mai târziu, în 1836, faimosul savant suedez Elias Magnus Fries a denumit o specie Sparassis laminosa în cartea sa Anteckningar öfver de i Sverige växande ätliga Svampar.^[6]

De atunci micologii s-au certat și se mai ceartă până în prezent (2018): Au fost micologi care au văzut două specii independente. Ceilalți, de exemplu [Lucien Quélet|Quél.]] (1888) și Otto Kuntze (1891) s-au ținut la încercările lor de redenumire de Fries, pentru că a fost probabil mai renumit în ochii lor. Cel puțin această problemă a fost rezolvată, deci, conform regulilor internaționale, numele binomial corect se trage mereu din cea mai veche publicație, adică aici de cea a lui Krombholz.

Dar Index Fungorum, pentru lung timp apărător al teoriei unei specii, a deschis din nou discuția, declarând deodată independența celor două specii.^[7][8] V-om vedea.

Descriere

Sp. brevipes matură

• Corpul fructifer: El are un diametru de 10-40 cm, format dintr-o mulțime de fâșii foarte largi, regulate, în formă de panglică, cum ar fi frunze cu margine netedă și flască, arătând în sus spre vârf. Ele sunt acoperite pe ambele părți cu stratul himenal. Culoarea este galbenă ca paie, căpătând la bătrânețe margini brune.
• Sporii: Ei sunt ovoidali, hialini (translucizi), netezi și albi, având o mărime de 4,5-6 x 3,5-4,5 microni.
• Piciorul: Partea vizibilă de culoare brună este scurtă, boantă, globuloasă și de consistență fibroasă. Dar piciorul se înfige adânc în pământ, ramificând-se puternic și terminând în încrucișări cărnoase, turtite și îndoite, dense precum zburlite și sinuate. Ele penetrează rădăcinile de arbor, exploatând sucul acelora.
• Carnea: Ea este elastică, cea a picioruluimai fibroasă, asemănătoare cauciucului și mai puțin savuroasă. Buretele are un miros amintind de zbârciogi cu gust de alună. Bătrân miroase rășinos.^[3][4]

Există o variabilitate cu bordură mai închisă la care și piciorul este de galben deschis, din loc în loc pătat cu roșcat sau brun.

Cu toate că Sparassis laminosa este de mare asemănare cu Sparassis crispa, ea reprezintă o specie proprie.^[3][9]

Confuzii

Dacă s-ar lua seama de lățimea fâșiilor precum mărimea speciei, o confundare ar fi destul de grea cu excepția suratei tare asemănătoare și de asemenea bine gustoase Sparassis crispa.^[10] Totuși se întâmplă, anume cu ciuperci de genul Ramaria, aici cu otrăvitoarele Ramaria formosa^[11] sau Ramaria mairei sin. Ramaria pallida (ambele cauzând simptome de natură gastrointestinală care includ greață și vărsături),^[11] cu câteva necomestibilele ca de exemplu Ramaria stricta^[12] sau Ramaria flavoides^[13] precum cu soiuri comestibile ca Ramaria aurea,^[14] Ramaria botrytis, (cea mai gustoasă),^[15], Ramaria flava^[16] și Ramaria rufescens sin. Ramaria holorubescens (toate de consumat numai în stadiu tânăr).^[17]

• Sparassis crispa

• !! Ramaria formosa !!

• !! Ramaria pallida !!

• ! Ramaria flavoides !

• ! Ramaria stricta !

• Ramaria aurea

• Ramaria botrytis

• Ramaria flava

• Ramaria rufescens

Valorificare

Crețușcă

Din Sparassis laminosa se pot pregătii multe feluri de mâncare, ca Șnițel vienez, Șnițel à la parisienne, ciulama, piftie, învelită în slănină la cuptor precum adăugată la creier de porc sau vițel, tăiței precum macaroane.^[18][19] De asemenea, creasta cocoșului poate fi uscată.

Pentru a savura ciupercile fără complicații, trebuie dat neapărat atenție:^[20]

• Buretele este de spălat mai multe ori în apă caldă, pentru a îndepărta murdăriri, nisip și insecte.
• Exemplare bătrâne devin vâscoase, amare și incomestibile.
• Pârți brunate sau apoase trebuie îndepărtate, pentru că dăunează sănătății, provocând simptome tari de natură gastrointestinală.

Note

Bibliografie

• Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
• Bruno Cetto, volumul 1, 2, 4, vezi note
• Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
• Ernst Gäumann: „Vergleichende Morphologie der Pilze”, Editura Gustav Fischer, Jena 1926
• Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
• Andreas Gminder, Armin Kaiser, German Josef Krieglsteiner, Wulfard Winterhoff: „Ständerpilze: Leisten-, Keulen-, Korallen- und Stoppelpilze, Bauchpilze, Röhrlings- und Täublingsartige”, în: G. J. Krieglsteiner (Ed.): „Die Großpilze Baden-Württembergs”, vol. 2, Editura Eugen Ulmer, Stuttgart 2000, ISBN 3-8001-3531-0
• Meinhard Michael Moser, „Farbatlas Der Basidiomyceten” Editura Spektrum Akademischer Verlag, Heidelberg 2002, ISBN 3-827-41073-8
• Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, ISBN 3-426-00312-0

Legături externe

• Materiale media legate de Crețușcă la Wikimedia Commons
• Sparassis brevipes, film

Sparassis brevipes je grzib^[1], co go ôpisoł Julius Vincenz von Krombholz 1834. Sparassis brevipes nŏleży do zorty Sparassis i familije Sparassidaceae.^[2][3] Żŏdne podgatōnki niy sōm wymianowane we Catalogue of Life.^[2]

Przipisy

Galeryjŏ fotografiji